Când refuzi onoarea unui seppuku

Seppuku, mod de sinucidere ritualică practicat mai ales de samuraii japonezi. În societatea modernă, seppuku reprezintă o dorinţă anti-modernistă de a se întoarce la trecut.

Înfrângerea asta sigur a durut fatal, precum târnăcopul din capul comisarului Troţki. Şi căderea poate avea avantajele sale, însă este golită de orice conţinut dacă rămâne imobilă, dacă nu este dotată cu reforme viabile şi dacă nu generează consecinţe directe asupra învinşilor.

Între reformă şi restauraţie, stânga trebuie să fie progresivă, în gândire, în acţiune, în parteneriate.

Epoca pixului, brichetei şi a calendarului ca agenţi electorali a apus! Românul „standard mediu” este astăzi infinit mai inteligent decât ceea ce partidele îşi propun să creadă, incredibil mai informat ca acum zece ani, mult mai dornic să-şi impună punctul de vedere, fie că vorbim de o cauză socială, Raed Arafat sau Roşia Montană, fie de consideraţii politice, mai nou modalităţi de vot.

Nu-ţi mai fie frică, dragă politician de stânga, de BOR! Dacă nu eşti credincios, nu vei pierde voturi recunoscând că eşti ateu! Nu-ţi mai fie frică, dragă politician de stânga, să vorbeşti de multiculturalism şi minoritari. La noi, în Ardeal, maghiarii sigur nu au ascuns un tractor în pod, cu care să tragă graniţa cu Vechiul Regat.  Nu-ţi mai fie frică, dragă politician de stânga, să accepţi că în societate minorităţile sexuale şi confesionale nu aduc un deficit de imagine sau de voturi. Nu-ţi mai fie frică, dragă politician de stânga, să-ţi întorci privirea spre tineri şi spre părinţii lor, spre cei care întreţin pensiile venerabililor vârstnici. Nu-ţi mai fie frică, dragă politician de stânga, să nu porţi cravată, să fii casual. Cravata rece şi anonimă te îndepărtează de popor! Încetează în a mai fi un lider politic eşuat! Nu-ţi mai fie frică, dragă politician de stânga, să vorbeşti despre ecologie şi demografie, două subiecte sensibile şi globale.  Nu-ţi mai fie frică, dragă politician de stânga, să nu îţi mai ascunzi colegul penal din bancă. 

Mesajul unitar politic nu mai câştigă încredere, ci doar cel segmentat pe valori individual-comunitare.

Luni dimineaţa vroiam să-mi fac un seppuku politic. Să-mi las  organele la partid şi să-mi văd de viaţă. Însă ar fi fost o laşitate. Demisia produce doar afecte, reforma şi acceptarea acesteia produce efecte.

Iar atunci când poporul nici măcar nu vrea să-ţi mai fie daimyo la onoarea morţii, trebuie să nu fii laş, să te căieşti şi să înţelegi, cum poţi recâştiga onoarea şi respectul comunităţii tale!