Ce e greşit la Cuminţenia Pământului şi de ce sunt „darnici” ruşii?

Cumineţenia Pământului stârneşte mici războaie propagandistice chiar la nivel de Ambasadă!

Nu ştiu dacă m-a blocat mai mult surpriza sau greaţa la auzul ştirii că Ambasada Rusiei în România a donat 100 de euro în campania de subscripţie pentru Cuminţenia Pământului. Filmuleţul însoţitor i-a pus capac, însă!

Mai întâi am crezut că este o glumă; apoi că este doar o glumă proastă. Realitatea gestului, însă, arată că nu este decât o batjocură. O batjocură la adresa guvernului României, la adresa valorilor patrimoniale româneşti, la adresa poporului român! Pur şi simplu, clipul şi gestul în sine arată cam câtă valoare pune Federaţia Rusă pe noi: „ia, bă, milogule, şi tu ceva de aici!”.

Mă opresc aici şi îmi stăpânesc propriile sentimente negative pentru putea continua cu o analiză cât de cât raţională vizavi de acest episod. Doar o ultimă menţiune: îmi adaug amărăciunea şi optimismul fatalist la cele scrise de Moise Guran pe blogul său (textul integral aici!).

Propun trei paliere de analiză: unu – care ar fi explicaţia gestului batjocoritor al Ambasadei Rusiei? Doi – de ce este folosită campania de subscripţie pentru Cuminţenia Pământului ca vehicul manipulatoriu de propagandă şi trei – de ce a fost eşuată din start această campanie-pariu a lui Dacian Cioloş?

Primo: Prima şi cea mai la îndemână explicaţie pentru gestul batjocoritor al Rusiei (pe canal diplomatic oficial, Ambasada în România!) este simpla şi categorica desconsiderare a poporului român. Mai precis, suta de euro donată, alături de un filmuleţ clar propagandistic şi manipulatoriu, au rolul de a ne arăta că Rusia ne consideră nişte milogi incapabili să ne răscumpărăm propriile valori naţionale. Noi, românii, nu suntem în stare să strângem mână de la mână nici măcar un euro de cetăţean (e suficientă doar şi mobilizarea cetăţenilor majori din ţară). Scopul final al acestui gest este vădita minimizare a calităţii noastre ca popor capabil de… orice.

Să aruncăm un ochi şi pe filmuleţul propagandistic (integral aici!). Faptul că acest clip este o imagine distorsionată, în oglindă, a unui clip independent realizat pentru a susţine subscripţia este în sine o ironie. Scopul este acela de a anula emoţia pozitivă pe care o urmărea a o produce clipul original al unei agenţii de publicitate, realizat pro bono pentru a sprjini demersul Guvernului României (aici!), fără legătură directă cu campania oficială. Luatul în derâdere, minimizarea, este o procedură clasică de manipulare cu scopul de a anula apelul la sentimente (duioşie, apartenenţă, sentiment naţional). Mai mult, prima replică („Istoria adevărată nu a fost scrisă de actori pe un platou de filmare”) are rolul de a duce în derizoriu întregul clip al de sprijin al subscripţiei. Mesajul implicit, ascuns, este că tot clipul original este o „făcătură” cu actori.  Apoi urmează două informaţii parţial adevărate vizavi de Primul şi Al Doilea Război Mondial prin care România îşi căpătă independenţa alături de armata rusă, recte apără independenţa Europei tot împreună cu Rusia. Minimalizarea şi ignorarea unor realităţi istorice, alături de adevăr simplificat de tip slogan sunt suficiente pentru a avea o reţetă falsă propagandistică şi manipulatorie! Mai atrag atenţia şi asupra faptului că „Armata rusă” este scrisă cu font dublu faţă de „armata română” şi pusă deasupra! Interpretările sunt clare şi fără îndoială!

Apoi, industrializarea României ar fi fost făcută cu „sprijinul” Rusiei (imaginea apogeului cosmic, Dumitru Prunariu, fiind în prim plan!) are menirea să ne arate că am fi fost tot o cloacă de ţărani, dacă nu ar fi fost tehnologia rusească (şi comunismul, în substrat!). Întrebaţi-vă bunicii, cei care îi mai aveţi, vizavi de industrializarea forţată şi colectivizarea de pe timpul ocupaţiei ruseşti! A nu se confunda cu industrializarea de după 1968!

Cel mai probabil, filmuleţul ce apare pe canalele media ca fiind asociat cu donaţia de 100 euro a Federaţiei Ruse este un răspuns la imaginile cu plecarea tezaurului din ţară şi la întreaga idee că Rusia sovietică a lăsat copii orfani şi ţara pustiită, trimiterile la Stalin şi colectivizare fiind evidente.  

Secundo: Totuşi, de ce a fost aleasă campania de subscripţie pentru Cuminţenia Pământului ca vehicul de propagandă? Şi de ce acum? Răspunsul este destul de simplu: acum fiindcă mai sunt doar câteva zile până la încheierea cu eşec a acestei campanii a Guvernului României. Campania în sine este reprezentativă la nivel simbolic cu ideea de unitate şi de mobilizare a poporului pentru a-şi recupera valorile culturale definitorii. Mai mult, un eşec previzibil al acestei campanii pentru „doar o simplă statuie” are capital simbolic pentru eşecul recuperării ideatice a Tezaurului României. Dacă nu suntem în stare să punem mână de la mână să ne cumpărăm o sculptură, cum ne putem mobiliza să ne cerem tezaurul? Şi, pe încă un palier, eşecul campaniei este eşecul Guvernului României, simbol al impotenţei mobilizatoare a clasei politice, fie ea şi tehnocrată!

Tertio: Totuşi, de ce această campanie este un eşec? Rămăşagul lui Cioloş, căci el este artizanul unei idei nobile, dar prost cântărită şi pusă într-un pariu, a fost că dacă românii se vor uni în jurul unei idei nobile (recuperarea unei opere brâncuşiene) şi vor face jumi-juma cu Statul Român, el va fi cel care a realizat simbolic unitatea poporului. Această unitate simbolică s-ar putea transforma, la o adică, în capital politic. Dar poate Cioloş a fost chiar mai naiv de atât şi chiar a visat la o mobilizare generală a ţării pentru o emoţie pozitivă, înaltă, intelectuală. Greşeala a fost din start poziţia de pe care a anunţat campania: poziţia de premier, om al administraţiei, la urma-urmei tot un politician pentru omul de rând. Iar românii de foarte mult timp nu mai au încredere în Guvern şi în politicieni! Aici a fost greşeala de calcul a lui Cioloş! „Toţi politicienii fiind hoţi, ăştia vor să ne mai tragă bani din buzunar şi pentru nu ştiu ce statuie!”.

Nu a ajutat nici faptul că nu era clar ce se întâmplă cu „statuia” dacă nu se strâng toţi banii: nu se cumpără („dar, ce? Guvernul nu poate să scoată 11 miloane amărâte pentru o valoare naţională?”) sau se cumpără doar cu bani de la Guvern şi atunci subscripţia este inutilă. Apoi, nu a fost clar ce se întâmplă cu banii deja donaţi în cazul în care nu se strâng toţi. „Banii vor fi returnaţi” zice comunicatul de la Guvern. Dar cum? Unii au donat prin cont bancar, alţii prin sms. Cine suportă comisioanele şi costurile de returnare a banilor? Toate aceste bâlbe de comunicare au sporit neîncrederea românilor complet sătui să mai finanţeze Statul (care şi aşa se dovedeşte cel mai prost gestionar al banilor lor!).

Apoi, de-a lungul campaniei au fost contra-campanii şi controverse legate de valoarea statuii (astăzi, pe Radio România Cultural nişte indivizi desfiinţau cu sârg valoarea Cuminţeniei ca fiind rodul unui hazard artistic al lui Brâncuşi: „era sărac şi a luat un bolovan de pe malul Senei, l-a cioplit un pic şi l-a expus. Doar controversa a făcut să capete valoare”) sau chiar de legalitatea retrocedării sculpturii către proprietari.

De aceea gestul nobil de a-i încuraja pe români să se unească pentru un scop nobil a fost îngropat româneşte şi acum a ajuns „hrană” pentru propaganda ironică a Rusiei.

Sper sincer că totul nu este decât a publicity stunt, o glumă proastă menită să aducă publicitate unor „creativi” anonimi din mediul virtual sau chiar unei agenţii de publicitate. Poate, pentru fanii teoriilor conspiraţioniste, nu este decât un exemplu grosier de psihologie inversă menită să ne enerveze pe noi, românii, astfel încât să ne mobilizăm şi să contribuim masiv pentru achiziţie. Indiferent de intenţie, nervii au fost atinşi.