Caraghioşi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acordul de coabitare dintre preşedintele Traian Băsescu şi prim-ministrul Victor Ponta, semnat pe 12 decembrie 2012, produce efecte neaştepate.

Prima poziţie radicală, faţă de documentul parafat la Palatul Cotroceni, i-a aparţinut lui Adrian Năstase, căruia cantonamentul de la Jilava îi provoacă viziuni halucinante. În ajunul Crăciunului, neavând posibilitatea de a primi colindători ori de a merge cu Moş Crăciun, s-a gândit că i s-ar potrivi rolul de Moş Gerilă. Aşa a ajuns la concluzia că Acordul de coabitare a expirat la câteva zile de la data semnării.

Pe 23 decembrie, Adrian Năstase post ape blogul său un text intitulat “Pactul de la Cotroceni (Pactul Micii Constituţii) a expirat vineri”. Din start, fostul premier trăgea concluzia că Acordul de coabitare a fost semnat pentru doar 9 zile (12-21 decembrie). Argumentul acestuia: ”Acordul a fost încheiat cu şeful Guvernului Ponta 1, iar mandatul acestuia s-a încheiat odată cu învestirea Guvernului Ponta 2”. Năstase mai zicea că pactul a fost semnat doar de vechiul premier, nu şi de noul premier, chiar dacă amândoi se numesc Victor Ponta!

Acum înţelegeţi de ce n-are ursul coadă, iar vulpea de-abia o poartă? Urmărind retorica lui Adrian Năstase, îmi explic o dată în plus de ce a ajuns acesta la puşcărie: pentru că are o gândire alunecoasă, gelatinoasă, nevertebrată. Filosofia sa şmecherească, bazată pe relativizarea unor lucruri nediscutabile, este descalificantă în politică, dar devine de-a dreptul penală când interferează cu banul public sau cu afacerile. După mintea unsuroasă a lui Năstase, un acord pe termen lung, aşternut pe hârtie şi semnat de principalii doi jucători din politica românească, poate deveni hârtie igienică după numai 9 zile. Una dintre părţi îl poate încălca înainte de a se fi uscat cerneala pe el.

Păi, dacă aşa stau lucrurile, eu zic să-l reinstalăm pe domnul Năstase ministru de Externe, că anulează Pactul Ribbentrop-Molotov dintr-un condei, iar de a doua zi Basarabia şi Bucovina sunt ale noastre! Dar tare mă tem că bărbăţia lui “Bombonel” se termină la poarta Penitenciarului Jilava. În libertate, maxima vitejie a fostului prim-ministru se manifestă prin precizia cu care îşi trage gloanţe-n gât prin fularul Burberry.

La denunţarea Acordului de coabitare instigă şi un alt personaj din fauna USL: Crin Antonescu. Acesta a declarat la Antena 3 că istoricul pact este “caraghios”. “E caraghios nu pentru că stabileşte numărul şi persoana adresării, dar e caraghios pentru că vine ca şi cum ar putea întări tratate internaţionale”, a croşetat liderul PNL. Şi a dat un exemplu: consemnarea în acord a apartenenţa României la NATO. “E ca şi cum un pact între doi inşi, semnat pe picior, la ora 22.50, ar ţine în picioare tratate internaţionale semnate de România. Sunt lucruri caraghioase”, a spus Antonescu.

Acesta a mai zis că el nu a fost de acord de la început cu semnarea documentului şi că a participat la întâlnirea de la Cotroceni doar ca martor. “Am fost martor, fizic nu puteam să-i opresc să semneze”, a comentat Antonescu, adăugând: “Convingerea mea este că nici întâlnirea, nici semnarea nu aveau rost. Ele comportau nişte riscuri de imagine pentru noi, şi nu merita acest risc”.

Întrebarea e: dacă zice că nu era de accord, de ce a participat domnul Antonescu la semnarea acestul “tratat de non-beligeranţă”? L-a obligat cineva? L-a siluit cineva? Dimpotrivă, am constatat că preşedintele PNL nu doar că a participat la semnarea pactului, dar a făcut-o şi în secret! Ba, mai mult, a şi minţit vreo două zile, străduindu-se să ţină ascunsă şi chiar să nege întâlnirea de la Cotroceni.

Într-adevăr, caraghios…

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite