Ce cadou îşi doreşte premierul Cîţu de ziua sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Florin Cîţu. FOTO Arhivă personală / Facebook Florin Cîţu
Premierul Florin Cîţu. FOTO Arhivă personală / Facebook Florin Cîţu

Premierul Florin Cîţu a precizat că singurul cadou pe care şi-l doreşte de ziua sa de naştere este revenirea la normalitate, iar acest lucru se poate întâmpla doar dacă ne vaccinăm cu toţii cât mai repede.

„Vă mulţumesc tuturor pentru mesajele şi gândurile bune pe care mi le-aţi transmis de ziua mea! Singurul cadou pe care mi-l doresc este revenirea la normalitate. Iar asta se poate întâmpla doar dacă ne vaccinăm toţi cât mai repede. Vă promit că o să trecem cu bine peste această perioadă”, a scris Florin Cîţu joi pe Facebok. 

Prim-ministrul împlineşte joi vârsta de 49 de ani. Acesta s-a născut pe 1 aprilie 1972 în Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea.

Premierul Florin Cîţu a primit joi, de ziua sa de naştere, un cadou de la colegii din Guvern, alături de o felicitare. Vicepremierul Dan Barna a dezvăluit ce i-au cumpărat şefului Guvernului, transmiţându-i acestuia „ energie pentru a semna cât mai mult reforme asumate împreună”.

„Ştiţi sentimentul acela când e ziua unui coleg şi te gândeşti ce să-i faci cadou? Am pus mână de la mână şi am cumpărat trei stilouri cu care am compus culorile coaliţiei, am semnat o felicitare cu urări şi gânduri adecvate momentului şi i le-am înmânat sărbătoritului. La mulţi ani, domnule premier şi energie pentru a semna cât mai multe reforme asumate împreună”, a scris Dan Barna pe Facebook.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite