Castrarea chimică: NU la APCE, DA în România

Zilele acestea, în cadrul APCE (Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei), am discutat pe tema castrărilor si sterilizărilor, fiind adoptată Rezoluţia 1945, intitulată “Putting an end to coerced sterilisations and castrations”

În acest timp, în România existau dezbateri aprinse pe aceeaşi temă, un grup de senatori propunând o lege nouă împotriva condamnaţilor pentru abuzuri sexuale săvârşite asupra minorilor.

Nu este prima iniţiativă de acest fel, existând una similară şi în anul 2011, însă respectiva iniţiativă nu a avut nicio finalitate datorită lipsei de coerenţă şi de logică juridică. Dar să vorbim totuşi puţin despre ce ne recomandă Consiliul Europei şi ce se propune în România în anul 2013.

APCE consideră castrările şi sterilizările, în special cele ireversibile, ca fiind grave violări ale drepturilor şi demnităţii omului. Se atrage atenţia, în mod justificat, că prin constrângere nu trebuie să se înţeleagă doar folosirea forţei, aşa cum a fost cazul în trecut, când victimele acestor proceduri fie nu ştiau, fie erau în imposibilitate de a-şi exprima consimţământul. În materia drepturilor omului termenul “constrângere” evoluează, mai ales pe baza definiţiei lipsei de consimţământ liber şi informat. Cu toate acestea, chiar şi în situaţiile în care consimţământul este dat, chiar şi în formă scrisă, din punctul de vedere al drepturilor omului poate fi considerat invalid dacă victima nu a fost informată corespunzător, intimidată sau manipulată prin stimulente financiare sau de altă natură.

APCE consideră castrările şi sterilizările, în special cele ireversibile, ca fiind grave violări ale drepturilor şi demnităţii omului.

La Bucureşti, se discuta despre posibilitatea administrării unui tratament denumit generic “castrare chimică” acelor persoane care sunt condamnate pentru pedofilie, în schimbul reducerii pedepsei. Înţeleg că iniţiatorii sunt susţinuţi şi de câţiva medici care dau asigurări că acest procedeu este reversibil, urmând să fie administrat pe o perioadă de 3 ani, iar la încetare persoana revenind la stadiul biologic anterior.

Deşi apreciez caracterul educativ pe care pun accentul iniţiatorii acestei măsuri, cred că în situaţia de faţă venim în contradicţie cu ceea ce recomandă Consiliul Europei. Este vorba exact despre situaţia în care persoana îşi dă în aparenţă consimţământul, dar acesta nu este liber deoarece este influenţat direct de acel beneficiu care se acordă în schimb, şi anume reducerea perioadei detenţiei.

Vreau să vă amintesc că în cazul infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală atunci când subiectul pasiv este un minor, pedepsele prevăzute de Codul penal sunt unele cu limite destul de ridicate. Vă dau exemplul violului în varianta agravată, când minorul nu a împlinit 15 ani, unde pedeapsa este între 10 şi 25 ani şi interzicerea unor drepturi, o pedeapsă cu limite comparabile cu omorul în varianta simplă (10-20 de ani)! Deci legiuitorul a înţeles să pedepsească mai dur acest tip de infracţiuni, tocmai în considerarea specificului lor. Acum vin şi întreb. Oare o persoană care are de executat o pedeapsă de 15 ani de închisoare, îşi va da consimţământul în mod liber atunci când este de acord cu măsura castrării chimice? Sau îşi va da consimţământul doar pentru că în modul acesta va reuşi să petreacă mai puţin timp în penitenciar??

O altă metodă de implementare pe care o propun iniţiatorii proiectului este impunerea tratamentului în ultimele 3 luni de detenţie. Aici comentariile nici nu îşi mai au rostul pentru că este clar vorba de o castrare prin constrângere care este inacceptabilă din perspectiva drepturilor omului într-un stat democratic din secolul 21.

Atât iniţiatorii propunerii, cât şi APCE afirmă că există doar câteva state în care se aplică măsura, dintre care amintesc Polonia, Moldova şi Rusia. Tot APCE aminteşte că în special în Germania nazistă au existat foarte multe situaţii în care s-a dispus castrarea sub constrângere a unor persoane, chiar dacă în aparenţă acestea îşi exprimaseră consimţământul.

Nu vreau să compar propunerea colegilor mei cu măsurile din Germania nazistă, dar cred că trebuie să avem mare grijă când propunem o măsură ca aceasta. Este foarte important să prezentăm toate aspectele problemei, să consultăm medici care au mai multe specializări pentru a putea determina în ce măsură consimţământul dat într-o situaţie ca cea despre care am discutat este liber sau în ce măsură un posibil tratament nu va avea efecte adverse asupra pacientului. De asemenea, nu cred că este potrivit să venim în contradicţie cu reglementările internaţionale în materia drepturilor omului doar de dragul populismului.

Preluat şi pe  http://www.alinagorghiu.ro