Carul ceresc al lui Ponta şi corpul sacru al liderului

Nu Victor Ponta a cerut să facă turul satului inundat într-o barcă împinsă de SPP-işti în apa de 30 de cm, dar s-a complăcut în această situaţie percepută ca ridicolă pentru că era ilogică. Vizita liderului la inundaţii este un ritual politic universal. În interiorul acestui ritual însă organizatorii vizitei lui Ponta, în frunte cu SPP-ul, au pus în act un ceremonial al puterii personale a premierului.

Barca pneumatică împinsă de SPP-işti este carul ceresc al lui Victor Ponta.  Nu am nici studii de antropologie, dar mi se pare evident că mica scenetă din Teleorman proiectează o imagine despre cum trebuie să arate ordinea socială în viziunea organizatorilor ei.  Şi e simbolică tocmai pentru că e iraţională: premierul se putea deplasa foarte bine, în cizme de cauciuc, din casă în casă, pentru a asculta lplângerile oamenilor şi a împlini ritualul "vizita de lucru a liderului la inundaţii". Un grup de oameni, organizatorii, în care SPP a jucat cu siguranţă un rol important, a vrut să comunice, deliberat sau nu, ceva despre puterea lui Victor Ponta.  

Ştiu cât de comic sună în contextul în care vorbim despre Victor Ponta, dar există un imens catalog de ceremonii în jurul sacralităţii corpului liderului. Nu mă gândesc la corpul regelui purtător al puterii divine, ci la cele moderne ale liderilor revoluţionari precum Lenin al cărui corp a fost îmbălsămat pentru a fi expus într-un ritual de pelerinaj ideologic sau al lui Fidel Castro, îmbătrânit şi bolnav dar ţinut în viaţă tot din motive ideologice.  Sau mai aproape de noi, la ritul simbolic de reînumare, ratat, al poetului maghiar Jozsef Nyiro care a fost urmărit de poliţie prin Secuime mai rău ca un criminal în serie cât se poate de viu. Unele corpuri au o viaţă politică intensă după moarte, aşa cum arată  Katherine Verdery în The political lives of dead bodies.

Ei bine, în viziunea organizatorilor noştri,  corpul lui Victor Ponta trebuia ferit de apă, purtat pe deasupra ei, pentru a duce la capăt ritualul vizitei şi a comunica puterea intangibilă a liderului. Din aceleaşi minţi contaminate s-a născut probabil şi ideea mutării biroului premierului de la Palatul Victoria (administrativ) la Ministerul Apărării Naţionale (funcţie sacră) situat topografic pe axa de putere Palatul Cotroceni-Categrala Mântuirii Neamului în construcţie-Palatul Parlamentului, sediu al instituţiei armatei care alături de biserică se bucură de încrederea majorităţii cetăţenilor. Simbolistica este aici ţipătoare. 

Pot să presupun că punerea în scenă a vizitei la inundaţii nu a fost premeditată, ci mai degrabă un reflex al acestui aparat de putere care i-a luat în primire, după 1989, pe liderii post-revoluţionari. În dramaturgia post-decembristă a puterii recunoaştem multe elemente ale riturilor totalitare, poate pentru că oamenii sunt aceeaşi ori pentru că acestea s-au transmis noilor generaţii de ofiţeri din serviciile secrete. În orice caz, în viziunea  aparatului de putere care se constituie automat în jurul liderului, puterea trebuie separată de popor pentru că ea este mai mult decât reprezentarea voinţei cetăţenilor sau încarnarea suveranităţii lor, e cumva un atribut supra-omenesc.  

Acesta a fost sensul refuzului SPP de a distruge gardul de beton din jurul Palatului Parlamentului sau de a deschide publicului parcul palatului Cotroceni. Simbolic, astfel de acţiuni ar fi semnificat  anularea graniţei dintre putere şi popor. Toţi cei care s-au aflat de-a lungul timpului în prejma puterii, dar nu şi-au pierdut luciditatea, pot depune mărturie asupra existenţei acestui aparat care împiedică un contact direct între lider şi cetăţeni, care mediază pentru aceasta cunoaşterea realităţii şi o interpretează în funcţie de propriul interes. 

Dacă graniţa dintre putere şi popor ar fi distrusă, atunci aparatul ar pierde accesul preferenţial la lider şi controlul asupra lui, ceea ce nu poate permite. Protecţia liderilor români, aleşi sau numiţi, precum şi instrumentele care li se pun la dispoziţie odată ajunşi la putere, translatorii realităţii proveniţi din serviciile secrete, cortegiile de maşini de protecţie şi pază, gărzile de corp care devin nişte prelungiri funcţionale, sunt excesive. 

Se invocă pe bună-dreptate modelul nordic: liderii merg pe jos, cu bicicleta, fără pază şi fără să fie protejaţi nici măcar de travestiul medieval al principelui care se amesteca îmbrăcat ca un om simplu printre supuşi. Iar acolo, spre deosebire de România au avut loc atentate împotriva politicienilor, vezi cazul Olof Palme împuşcat mortal în timp ce se întorcea acasă cu soţia de la cinematograf, pe jos şi fără gardă personală ori mai recent masacrul comis de Anders Breivik pe insula Utoia, unde se desfăşura o tabără a tineretului din Partidul Muncitoresc Norvegian.

Aparatul de putere din jurul liderilor români care-i îndepărtează de cetăţeni şi de realitate şi care ţese în jurul lor un cocon de rituri şi ceremonialuri de tip totalitar, precum barca pneumatică-car ceresc al premierului Victor Ponta, trebuie destructurat. Altfel, vom avea doar lideri bolnavi de putere.