Ce doreşte piaţa

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe scurt, să dispară actuala clasă politică, fără discuţii şi rezerve. O cerere subînţeleasă a acţiunilor. Lipsa unor revendicări punctuale – deşi o situaţie normală pentru că nu e o acţiune iniţiată de un grup sau de o formaţiune politică – produce un soi de stres al rezultatului final. Teama de o confiscare a acţiunii aşa cum s-a întâmplat şi în 1990 a născut o precauţie explozivă.

E o stare tensionată care poate genera lideri informali interni fără un discernământ foarte clar, dar diferenţiaţi de actualul establishment. Premisa nu permite o construcţie politică cu program propriu cât mai ales apariţia unor lideri politici complet în antagonie cu cei care sunt acum. Sunt lideri care au nevoie de revoluţie. 

În acest context, invitaţia la dialog a preşedintelui Iohannis nu ajută prea mult. Oricum i-ai alege pe cei care vor reprezenta piaţa vei avea parte de contestări. Dacă va fi o delegaţie prea mică se vor ivi grupuri care să se simtă nereprezentate. Dacă vei avea sute de oameni, discuţia dintre preşedinte şi reprezentanţii pieţei nu va fi altceva decât o cacafonie irelevantă, o întâlnire formală şi fără niciun rezultat final palpabil.

Şi adevărul e că interesul tuturor este ca protestele să se termine cât mai rapid. Semnalele diplomatice politicoase şi rezervate îndeamnă la acceptarea situaţiei şi calmarea situaţiei. Puterea politică nu a fost spulberată complet şi România are încă un stat funcţional, chiar şi gripat de demiterea lui Victor Ponta. Manifestanţii din piaţă, fără a funcţiona ca un corp omogen, nu vor decât să vadă că revendicările încep să le fie ascultate. Clasa politică ar avea şi ea nevoie de stingerea rapidă a protestelor din motive de autoprezervare. O prelungire a negocierilor, o inventare a unei agende permanent contradictorie şi eventuale contestări de o parte sau alta nu fac decât să tensioneze situaţia şi mai mult. Şi tensiunea produce frică, nesiguranţă şi situaţii incontrolabile. 

Frica de eşec poate radicaliza mişcarea. Dintr-o manifestare legitimă împotriva establishmentului se poate transforma într-o acţiune extremistă care poate să radicalizeze grupuri politice noi. Dacă acest lucru se va întâmpla, sensul ieşirii în stradă se va pierde de la o schimbare a status quo-ului, fără desfiinţarea sistemului propriu-zis la apariţia unor construcţii politice cu agendă proprie şi posibil diferită scopului iniţial. E posibil să asistăm la o capturare tăcută a protestului, fără ca protestatarii să înţeleagă foarte bine ce se întâmplă. Seminţele acestor acţiuni se regăsesc prin diverse microgrupuri care navighează printre manifestanţi şi care testează diverse sloganuri pentru viitoare manifestări. 

Aşa cum manifestanţii nu sunt un corp compact ideatic, nici clasa politică nu are omogenitatea necesară unei acţiuni de curăţare internă. 

Modul de acţiune al pieţei nu arată a revoluţie, dar miroase a perspective revoluţionare. Distanţa e prea mare ca să asistăm la venirea actualilor oameni politici în stradă. Nu sunt în stare oricum de o „mea culpa” colectivă pe care o aşteaptă toată lumea. Strada simte nevoia unei recunoaşteri a unor „vini” din anii care au trecut. Cu cât recunoaşterea se petrece mai târziu, cu atât situaţia devine mai tensionată. Dar aşa cum manifestanţii nu sunt un corp compact ideatic, nici clasa politică nu are omogenitatea necesară unei acţiuni de curăţare internă. Li s-a cerut acest lucru acum un an şi niciunul dintre partide nu a făcut aşa ceva.  

O soluţie pentru o revoluţie paşnică, ne-radicalizată în acte de măturare a clasei politice, ar fi ca piaţa să nu ceară lucruri concrete şi să se limiteze la presiune pe establishment prin manifestări permanente. Eventuale mişcări politice care să reformeze politicul ar putea să se concretizeze tangenţial mişcărilor din piaţă, să îşi extragă esenţa din revendicări fără a le folosi politic în confruntarea cu actualele formaţiuni. Puţin probabil pentru că piaţa nu are răbdare şi o raţiune a actului politic. Mai degrabă e de aşteptat la o radicalizare a mişcării care poate degenera dacă dialogul va continua să nu existe.

O întâlnire cu reprezentanţii pieţei prelungeşte distanţa până la punctul final, despre care nimeni nu poate vorbi cu precizie astăzi. Dar Klaus Iohannis nu are nimic nou de aflat de la reprezentanţii manifestanţilor sau de la societatea civilă. Sunt aceleaşi revendicări de ani de zile şi toate au fost discutate neîncetat şi ignorate permanent de clasa politică. Klaus Iohannis putea să ia notă de ele şi acum o lună, şi chiar şi acum şase luni. Faptul că va fi informat acum e doar o tergiversare. Preşedintele ştie de ce au ieşit oamenii în stradă. Şi trebuie să ducă lista mai departe imediat pentru că fiecare zi de proteste în plus nu face bine nimănui.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite