Capcana privilegiilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un element de strategie al partidului generalului Oprea (UNPR) a fost şi este momirea cu privilegii a diverselor categorii profesionale. Nu mai este un secret faptul că UNPR este un partid al militarilor, pentru ale căror privilegii a militat cot la cot cu sindicatul lui Dogaru. Dar acapararea unor alte segmente nu doar prin promisiuni ci prin acţiuni concrete a continuat. Pentru că, nu-i aşa?, generalul „se ţine de cuvânt”.

Cu ceva timp în urmă, pe când îşi pregătea ascensiunea politică, generalul Oprea a atras în capcana privilegiilor mai mulţi jurnalişti. La bucată. Le-a dat grade şi era dispus să le dea şi doctorate. Avea la vipuşcă o universitate pe care a transformat-o în maşinărie de plagiate numai bună pentru acoperirea nevoii de titluri academice pentru orice doritor să intre în armata civilă a lui. Generalul însuşi este coordonator de doctorate. Mă îndoiesc că este în stare să scrie singur măcar o pagină de text ştiinţific, dar acesta este un aspect ce nu mai contează acum. Important este că toate partidele sunt pline de indivizi făcuţi doctori peste noapte şi care, din acest motiv, bat călcâiele la fiecate ridicare de sprânceană a generalului.

Cuprins de ameţeala titlurilor ştiinţifice, generalul s-a implicat şi în construirea celebrei Academii de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale. Să nu credeţi că membrii ei au cine ştie ce merite în domeniu. Este o instituţie prin care s-au mai asigurat nişte stipendii, la nivelul celor pe care le primesc adevăraţii academicieni. Tot de privilegii a fost vorba.

Cât a fost vicepremier şi ministru, Oprea şi-a dat tot felul de privilegii, abuzând de tot ceea ce se putea. Nu mai insist asupra cazului care l-a scos din joc şi nici asupra lucrurilor ce s-au descoperit după plecarea sa, fiindcă s-a scris mult despre acestea. Dar Oprea l-a mai umplut de privilegii şi pe prim-procurorul de atunci, punându-i la dispoziţie în mod ilegal coloană oficială. Şi prim-procurorul s-a ars de la acest privilegiu.

 Chiar dacă Oprea nu mai este formal la conducerea UNPR, politica de privilegii continuă. De această dată este vizată întreaga categorie profesională a jurnaliştilor. Un uneperist a propus o pensie specială pentru jurnalişti. Ţinta e clară: să mai vadă cineva apoi vreun jurnalist că mai perorează împotriva pensiilor speciale ale diverselor categorii de privilegiaţi. Măsura este menită a închide gura presei cu miere. „Luaţi şi voi şi tăceţi din gură!”

Vin alegerile şi sunt curios spre ce categorie îşi vor mai îndrepta atenţia militarii din UNPR. Cine se pregăteşte oare pentru viitoarele solde? Ce pluton profesional va mai fi atras în rândurile acestei armate mascată în partid politic? 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite