Cazul Bulgariei şi lecţiile învăţate pentru România

Foto Shutterstock

Experienţa Bulgariei este un avertisment extrem pentru situaţia politicii din statele democratice. Exacerbarea poziţiilor inflexibile, intransigente, extreme, eliminarea din prim plan a liderilor constructivi, moderaţi şi profesionişti în toate partidele poate duce la incapacitatea de a mai forma o majoritate şi un guvern.

Politica este arta posibilului, dar numai dacă există politicieni solizi, capabili să poarte negocieri, să abordeze raţional poziţiile şi să obţină compromisuri. Când nu avem aceste condiţii îndeplinite, rezultatul poate fi o instabilitate extremă şi prelungită.

Belgia a fost prima protagonistă a unor asemenea imposibilităţi de formare a Guvernului. Existenţa celor două comunităţi, flamandă şi valonă, precum şi un partid extremist bine reprezentat în Parlament au creat premisele acestor blocaje inacceptabile. În Bulgaria, prelungirea puterii premierului Boiko Borisov dincolo de admisibilitatea publică şi politică şi respingerea alierii cu partidul său, GERB, au făcut ca etape succesive de alegeri să ducă la blocaje imposibile: Bulgaria se îndreaptă spre cea de a treia rundă de alegeri anticipate din acest an, după ce partidul antisistem ITN – Există şi un Astfel de Partid – a eşuat în formarea unei coaliţii de guvernare.

Tipul de politici care duc spre un asemenea deznodământ vine din profunzime şi din structura politicii în epoca social media, care iubeşte, privilegiază extremismul, intransigenţa, populismul prin mecanismul de finanţare al reţelelor sociale care ţine de reluarea, redistribuirea şi vizibilitatea postărilor. Or este cunoscut faptul că formulările tari, cuvintele puternice, abordările extreme sau populiste sunt cele care atrag vizualizări şi redistribuiri, niciodată postări politicoase (sau plicticoase) lungi, analize şi explicaţii profesioniste, raţionale. Aici emoţia şi patosul iau locul raţiunii şi argumentării, a logosului.

Apoi războiul informaţional, mutat la nivelul campaniilor electorale, afectează, în egală măsură, posibilitatea realizării de compromisuri şi negocierea pe programe nu mai subzistă. Asta vine din etichetarea şi calificarea drept inacceptabile în orice fel de parteneriat şi asociere, a diferitelor partide – partide extremiste, nefrecventabile, toxice; partide anti-sistem, imature, anti-instituţionale; partide vechi, vetuste, socialiste sau conservatoare, după caz, blocante la schimbare şi modernizare etc. Pe un asemenea fundament, nemiscibilitatea partidelor politice duce la blocaje absolute, incapacitatea guvernării şi crize prelungite. Ba chiar neguvernabilitatea unui stat.

Soluţia este una singură: promovarea moderaţilor, a raţionalilor, a personalităţilor echilibrate în prim planul vieţii politice, a tuturor partidelor politice. A negociatorilor, cunoscătorilor în ale procedurilor şi subtilităţilor juridice. Oameni mai puţin carismatici, mai puţin prizaţi public, dar mult mai profunzi şi înclinaţi spre găsirea soluţiilor politice posibile. Nu în orice condiţii, nu prin compromiterea actorilor, dar pe baza valorilor în mai mare măsură decât a intereselor particular înguste. Şi, cât se poate, în beneficiul statului şi al cetăţenilor săi.