Cât de mult respectă PNL Codul de integritate. Ce candidaţi liberali au fost validaţi, deşi sunt certaţi cu legea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O parte din candidaţi nu respectă Codul de integritate despre care au vorbit în numeroase rânduri copreşedinţii Alina Gorghiu şi Vasile Blaga. FOTO Cosmin Iftode
O parte din candidaţi nu respectă Codul de integritate despre care au vorbit în numeroase rânduri copreşedinţii Alina Gorghiu şi Vasile Blaga. FOTO Cosmin Iftode

Liberalii au anunţat că pe listele de candidaţi pentru alegerile locale vor fi doar persoane fără probleme de integritate. Totuşi, ultimele validări de candidaţi arată că o parte din liberalii care vor intra în cursa electorală au probleme cu Justiţia.

Incompatibilitate, conflict de interese, contracte cu statul sau probleme penale. Acestea sunt doar câteva dintre criteriile de integritate adoptate de PNL în decembrie. Însă, în urma validărilor făcute în ultimele două săptămâni, liberalii demonstrează că respectarea lor este, în unele cazuri, opţională.

Un prim candidat cu probleme de integritate e liberalul desemnat pentru Primăria Botoşani, Cătălin Flutur, pe numele căruia e începută urmărirea penală pentru abuz în serviciu din septembrie 2015. Procurorii susţin că Flutur, fost primar al municipiului Botoşani, ar fi concesionat în mod ilegal unei firme private un teren aflat în administrarea. „Florea şi Flutur îşi fac campanie degeaba“,  a spus vicepreşedintele PNL,  Marian Petrache, joi seară, la B1 TV, cu trimitere la faptul că şi actualul primar din Tîrgu Mureş, liberalul Dorin Florea, are probleme cu DNA. Cu toate că nu a fost validat încă de conducerea PNL, potrivit unor surse politice, Dorin Florea este decis să candideze pentru încă un mandat. Florea a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu, procurorii susţinând că acesta a virat în mod ilegal bani de la bugetul local către Asociaţia Sportivă Fotbal Club Municipal Tîrgu Mureş.  Conducerea PNL este pusă într-o situaţie destul de delicată: dacă vrea să câştige primaria din Tîrgu Mureş, va trebuie să-l susţină pe Florea, cel care este cotat cu cele mai multe şanse de a obţine victoria. Dacă nu-l validează, PNL poate să-şi ia adio de la Primăria Tîrgu Mureş, pentru că nu are un alt candidat care să poată ridica pretenţii la o victorie electorală. În plus, Dorin Florea este curtat insistent de Mişcarea Populară. „Dacă e aşa şi sunt în atenţia DNA, la prima şedinţă de Birou Permanent, Flutur şi Florea vor fi schimbaţi. Mâine vorbesc cu doamna preşedinte Gorghiu“, a sublinia Petrache.

Candidatul pentru Primăria Galaţi, în proces cu ANI

Un alt candidat validat zilele trecute, este Nicuşor Ciumacenco , politicianul care stă cel mai bine în sondaje pentru a câştiga  Primăria municipiului Galaţi. În iunie 2014, Nicuşor Ciumacenco a fost declarat incompatibil de ANI după ce ar fi votat favorabil,  în perioada 2008-2012, când a ocupat funcţia de consilier local, două hotărâri ale Consiliului Local Galaţi, prin care s-au alocat bani pentru fundaţia „Andreiana Juventus“, organizaţie neguvernamentală pe care tot el o conducea

Liberalul a atacat decizia ANI şi în 2015 Ciumacenco a câştigat procesul.  ANI  a atacat decizia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar procesul urmează să se judece. O posibilă sentinţă în care ar accepta decizia ANI l-ar împiedica pe Ciumacenco să candideze în următorii trei ani pentru o funcţie publică.

Probleme şi la Deva

Primarul Devei, Petre Mărginean, este un alt candidat asupra căruia se ridică mai multe semne de întrebare în momentul în care se vorbeşte de respectarea criteriilor de integritate ale PNL. Validat de conducerea liberală zilele trecute în vederea candidaturii pentru un nou mandat în fruntea Primăriei Deva, actual edil s-ar putea afla într-un potenţial conflict de interese, potrivit publicţiei „România Liberă“. Potrivit sursei citate, Mărginean a deţinut în paralel cu funcţia de Primar al Devei, şi pe cea de preşedinte al Asociaţiei „Salvital” Hunedoara, către care,  în calitate de ordonator principal de credite, a făcut plăţi. O a doua problemă invocată era faptul că din banii Primăriei era susţinută şi o televiziune care a fost administrată de soţia acestuia. Deşi aceste fapte n-au fost confirmate până acum de nicio instituţie juridică, un eventual dosar deschis pe numele lui Mărginean i-ar pune pe liberali în situaţia ingrată de a-şi pierda candidatul tocmai în preajma campaniei electorale. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite