Carmen Dan şi şefii Jandarmeriei se îneacă în propriile minciuni

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul de Interne şi şefii Jandarmeriei s-au prezentat marţi la Comisia de Apărare a Camerei Deputaţilor cu un unic scop: să-şi bată joc de parlamentari. S-a pus capră, după cum îi spune şi numele, preşedintele Comisiei, Dorel Căprar, care a invitat presa afară înainte ca ministrul şi gradaţii să apuce să spună mai multe prostii. Câteva, totuşi, le-au scăpat.

Carmen Dan are probleme în a armoniza două acţiuni contradictorii de-ale sale: a adus în Piaţa Victoriei efective uriaşe de jandarmi şi de personal medical, ca şi cum chiar se aştepta la incidente majore, dar a omis să convoace Centrul Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publică – adică comandamentul de criză înfiinţat tocmai pentru a gestiona situaţii grave de ordine publică – ca şi cum nu s-ar fi aşteptat la nimic deosebit. 

Important de precizat este că din comandamentul de criză fac parte reprezentanţii a nu mai puţin de 16 instituţii (toate serviciile secrete şi câteva ministere-cheie), iar deciziile şi acţiunile sale trebuie raportate în timp real prim-ministrului, preşedintelui ţării şi CSAT.

Carmen Dan a explicat amploarea dispozitivului astfel: „Am anticipat că va fi un eveniment de o amploare mare. Am analizat tot ce s-a vehiculat în media până la momentul în care am luat decizia”. Iar omisiunea de a convoca comandamentul de criză a fost explicată de către Carmen Dan prin faptul că „informaţiile primite anterior datei de 10 august nu au indicat o situaţie generatoare a unei crize de ordine publică care prin complexitate, amploare şi intensitate să ameninţe stabilitatea politică, economică ori socială, ordinea şi valorile constituţionale”. Contradicţia de evaluare este evidentă.

Carmen Dan e ca lumina, care se comportă ca o undă când vrei s-o măsori ca un corpuscul şi ca un corpuscul când vrei să o măsori ca o undă: anticipează cataclisme când dimensionează forţele de represiune, dar cataclismele din mintea ei dispar când e să împartă decizia cu alţii.

Rezultatul? Convocând peste 1.200 de jandarmi din 5 judeţe şi 100 de ambulanţe, dar refuzând să activeze comandamentul de criză, Carmen Dan şi-a asigurat comanda unică pentru rezolvarea unei situaţii în care o comandă colectivă ar fi dus la decizii mai bune decât cele pe care, oficial sau informal, le-a luat ministrul de Interne. Comanda colectivă avea însă un mare dezavantaj: lăsa mult mai multe urme la locul faptei. Iar ce face Carmen Dan din 10 august încoace asta e: şterge urmele, dă vina pe alţii şi nu-şi asumă nicio responsabilitate pentru cele petrecute.

O altă gogoaşă pe care şefii Jandarmeriei au livrat-o parlamentarilor priveşte căştile jandarmilor cu indicativele acoperite cu bandă adezivă. Uşor incoerent, maiorul Laurenţiu Cazan a explicat mascarea indicativelor prin faptul că au fost aduşi jandarmi din provincie, că s-au făcut şi reorganizări şi că numerele de pe căşti „nu mai corespundeau”. Dar, a asigurat maiorul, şefii de dispozitiv ştiau în orice moment cine şi unde acţionează, deci n-ar fi o problemă identificarea fiecărui jandarm aflat în Piaţa Victoriei. Această explicaţie este pur şi simplu o insultă la adresa unei minime inteligenţe.

Să fim bine înţeleşi: indicativele de pe căşti NU sunt pentru şefii de dispozitiv. Aceştia ştiu întotdeauna unde sunt şi ce fac subordonaţii lor, indiferent dacă aceştia din urmă au numerele înscrise pe căşti sau nu. Rostul indicativelor de pe căşti este ca acestea să fie văzute de public, de presă, de camerele de luat vederi, eventual de procurori – deci de persoane din afara Jandarmeriei. 

Dacă maiorul spune adevărul privind jandarmii aduşi din provincie şi reorganizările, soluţia de bună-credinţă nu era să acoperi indicativele cu scotch, ci să faci, înainte de misiune, liste cu fiecare jandarm ce cască a primit, astfel încât scopul indicativelor să rămână nealterat. Altminteri, premeditarea rămâne o ipoteză valabilă: s-a dorit ca unii jandarmi care au acţionat în Piaţă să nu poată fi identificaţi.  Dacă or fi fost jandarmi - iar asta e o altă problemă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite