Campania electorală înainte de final

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trece molcom şi ultima săptămână din această campanie electorală. Molcom şi neinteresant pentru alegători. Fapt care pare să prefaţeze un absenteism masiv la vot. O situaţie de care va profita la maximum PSD.

În emisiunile electorale pe care nu le urmăreşte mai nimeni, analiştii şi competitorii întorc pe toate feţele ultimele sondaje de opinie de dinainte de alegeri. Interpretându-le în funcţie de propriile lor interese.

Cei cărora le sunt defavorabile, îndeobşte PNL, le relativizează, când nu le neagă chiar de-a dreptul, invocând faptul că, în ultima vreme, mai peste tot în lume ele au dat greş. În schimb, pesediştii spun că aceste sondaje sunt numai un punct de plecare, indicând marele potenţial de creştere la urne şi, mai apoi, în momentul publicării rezultatelor finale al partidului lor. PMP încearcă să facă uitat faptul că aceleaşi sondaje arată că numai cu ceva noroc va intra în Parlament şi interpretează în favoarea sa partea pozitivă referitoare la Traian Băsescu încercând să minimalizeze acele date care arată cât de antipatizat este, de fapt, fostul preşedinte. Care, după modelul lui Propriscin, se visează nu chiar rege al Spaniei, precum celebrul personaj al lui Gogol, ci insul care va arbitra cine va prelua guvernarea, cerând în contra- partidă pentru acordul său postul de premier. Sfânta, marea neruşinare băsistă arătându-se din nou în toată splendoarea ei. Lui Traian Băsescu i se întâmplă să mai aibă, totuşi, şi momente de luciditate, atunci când îşi reaminteşte ce mare e distanţa dintre el şi actualul preşedinte. Cel căruia îi revine, prin Constituţie, misiunea de a-l desemna pe viitorul posibil premier. Uitând însă că, pe lângă diferendele personale cu Klaus Iohannis, mai sunt şi nenumăratele sale dosare penale care nu-l califică nicidecum pentru o importantă funcţie în Stat.

PNL mai speră încă într-o minune şi ne tot repetă că s-ar fi reformat, că s-a eliberat de toţi penalii şi că este garantat moral de actualul premier Dacian Cioloş. Cam tot la fel procedează USR. Tocmai de aceea  postul România tv scorneşte minciuni după minciuni pe seama actualului premier. Drăgotescu, Chirieac, Ciutacu, Şincai, Creţulescu, Ruse nu aduc nici o dovadă în sprijinul unor acuzaţii în care nu cred nici măcar nici ei. Au primit însă ordin de la patronul lor , Sebastian Ghiţă, să calomnieze şi să dea liber operaţiunilor de dezinformare puse la cale de PSD şi satelitul său politic, PRU. Auzim că dl. Cioloş nu e român, că şi-ar fi vândut ţara ori că ar fi chiar fiul lui Soros. Ne-am întors la calomniile specifice anului 1990.

Dacă până acum şi, probabil, nici până vineri, poate chiar nici până duminică seara alegerile nu au prea interesat pe cei care sunt aşteptaţi la 11 decembrie la vot, sunt numeroase indicii că viaţa politică românească va deveni mult mai clocotitoare începând cu lunea viitoare. Când va începe bătălia în vederea desemnării viitorului premier. Bătălie al cărui protagonist va fi, indubitabil, dl. Klaus Iohannis. Care cum-necum va deveni un preşedinte jucător.

E de sperat că jocul se va consuma în spiritul şi litera Constituţiei şi în interesul poporului român.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite