Capra politică

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ce să vezi? Am observat o oarecare transformare, în această perioadă de sărbători, a politicii româneşti care mi se pare asemănătoare cu degradarea tradiţiilor colindelor şi colindătorilor! Acum, să nu spunem că politica noastră era fată mare, înainte, că nu era şi nu va fi niciodată! La fel ca şi colindatul modern, produce mult zgomot pentru nimic! Iar zgomotul, recuzita şi prestaţia actorilor sunt din ce în ce de mai proastă calitate!

Motto: ”Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa!

Te-am adus din Africa.

Te-am adus cu avionul,

Ca să faci Revelionul!

În luna decembrie, luna marilor Sărbători de iarnă, a tradiţiilor modificate, mutilate, modernizate, uitate, a falselor smerenii, politica românească plimbă blana ursului şi pare că a luat-o un pic din loc cu capra vecinilor! Păi, da, că s-a schimbat şi zicala caprei, nu trebuie să mai moară capra vecinului, acum trebuie să moară vecinul să-i luăm capra! În luna cadourilor, ceea ce se întâmplă în politica noastră originală pare că seamănă tot mai mult cu degradarea şi distrugerea tradiţiilor naţionale, pe care cu emfază, le evocă şi invocă, cu orice prilej, marii patrihoţi ai ţării.

Zeci de ani, de Sărbători toată ţara era cuprinsă de asaltul şi hărmălaia colindătorilor. Erau cotropite inclusiv marile oraşe, în frunte cu Capitala ţării, care era luată cu asalt chiar din Gara de Nord, unde descălecau din trenuri cete de colindători cu capre, urşi şi zeci de instrumente de făcut gălăgie. Îmbrăcaţi mai mult sau mai puţin tradiţional, după inspiraţie şi mai ales după garderobă, colindătorii luau la rând locurile publice, pieţele şi mai ales aleile dintre blocuri. Cântau, strigau, urlau din tot bojogii, suflau cu toţi plămâni în instrumentele de făcut zgomot, băteau toba până o spărgeau, iar caprelor şi urşilor nu le stăteau picioarele până când nu ameţeau actorii. De sus, de pe la ferestrele şi balcoanele blocurilor picau fişicuri cu monede şi ce-i mai lăsau inima pe colindaţi să ofere pentru spectacolul primit.

În ultimii ani, colindătorii, împuţinaţi evident ca număr, au dovedit că s-au adaptat tehnicii moderne într-un stil revoluţionar, neo tradiţional. Vorbesc de Capitală, nu ştiu cum este în alte oraşe, dar probabil că noua modă a colindatului se ia ca râia. Colindătorii sunt din ce în ce mai netradiţional îmbrăcaţi, necivilizaţi, nesimţiţi, murdari, mai mult beţi şi nu mai ştiu colinde. Acum, vocile proprii au fost înlocuite de casetofoane din care se aud urlând un fel de colinde, acompaniate din când în când de nişte strigăte neinteligibile ale colindătorilor. Astfel ”colindă” tradiţiile prin Bucureşti, iar ”colindătorii” sunt nişte bieţi amărâţi care seamănă mai mult cu nişte cerşetori beţi, agresivi!

Ce să vezi? Am observat o oarecare transformare, în această perioadă de sărbători, a politicii româneşti care mi se pare asemănătoare cu degradarea tradiţiilor colindelor şi colindătorilor! Acum, să nu spunem că politica noastră era fată mare, înainte, că nu era şi nu va fi niciodată! Dar, la fel ca şi colindatul modern, produce mult zgomot pentru nimic! Iar zgomotul, recuzita şi prestaţia actorilor sunt din ce în ce de mai proastă calitate!

Uitaţi-vă doar un pic la colindătorii politici, care colindă nu ca să primească un fişic de mărunţiş, ci ca să primească nişte voturi eligibile la alegeri. Marele conducător, preşedintele Iohannis, care şi-a primit darul pentru al doilea mandat şi-a făcut bilanţul primului mandat, care în opinia multor români a fost jalnic. Dar domnul preşedinte al României l-a anunţat ca pe un mare succes public, ţinând ţara pe calea cea bună şi salvând justiţia din mâinile PSD. Domnul preşedinte şi-a tras spuza pe turta sa, uitând voit eşecurile proprii şi că fără milioanele de români care au protestat în stradă şi fără milioanele de români care l-au votat, acum nu mai avea cu ce se lăuda!

Apoi, guvernul Ludovic Orban, de tranziţie, format din liberali şi împănat cu băieţi şi fete şi de la alte partide, se zbate disperat să îndrepte puţin căruţa stricată a scumpei noastre patrii, dar constatăm că ori se codeşte, este nehotărât sau chiar renunţă la obiectivele anunţate nu cu mult timp în urmă, cu surle şi trâmbiţe, cum ar fi adoptarea votului în două tururi la alegerile locale şi tăierea pensiilor speciale! Totul pe fondul alertelor de criză de bani la bugetul de stat. Ba, mai mult, bravul partid al liberalilor, care se bătea cu pumnul în piept că vor tăia avântul traseiştilor politici, începe să devină un fel de colac de salvare al politicienilor pesedişti care îşi schimbă culoarea, dar năravul ba, precum şi al altor eşuaţi de la diverse organizaţii aflate în declin. Astfel, partidul galben se înroşeşte tot mai mult, că tot ne aflăm în perioada Sărbătorilor de iarnă în care roşul se poartă.

Dincolo, la PSD, este degringoladă, hemoragia politică este în vogă, momentan, baronii se mai încaieră, se mai pupă, după interese. Nimeni nu ştie ce va fi cu marele partid de la anul încolo. Deocamdată, acest partid împreună cu acoliţii săi tradiţionali pare încă, să mai aibă o fragilă majoritate în Parlament şi să mai facă nişte jocuri.

Speranţa USR, după eşecul liderului Barna la preşedinţie, pare lovită de un tsunami, care o dezbină şi dezintegrează rapid, iar dacă lucrurile vor continua aşa, marea speranţă a schimbării politicii româneşti s-ar putea să-şi încheie cariera anul viitor. Cât priveşte fosta speranţă a lui Ponta, Pro România, se dezintegrează natural, astfel încât la anul poate fi uitată definitiv de susţinătorii săi.

PLUS-ul cioloşiştilor pare cât de cât stabil, fără mari convulsii, dar nu se ştie ce frământări şi dezvoltări interne va avea la anul.

UDMR pare singura formaţiune politică stabilă, tradiţională, care-şi urmăreşte de ani de zile scopul, îndeplinindu-şi pas cu pas obiectivele.

Ce vor aduce capra politică, ursul fals şi jigărit, brezaele în politica românească şi implicit, în viaţa noastră, Dumnezeu ştie! Deocamdată, politica şi politicienii noştri neaoşi, seamănă tot mai mult cu neo colindătorii care plimbă casetofonul cu false colinde printre oameni şi blocuri, prin pieţe şi alte locuri publice, uneori nici ei nu mai ştiu direcţia, cerşind în schimb ceva ce îşi doresc cu ardoare de la oameni. Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite