Politică

articolul anterior articolul urmator

„A furat maică, dar a făcut ceva şi pentru noi“. O mentalitate păguboasă

12
10 May 2015 17:21:13
Daniel Gorgonaru
Primarul din Iaşi, Gheorghe Nichita, este în arest la domiciliu FOTO Eduard Enea
Primarul din Iaşi, Gheorghe Nichita, este în arest la domiciliu FOTO Eduard Enea

Cât de corupt trebuie să fie un primar pentru a stârni revolta concetăţenilor săi? Ce anume ar putea să trezească din adormire populaţia unor localităţi cu edili acuzaţi de fapte de corupţie sau de altă natură, cum este cazul primarului Gheorghe Nichita aflat, printre altele, în scandal jenant cu fosta iubită?

Câţi dintre acuzaţi au avut demnitatea să-şi prezinte demisia în urma unor astfel de scandaluri, dar, mai ales, în câte localităţi oamenii s-au mobilizat şi i-au cerut acestuia să nu terfelească imaginea oraşului şi să demisioneze din funcţie? Nichita, Vanghelie, Mazăre, primarul din Slatina şi alţi edili, nu ştiu exact numărul lor, sunt arestaţi preventiv sau la domiciliu pentru diverse fapte de corupţie sau abuz în serviciu. Nu avem demisii, nu avem proteste. Avem suspendări, dar nu din funcţiile administrative, ci din cele politice, exemplul lui Nichita care s-a autosuspendat din PSD. La Iaşi, Constanţa, Bucureşti-Sectorul 5, Slatina sau Miercurea Ciuc, arestarea edililor n-a trezit în rândul celor care i-au pus în funcţii niciun fel de revoltă. Există frică, lehamite, neinteres, delăsare, însă cel mai grav, este un fel de complicitatea tacită a votanţilor. Într-o discuţie avută cu o rudă apropiată, care locuieşte într-unul din oraşele aflate în situaţia prezentată mai sus, am găsit, acest mod de raportare care explică impasibilitatea oamenilor. „A furat maică, dar a făcut ceva şi pentru noi“, a fost replica rudei mele. „Ce a făcut?“, am întrebat destul de contrariat. „Uite, la noi a tras apă curentă, ne-a asfaltat strada şi ne-a dat ajutoare cu alimente“. Carevasăzică, orice edil poate, din punctul de vedere al celor care-l votează, să fure. Important în ochii cetăţenilor este să le rezolve şi lor o problemă. I-am replicat rudei că practic pentru astfel de treburi un primar e plătit, are salariu, astfel de realizări intră în atribuţiile funcţieie sale, însă, argumentele mele n-au reuşit să convingă. „Voi le ştiţi pe ale voastre, aici la noi e altfel“, a încheiat brusc rubedenia mea dicuţia.

În concluzie, un primar din România poate să fure fără să-i deranjeze pe cetăţeni dacă reuşeşte să tragă apă curentă, să asfalteze o stradă, să refacă o şcoală, să construiască un dispensar, să ofere ajutoare cu alimente,etc. Mai nou, poate să-şi bată şi spiona iubita-subordonată (cazul Gheorghe Nichita-Adina Samson). Chiar dacă nu am abordat subiectul respectiv cu ruda mea parcă aud replica acidă a acesteia: „Da aia ce căuta cu el, că-i mai bătrân....“ .

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

12 Comentarii

Radu Mircea
10.05.2015, 17:40:34

Eu sunt convins ca in 2016 marea majoritate a primarilor si sefilor de consilii judetene anchetati se vor realege din nou . Cum ??? cu aceleasi metode ca si pina acum : Alegeri din primul tur , mita , furt la urne , pungi si galeti de alimente . Trist dar adevarat , astia suntem .

+13 (15 voturi)
Bănăţanu v.2
10.05.2015, 21:10:13

Aveți un plus de la mine, domnule Radu Mircea. Un primar de comună ce are la activ trei mandate fără să facă nimic pentru comunitatea pe care o „păstorește” știe cum să iasă la pensie după încă trei. Știu ce spun, trăiesc de 50 de ani la „țară”. Îmi amintesc foarte bine că nici „tovarășii” nu aveau destul curaj să „țină în funcție” un primar mai mult de două mandate consecutive și își „roteau cadrele”. Legea asta a alegerii primarului dintr-un singur tur e un atac impardonabil la temelia democrației. Mi-amintesc cu nostalgie de „niște” alegeri de pe la mijlocul anilor 90 când primarul comunei a fost ales din primul tur dintr-un număr de 12 candidați cu o largă majoritate. Dar pe-atunci se vota gospodarul satului și „funcția” de primar era o mare onoare, o recunoaștere a valorii unui om, pe când acum se „cumpără” voturile la „prețul pieței”: mai un ajutor social, mai un kil de făină, un mic, un PET de bere, o găleată de orice culoare... Sau, de ce nu, câteva zeci de buletine de vot băgate pe șest în urnă de președintele secției de votare, că de-aia l-a pus primarul președinte... Înțeleg că țăranul român e sărac și prost, dar nu o să pricep niciodată de ce la Constanța, Iași, unele sectoare din București și în destul de multe orașe ale țării românii aleg în mod repetat oameni ca Vanghelie, Nechita sau Mazăre... Ăștia suntem cu adevărat, iar asta e trist!

+8 (8 voturi)
tampa_killer
10.05.2015, 19:08:35

a existat om politic care sa fie interesat de constientizarea electoratului asupra drepturilor sale? Nu cred. A spus cineva acelei batrane care raspunde ca primarul corupt a facut si pt ea ceva ca pensia ei poate ca este mica tocmai din cauza acelui furt? Omul simplu trebuie sa inteleaga ca puterea votului sau nu este doar cand vine vorba de scrutin ci se pastreaza pe parcursul intregului ciclu electoral, ca are dreptul sa ceara sa fie informat, ca are dreptul si datoria sa ceara sa nu fie furat.. dar.. Romania este inca in timpul unei democratii originale upa cum spunea tatuka Iliescu

+8 (8 voturi)
Menumorut
10.05.2015, 20:35:25

In principiu orice primar...mai ales daca e hotz tre' sa faca si ceva pentru oras ca sa aiba de unde fura... Treaba este ca daca nu fura se puteau face mult mai multe. Din pacate in Romania inca mai exista conceptul ala cretin ca primarul..premierul, presedintele..etc...is "sefi" Or fi ei sefi dar de oras, guvern, tara..dar nu de cetateni... Cetatenii is angajatorii lor... Sper ca odata cu schimbul de generatii sa dispara si mentalitatea asta...

+6 (6 voturi)
m lupascu
10.05.2015, 20:45:55

- privilegii si bani publici pentru curve - parlament ilegitim 582/300, guvernanti, presedinti de consilii si primari corupti - crima organizata

+2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (12)

Modifică Setările