Cât de bogat e Florin Călinescu. Actorul nu are maşină şi strânge un venit lunar de numai 3.500 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Partidului Verde Florin Călinescu este unul dintre cei mai puţin avuţi candidaţi pentru primăria Capitalei, având trei locuinţe şi 62.000 de euro în conturi. Potrivit declaraţiei de avere, singurele venituri ale actorului sunt două salarii de la firma pe care o conduce, ambele însumând aproximativ 3.500 de lei pe lună.

Actorul şi omul de televiziune Florin Călinescu are trecută în declaraţia de avere consultată de Adevărul două terenuri, unul în Argeş, de 1,8 Ha şi unul în Braşov de 219 mp. Acesta mai deţine două apartamente în Bucureşti, unul în Timişoara şi o casă de vacanţă în Braşov. Totodată, Călinescu mai deţine un cont bancar în care se regăsesc 62.000 de euro.

Liderul Partidului Verde mai deţine un restaurant şi o firmă de producţie cinematografică video şi de programe de televiziune numită „Florin Călinescu Media Company Impex SRL”, de la care bifează în declaraţia de avere două venituri. Primul este salariul de consilier artistic care anual îi aduce 14.400 de lei (aprox. 3.000 de euro), adică 1.200 de lei pe lună (250 de euro) şi un al doilea salariu în calitatea de director comercial, care-i aduce anual în conturi 28.200 de lei (5.800 de euro), adică 2.350 de lei pe lună (480 de euro).

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite