Câteva motive pentru care Cetatea Băniei este locul de unde Victor Ponta lansează asediul pentru cucerirea Preşedinţiei Republicii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victor Ponta îşi lansează candidatura la prezidenţiale din Capitala Olteniei, plasând oraşul Craiova în centrul luptei pentru Preşedinţia Republicii. Liderul social-democraţilor români a ales Craiova ca locul de unde îşi face cunoscută românilor candidatura oficială la conducerea Republicii.

A luat această decizie, înainte de toate, pentru a respecta promisiunea făcută, anume că va acorda o binemeritată recunoaştere publică a eforturilor activiştilor doljeni şi craioveni ai PSD, organizaţia care a obţinut cele mai bune rezultate în interiorul partidului, la alegerile europarlamentare din 2014. 

Chiar dacă performanţa organizaţiei locale a PSD este motivul principal care l-a determinat pe Victor Ponta să aleagă oraşul Craiova, nu trebuie să uităm că există un context mult mai complex şi ale cărui caracteristici l-au convins pe liderul social-democrat că îi este de mare folos să intre oficial în lupta pentru prezidenţiale de la tribuna agorei craiovene. 

Acest context - pe care dorim să-l analizăm ocolind capcana cinismului, lăudăroşeniei ori a înverşunării partinice cu care încearcă să ne obişnuiască „presa de partid” - are ca centru de gravitaţie personalitatea şi activitatea Primarului Lia Olguţa Vasilescu. 

Prezintă o importanţă deosebită în calculele politice ale PSD nu numai faptul că cetăţenii Craiovei au votat masiv cu PSD la europarlamentare ori că s-au pronunţat în număr foarte mare pentru suspendarea preşedintelui Băsescu, adversarul politic al lui Victor Ponta, ci mai ales activitatea de edil a Primarului Lia Olguţa Vasilescu. Dacă această activitate ar fi fost nefolositoare oraşului Craiova şi fără beneficii politice şi de imagine pentru PSD, puţin probabil că Victor Ponta ar fi respectat promisiunea făcută de a-şi lansa candidatura la prezidenţiale de la Craiova. 

Mandatul primarului Craiovei începe să dea roade pentru comunitate, în ciuda unui debut dificil şi tensionat, datorat confruntărilor cu „mafia chioşcarilor” şi cu armata birocraţilor loiali fostului primar Antonie Solomon. 

Craiova îşi redescoperă identitatea şi încearcă să renască. Forţa vitală a acestei renaşteri sunt însă banii, iar banii încă sunt insuficienţi. Moştenind o datorie imensă contractată de fosta administraţie pentru proiecte controversate ori ineficient administrate, Primarul Lia Olguţa Vasilescu a decis să mizeze pe banii europeni şi pe banii investitorilor străini. Reactivarea finanţărilor europene, deblocarea şi reorganizarea unor proiecte începute prost de vechea administraţie, implementarea de noi proiecte cu finanţare europeană pot să ofere oraşului Craiova şansa de a se număra printre marile comunităţi urbane româneşti care doresc să se dezvolte utilizând banii europeni. 

Intensa campanie de atragere de investitori pe care a lansat-o Primarul Lia Olguţa Vasilescu, cu rezultate pozitive care încep să devină vizibile, reprezintă un alt efort în lupta de stabilizare economică a oraşului Craiova în care s-a angajat actuala administraţie. Investitori din Europa, dar şi din îndepărtata China, vizitează oraşul şi încep să investească bani în economia locală, bani care pot genera locuri de muncă şi prosperitate. 

O acţiune deosebit de importantă şi onorantă pentru craioveni, iniţiată de administraţia locală, este apropierea de Casa Regală a României, prin dezvoltarea unei strânse relaţii de colaborare cu Majestatea Sa Regele Mihai I şi membri Familiei Regale a României. Prezenţa la Craiova, de cel puţin două-trei ori pe an, la importante activităţi academice şi culturale, a Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta, a ASR Principele Radu şi ASR Principele Nicolae reprezintă o dovadă de necontestat a înaltei recunoaşteri pe care Majestatea Sa Regele Mihai I o acordă atât rolului pe care oraşul Craiova îl are pentru istoria, prezentul şi viitorul Naţiunii Române, cât şi forţei mişcării monarhiste din Cetatea Băniei, una dintre cele mai puternice şi active din marele curent naţional al restauraţiei. 

Nu în ultimul rând, fără a avea pretenţia că epuizăm o listă, trebuie amintită şi ofensiva lansată de comunitatea craioveană pentru cucerirea titlului de Capitală Culturală Europeană 2021. Instituţiile de cultură craiovene îşi reafirmă potenţialul şi valoarea de nivel european şi susţin cu toată forţa renaşterea şi recunoaşterea la nivelul Uniunii Europene a vieţii culturale craiovene. 

Avem certitudinea că toate acestea şi multe altele sunt cunoscute de Victor Ponta şi de consilierii săi politici şi de imagine. 

În tabăra adversarilor politici ai social-democraţilor este deocamdată haos. Dreapta românească este încă slabă şi dezorganizată, fapt care provoacă o situaţie de dezechilibru periculoasă pentru mecanismele politice specifice democraţiei. Această criză politică a dreptei este deja binecunoscută alegătorilor români şi poate fi sintetizată printr-un singur nume: Traian Băsescu. Serios afectat de asocierea fratelui Mircea Băsescu cu mafia ţigănească şi de scandalul arestării, aproape epuizat ca resurse de comunicare şi acţiune la final de mandat de Preşedinte al Republicii, înverşunat şi răzbunător ca un politician care se apropie de apusul unei cariere din care nu a înţeles suficient de bine ce înseamnă a servi interesul public prin sacrificarea interesului personal, dependent de toanele unei „păpuşi politice” şi părăsit de tot mai mulţi dintre foştii susţinători, Traian Băsescu reprezintă, paradoxal pentru cineva care s-a dorit mereu "vârful de lance" al dreptei reformatoare, principala piedică în unificarea şi consolidarea Dreptei Româneşti. 

Obişnuit să conducă un aparat de partid, guvernamental şi parlamentar construit după modelul PCR – controlul fiind realizat centralizat, de o camarilă strâns unită în jurul Şefului – Traian Băsescu nu poate accepta renaşterea unei Drepte Româneşti democratice, creştin-liberale, în care conducerea de partid să fie administrată colegial şi prin consultarea membrilor simpli de partid, iar nu de un singur lider autoritar, ajutat de o camarilă obedientă. 

În Craiova, situaţia naţională de criză a Dreptei Româneşti este reprodusă la dimensiuni locale. Dincolo de zâmbetele oficiale şi discursurile forţat optimiste cu care s-a anunţat unificarea filialelor locale ale ex-PDL şi PNL, se pot afla tensiuni, probleme organizatorice şi mai ales, o gravă criză a resurselor umane şi financiare. Noul PNL oltean este mai degrabă un ex-PDL cu haina peticită, singura personalitate politică ce cu adevărat contează din tabăra Alianţei Creştin-Liberale doljene fiind europarlamentarul Marian Jean Marinescu, ce pare că a acceptat mai mult de nevoie, decât cu voie, alăturarea cu personaje fie anonime, fie controversate şi  care au dovedit prea puţin că sunt cu adevărat loiale liberalismului şi, mai presus de orice, comunităţii craiovene.

Dacă vorbim de inamicii politici ai organizaţiei craiovene a PSD, trebuie să amintim şi filiala locală a Partidului Mişcarea Populară. Aici descoperim o structură în criză, cu zeci membri care îşi doresc să evadeze în noul PNL şi cu o echipă de lideri care încă nu au reuşit să-şi regăsească necesara luciditate şi pragmatismul care să alimenteze acţiuni politice întemeiată pe valorile prin care partidul respectiv doreşte „să ridice România”. 

În acest context extrem de dificil pentru opoziţie şi foarte favorabil pentru PSD, Victor Ponta a mizat pe primarul Lia Olguţa Vasilescu şi a decis să lanseze din Cetatea Băniei asediul pentru cucerirea Preşedinţiei Republicii. Un asediu dintr-o luptă politică ce se anunţă a fi teribil de dură şi plină de toate cele ale agorei politice româneşti post-decembriste: propagandă, minciună, manipulare, cinism şi ură. 

Nu ne rămâne decât să sperăm că viitorul Preşedinte al Republicii va renunţa la a-i învrăjbi pe români şi va afla calea de a reunifica Naţiunea Română în jurul unui proiect naţional care să ne ajute să dobândim demnitatea şi prosperitatea la care avem dreptul.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite