Când meritocraţia se va aşterne peste România, AUR va câştiga toate alegerile

Jobul meu de zeci de ani este să mă văd zilnic cu oameni cu lefuri mari, foarte mari şi enorme, care consideră că acestea ar trebui să fie şi mai mari şi imi aduc argumente solide în această privinţă.

Sigur, toti au ajuns acolo prin multă muncă, prin meritul lor, şi, mai ales, prin rezultate! Da, ei au adus noi clienţi, de a crescut cifra de afaceri a companiei cu mult peste aşteptări anul trecut, ei au renegociat nişte contracte, încât făcut firma economie de câteva milioane dintr-un foc. E în firea lucrurilor, aşadar, ca ei să câştige de zece ori cât alţii care nu au adus atâţia clienţi sau care nu au renegociat vreun contract în viaţa lor. Să câştige de douăzeci de ori mai mult, sau chiar de o sută, de ce nu? Aşa e cinstit, asta înseamnă justiţie socială, meritocraţie: fiecare să câştige bani şi orice altceva după rezultatele pe care le are!

Da, aşa e logic. Numai că doamna care stă de 30 de ani la magazie, visând minut cu minut la ziua pensionării, nu a adus niciun client. Nici unul singur, măcar, în 30 de ani de muncă! Şi nu i-aţi dat niciun contract să-l renegocieze. Şi chiar dacă i-aţi fi dat, ce ar fi reuşit să obţină ea? Nimic, evident! Ar fi râs furnizorii de ea, ar fi luat-o la mişto şi ea s-a fi întors plângând, spunand ca nu a putut să obţină nimic. Dar ea lucrează acolo, zi de zi, de 30 de ani. Iarna stă cu trei pufoaice pe ea, că e ger de crapă pietrele, iar vara se apropie de aspersorul care vă udă iarba şi florile, să picure nişte apă pe ea, ca să se răcorească puţin. După care se întoarce repede în magazia cu foc, că se întârzie livrarea şi ar putea să fie dată afara, da, chiar acum, când mai are câţiva ani pâna la pensie. Nu-şi permite asta, pentru că are acasă un bărbat alcoolic şi bolnav de cancer în plămâni, de la atâta fumat. Şi nici băiatul lor nu mai poate trece pe la ei acuma, să mai aibă şi el cu cine să schimbe o vorbă, că l-au inchis de câteva luni şi cine ştie cât va mai sta acolo.

Doamna de la magazie nu a crescut cu nimic cifra de afaceri a companiei, toată lumea ştie asta! Şi nici nu o va creşte, nici cu o infinitezimalitate, chiar dacă s-ar muta cu totul în magazie şi ar lucra şi ziua şi noaptea. Iar dacă şi-ar da chiar ea demisia, cifra de afaceri a companiei nu ar scadea deloc, dar deloc-deloc! Deci ea nu are nicio contribuţie la succesul firmei, nu are rezultate după care să-i calculezi bonusurile. Îi dai ceva în plus, desigur, o dată pe an, sau chiar de două ori, dar asta nu pentru că eşti obligat, ci fiindcă eşti băiat fin şi generos şi pentru că firma îşi administrează eficient bugetul de PR şi de CSR. Şi, din cum ştim amandoi că merg lucrurile, nici fiul ei nu va avea rezultate cuantificabile şi bonusabile, şi nici nepotul ei. Care nepoţel, iată, nici nu prea mai trece pe la şcoală de când taică-su e la închisoare. Dar fiul tă va merge la şcolile cele mai bune, va fi student silitor şi responsabil, va învăţa bine, va face şi master în străinătate şi va avea salariul tău cu mulţi ani înainte ca tu să fi ajuns la el. Şi fiul lui la fel, adică nepoţelul tău, pe care îl iubeşti deja, deşi încă nu s-a născut…

Dar vă repetaţi, domnule Butunoiu, aţi mai scris despre asta, şi ştiţi că niciunul dintre noi, cei cu salarii foarte mari şi foarte enorme nu vă dăm dreptate. Da, poate că pare nedrept, dar noi am muncit mult până să ajungem aici şi e normal să fim răsplătiţi pe măsura rezultatelor şi a contribuţiei la succesul businessului. Nedreptatea din lume nu e treaba noastră.

Da, am scris mult despre cum e plătit însutit norocul în viaţă, recompensat şi bonusat până la a treia generaţie, despre cultul performanţei şi idolatria autodepăşirii, despre plata şi recompensa numai în funcţie de rezultate. Despre meritocraţie – pentru că aşa îi spuneţi, ca să puteţi dormi liniştiţi. A auzit cineva spus vreodată cuvântul „noroc” în marile companii în care lucraţi? Nu, niciodată, never-ever, e interzis, e tabu! Ia vreodată un bonus, sau e pus pe panoul cu angajatul lunii unul care munceşte mai mult decât toţi ceilalţi, dar nu are rezultatele lor? Şi nici nu le-ar avea, chiar dacă ar putea munci de două ori pe atât? Pentru că nu îl duce mintea la fel de mult, poate pentru că nu s-a născut atât de îndemânatic, pentru că are o durere în suflet. Dar el totuşi munceşte mai mult decât oricare altul. Nu, el nu are REZULTATE! Aşadar, şi el şi toată familia lui trebuie să-şi ştie locul şi să fie mulţumiţi şi recunoscători că i-aţi dat ceva de lucru. În fond, nenorocul în viaţă nu e problema companiilor, a angajatorilor, ci a statului. Da, aşa este, desigur! Numai că şi pe stat ii enervează omul neîndemânatic şi cetăţeanca de la magazie, pentru că blucolarşii nu se poartă frumos, şi nici raţional…

Doamna de la magazie ar trebui să-ţi fie recunoscătoare, ar putea să nu mai aibă deloc un job, şi la vârsta ei chiar nu ar mai angaja-o nimeni. Nici macar cu salariul acela, o zecime de câtime din ce primeşti tu în cont nu ar mai găsi.

Dar doamna de la magazie nu îţi este recunoscătoare, ci te urăşte, te urăşte orice-ai face tu şi oricât de des te-ai duce pâna la magazie ca să-i vorbeşti personal, să-i explici cum e cu productivitatea în companie şi cu bonusul după performanţă. Şi chiar dacă aţi bea acolo o cafea şi aţi fuma împreună, pe băncuţa de metal, la fel de mult te-ar urî. Şi doamna de la magazie votează cu PSD şi cu AUR ca să se răzbune pe tine, chiar dacă ştie şi ea că îi va fi încă şi mai rău. Dar o face cu sete, doar pentru că te detestă şi ştie că tu ai vrea să voteze cu altcineva.

Crezi că dacă îi vei spune, iată, doamnă de la magazie, haideţi să fim raţionali şi pragmatici! Dacă ne facem fiecare treaba şi datoria, ne va fi la toţi mai bine, vom avea cu toţii rezultate mai bune, vom putea să mărim toate salariile, unele chiar cu procente la care nici nu puteţi spera acum. Deci, dacă îi vei spune asta, doamna de la magazie va întelege şi veţi merge amândoi în aceeaşi direcţie? Poate că doamna de la magazie va înţelege, dar nu va vrea să meargă în aceeaşi direcţie cu tine! Never-ever! Îşi va dori să faci şi tu cancer la plămâni, să te vadă cu ochii ei măcar o dată cum scuipi sânge, îşi doreşte din tot sufletul ca fiica ta de doisprezece ani să fie violată şi apoi torturată şi ca toată firma voastră să se năruie chiar când sunteţi cu toţii înăuntru. Da, doamna de la magazie la asta se gândeşte când tu o vezi că e tăcută şi strânge din dinţi. Ea nu a învăţat să zâmbească corporate, nu are maniere fine ca noi, într-adevăr, nu e de-a noastră…

USR-iştii şi USR-istele au bătut toate coclaurile ca să le explice oamenilor săraci avantajele meritocraţiei şi cum se vor schimba lucrurile când aceasta se va aşterne peste Romania, providing that ei vor câştiga alegerile. PNL-ul le transmite săracilor, prin site-ul său de pe Internet, că impozitarea cu o cotă unică înseamnă justiţie socială şi duce la impulsionarea iniţiativei, a dorinţei de autodepăşire. Că efortul pur şi simplu şi munca până cazi lat sunt răsplătite doar în comunism şi în Suedia, însă productivitatea vine doar din plata în funcţie de rezultate. De R E Z U L T A T E !!! Da, aşa este, logica aşa arată, fără echivoc. Dar cum dracului se face că de fiecare dată toate calculele sunt întoarse cu susul în jos la alegeri?