Ce-aţi făcut cu Crin, oratorul cel mai fin?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă-l asculţi azi pe Crin Antonescu începe să-ţi fie dor de discursul tăios şi ferm antieuropean folosit de liderul PNL în timpul suspendării preşedintelui Traian Băsescu. Declaraţiile din ultima vreme ale domnului Antonescu îl arată într-o degringoladă de atitudine: nici călare, nici pe jos, nici în car, nici în căruţă.

Este şi pro şi contra la două propoziţii depărtare, laudă şi pălmuieşte acelaşi personaj într-un singur alineat de nu mai înţelegi în ce direcţie vrea să o apuce.

Poate că i se trage de la cea mai tranşantă declaraţie pe care a făcut-o vreodată: „Dacă Băsescu nu e demis la referendum mă retrag definitiv din politică“. Deocamdată s-a retras definitiv din viaţa retorică, pentru că nici o declaraţie a preşedintelui PNL nu mai este categorică. Într-o zi ne spune că este liderul opoziţiei, în alta că este la putere şi are şi responsabilitatea guvernării. Victor Ponta îi este când camarad când „cap de haită“. Duminică dimineaţă, la Pro TV, domnul Crin Antonescu a construit o explicaţie atât de bizară încât o putem încadra la referatele şcolare cu titlul „ce-a vrut să spună autorul?“

Riscul pe care domnul Ponta şi l-a luat, pe care l-am amendat dintr-o poziţie colegială, că nu am altă poziţie, a fost acela de a lăsa impresia că procurorul general, care a făcut o schimbare, este un fel de membru al Guvernului, în numele căruia vorbeşte din obişnuinţă domnul Ponta. Să lase impresia oamenilor că deasupra capetelor lor justiţia este împărţită de două haite şi doi capi de haită dau semnale de forţă. Nu îl fac pe Ponta cap de haită, am vorbit despre o impresie. Nu, sunt colegul de alianţă, sunt partenerul politic al domnului Ponta, deci nu pot spune că este un cap de haită.“
Dacă aţi înţeles de la bun început că Victor Ponta este „cap de haită“ trebuie să coborâţi o propoziţie mai jos pentru a înţelege că de fapt liderul PNL n-a vrut să spună asta. Şi-atunci rămânem cu întrebarea „ce-a vrut să spună autorul?“.

Autorul pare că nu mai vrea să spună nimic de fapt, că nici el nu ştie ce să spună dar trebuie să vorbească pentru a nu rămâne de căruţă în vârtejul declaraţiilor politice. Probabil că nişte consilieri de imagine îi induc singurului candidat la preşedinţie ideea că dacă tace nu rămâne filosof şi îl pun să vorbească deşi nu au idee ce-ar fi bine să spună atunci când deschide gura.
După ce inundase discursul public cu acţiunile„procurorilor băsişti“ care sunt îndreptate doar împotriva liderilor PNL, Antonescu apără acum independenţa justiţiei explicând că nu are o problemă că sunt cercetaţi membrii PNL şi că „pot fi cercetaţi toţi dacă este nevoie“dar şi că nu a cerut vreodată ca procurorii să nu mai “ia de la PNL“.

Ascultându-l pe noul Antonescu începi să te îndoieşti de acuitatea ta auditivă, să negi acurateţea arhivelor şi să te întrebi ce-au făcut consilierii din Crin, oratorul cel mai fin?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite