Politică

articolul anterior articolul urmator

Câteva întrebări pe care le naşte decizia CCR privind completele de 3 judecători

100
3 Jul 2019 20:05:34
Liviu Avram
Aparent, decizia CCR nu-l ajută pe Liviu Dragnea, dar trebuie văzut ce va scrie în motivare.
Aparent, decizia CCR nu-l ajută pe Liviu Dragnea, dar trebuie văzut ce va scrie în motivare.

Decizia prin care Curtea Constituţională a admis sesizarea lui Florin Iordache privind completele de 3 judecători de la Înalta Curte este importantă nu doar prin raportare la cazul individual al lui Liviu Dragnea, aşa cum înclină să facă toată lumea, cât mai ales prin întrebările pe care le rdică şi al căror răspuns îl aşteptăm în motivare.

În primul rând, Curtea va trebui să explice de ce şi-a încălcat propria decizie, propria jurisprudenţă. Anul trecut, când preşedintele Iohannis reproşa premierului Dăncilă că a plecat în concediu şi l-a lăsat la comandă pe Paul Stănescu fără să-i ceară avizul, Curtea stabilea că prerogativa de a sesiza CCR cu conflict juridic este una exclusivă a titularului prevăzut de Constituţie (a premierului, în acel caz), care în principiu nu este transmisibilă. Curtea explica: în momentul în care premierul pleacă în concediu şi îşi deleagă atribuţiile curente către un alt ministru, acestuia din urmă nu i se deleagă şi atributul de a sesiza CCR. Acest atribut devine transmisibil abia în momentul în care premierul este realmente în imposibilitate obiectivă de a-şi exercita funcţia, iar înlocuirea acestuia cu un alt ministru se face, conform Constituţiei, prin antrenarea voinţei preşedintelui.

În momentul în care a plecat în concediu, Liviu Dragnea i-a delegat atribuţiile lui Florin Iordache exact cum a procedat anul trecut şi Viorica Dăncilă cu Paul Stănescu. Constituţia nu prevede, ca în cazul premierului, nicio situaţie în care preşedintele Camerei Deputaţilor să-şi poată delega şi prerogativa exclusivă de sesizare a CCR. Acum, acceptând sesizarea lui Florin Iordache făcută în numele lui Liviu Dragnea, Curtea pare a contrazice ce a spus anul trecut. Şi atunci se pune întrebarea: care dintre deciziile CCR trebuie respectată? Prima? A doua? Sau de la caz la caz? Şi încă: de ce să mai respectăm deciziile CCR, din moment ce Curtea însăşi nu şi le respectă?

O altă problemă pe care o ridică această decizie este că pune în discuţie autoritatea de lucru judecat. Spre deosebire de cazul completelor de 5, unde CCR a judecat o premieră, situaţia privind specializarea completelor de 3 a mai fost judecată în instanţele regulate. Mai mulţi inculpaţi au ridicat anterior excepţii de nelegalitate a compunerii acestor complete, exact pe motivul că n-ar fi specializate pe corupţie, şi toate au fost respinse prin decizii definitive. Curtea vine acum şi infirmă practic toate aceste sentinţe, iscând din nou o serioasă incertitudine juridică: care decizii sunt de luat în seamă, cele ale instanţelor sau cea a CCR?

Cu decizia de miercuri, completăm bilanţul CCR din ultimii doi ani şi jumătate. De când coaliţia PSD-ALDE a preluat puterea, Curtea Constituţională a judecat 10 conflicte juridice de natură constituţională (instrumentul folosit preponderent de politicieni atunci când nu găsesc alte căi legale ca să-şi rezolve problemele juridice). Dintre acestea, coaliţia PSD-ALDE a câştigat nouă.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

100 Comentarii

Tomescu Tom
3.07.2019, 20:20:47

Judecatorii CCR .. .....fiind numiti de partidele politice , putem spune ca reprezinta de multe ori si interesele partidului sustinator ? Ca este este o institutie profund politizata din start ?

+15 (23 voturi)
Vanatorul/d.c.
3.07.2019, 20:36:47

Da..! Fabulam, ca de obicei..! Cand CC da decizi favorabile..sesizarilor taberei politico-mafiote iohannist-liberala, totul e ok..! Insa CC sa nu indrazneasca sa dea o decizie favorabila sesizarilor taberi politico-mafiote pesedist-aldiste, ca imediat ne rupem hainele de pe noi si ne smulgem parul din cap de indignare, spirit civic si patriotism vârtos..! Chestia nostima e ca ultima decizie a CC ii favorizeaza inclusiv pe mafiotii iohannisto-limberali..! Dar, desigur, asta nu se mai spune aici , pentru ca nu da bine la moralu' babuinizatilor propagandei iohanist-liberale, care in ultimii 4 ani au fost ..dresati sa creada ca mafiotii iohannisto-liberali sunt mai curati decat ”Alba ca zapada” si piticii ei ”calugari”. Insa, mai bine, haideti sa vedem ce spune in chestiunea asta unul dintre cei mai buni constitutionalisti din Romania, fostul presedinte al CC Augustin Zegrean, care numai de ”pesedism” nu poate fi acuzat, el fiind un ”fan” al taberei iohannist-liberale: ”Era de așteptat pentru că la fel au procedat și în cazul celor de 5. Este halucinant să spun asta, dar decizia este normală, dat fiind precedentul cu cele de 5 judecători. Știu că sunt vreo 180 de dosare la ICCJ care au fost judecate de completuri de 3 și dacă ne uităm în urmă cum au judecat dosarele la completurile de 5, eu cred că vor fi rejudecate dosarele. Vor fi eliberați în baza unei cereri în anulare, dar mai mult vor beneficia cei care au îndeplinit termenul de prescripție. Nu trebuia să se ajungă aici, ICCJ STIA DE LEGE, STIA CA NU AU PROCEDAT CORECT”..! Q.E.D.!

-19 (37 voturi)
Mandy
3.07.2019, 20:54:21

Exact, asa cum a spus Augustin Zegrean, decizia CCR este normala, dat fiind precedentul completurilor de 5 judecatori..! Si nu trebuia să se ajungă aici, ICCJ știa de lege, știa că nu au procedat corect..! Responsabile de acest dezastru sunt Livia Stanciu și Cristina Tarcea, fosta și actuala sefa a ÎCCJ. Ultima, o ticaloasa care refuza sa puna in aplicare si prima decizie a CCR, din 2018, decizand cu de la sine putere ca ea o aplica din 2019..! Livia Stanciu și apoi Cristina Tarcea au stabilit ca doi dintre judecători să fie trași la sorți, în timp ce un alt treilea, care urma să conducă completul, să fie desemnat la propunerea președintelui Secției penale. Despre ce compunere aleatorie ar mai putea fi vorba..?? Este logic că judecătorul desemnat alfel decât prin tragere la sorți, respectiv de către un magistrat aflat la conducerea instanței, va fi dependent de cel care l-a desemnat. Si ca el va putea influenta hotararea completului, formand majoritatea.. Indiferent de varsta, liderii din justitie au dovedit o mentalitate profund stalinisto-comunista, calcand legea in picioare dupa bunul plac, si au facut din justitie o bataie de joc la nivel national. Despre aceasta nu sufla nimic ticalosii de la Bruxelles! Tot ce-i intereseaza este s-o scape pe Kovesi si pe executantii ei, nu cumva sa ajunga Adina Florea la SIIJ..! Deci, daca vreti sa aruncati cu pietre in cineva, nu demonizati CCR..! Aruncati cu pietre in adevaratii vinovati: Livia Stanciu si Cristina Tarcea..!

-19 (35 voturi)
Sorin Barbul
3.07.2019, 20:23:29

Slugoii ciumei roșii de la CCR (Curtea Coruptă de Rahat) își fac treaba murdară pentru care au fost numiți acolo.

+18 (36 voturi)
Ipkiss
3.07.2019, 20:42:27

O ocazie mai buna nici nu se putea gasi pt Iohannis sa inceapa in sfarsit razboiul cu aceasta jalnica_curte, cerandu-le demisia. Visez ...

+13 (21 voturi)

Vezi toate comentariile (100)

Modifică Setările