Ce facem cu viitorul nostru?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Motto:„Deşteaptă-te române din somul cel de moarte/în care te adânciră barbarii de tirani (imnul naţional) „Ei dorm. Pentru ce să-i trezim înainte de a muri? Lăsaţi-i să moară fericiţi în somn”.(verset din Coran)

Viaţa noastră a ultimilor aproape treizeci de ani pare a fi venit din realitatea primejdioasă a unui verset din Coran şi nu este de glumit dacă ne amintim vestitut slogan FNI: „Dormi linişitit. Avem noi grijă de banii dvs”. Şi nimic nu este întâmplător, chiar dacă imnul naţional are în prima strofă îndemnul: „Deşteaptă-te române din somnul cel de moarte”. Moartea unui popor este asociată cu indiferenţa faţă de prezent şi lipsa de reacţie în faţa răului în desfăşurare. Şi ne întrebăm de ce în România nu se aplică legile şi mai ales multe dintre deciziile definitive şi irevocabile ale instanţelor judecătoreşti? Pentru că legile vin numai în ajutorul celor care veghează şi nu a celor adormiţi, ne spune un proverb latin.

Ce se întâmplă cu noi? Pe scurt: autodistrugere.

Auto-distrugerea este cel mai trist şi cel mai dezamăgitor lucru din lume. Proştii se angajează inconştient întrucât nu sesizează realităţile şi le înlocuiesc cu iluzii. Inteligenţii sunt conştienţi dar n-au voinţă şi n-au energie pentru relansare sau măcar dezangajare. În zoologie există o specie pe cale de dispariţie la care apetitul aşa s-a pervertit încât se satisface luînd din propria substanţă în loc să-şi ia hrana din exterior. Ce-i în biologie este şi în sociologie cu popoare şi cu partide.

De peste 20 de ani măscăricii, saltimbancii şi clovnii ne distrează cu veselul lor politicianism dar ei sunt anume plătiţi ca diversiune şi anestezie. De aceea, atât în trecutul ei istoric România a fost câmp de bătălie în timpurile de război şi apoi, precum şi azi, o ţară a nimănui în timpuri de pace. 

Cum se ajunge ce această rocadă a disperării? Prima cauză este incapacitatea de înnoire pentru adaptare la schimbarea împrejurărilor externe şi nu mai puţin important pentru a avea arme noi surpriză. Cauza este polivalentă: practic nativă, pierderea energiei şi starea de confuzie. De aici şi nesiguranţa zilei de mîine.

A doua cauză este vicierea apetitului care în loc să se satisfacă cu hrană din mediul exterior consumă evident inutil din propria substanţă sub formă de invidie, certuri, intrigi, calomnieri şi diversiuni. Aşadar, o confuzie şi o nesiguranţă întreţinute deliberat de măscăricii şi saltimbancii politici.

Ambele cauze vor determina sigura şi definitiva dispariţie a statului român. Prima cauză prin sterilitate în loc de creaţie şi a doua cauză prin autodistrugere evident ajutată de duşmani.

Dar, mulţumită memoriei, imaginaţiei şi raţiunii, inteligenţa poate găsi toate soluţiile şi poate rezolva toate problemele, dar totul cu o condiţie şi anume să existe voinţă şi energie: la respectivul titular sau la colaboratorul care primeşte şi aplică. Cu alte cuvinte să cultivăm, caracterul în plus de intelect şi să dezvoltăm spiritul de echipă în plus de puterea personalităţii. Dar, această realitate are un mare duşman în obedienţia politică practicată de o saltimbancii şi măscăricii politici, obedienţă care presupune ipso facto marginalizarea realelor valori şi inteligenţe şi sprijinirea în funcţii decidente a semidocţilor obedienţi politic. S-a format un adevărat lanţ trofic toxic pentru societatea românească, iar atrofierea şi dezagregarea caracterelor sociale pozitive şi creative este în desfăşurare.

Care este punctul final al disoluţiei? Este una sufletească şi de aceea foarte gravă: dragostea pentru România să fie înlocuită cu dispreţul pentru România! Vezi în acest caz şi politicile culturale ICR promovate de Patapievici.

Avem aici tehnica unei cuceriri din exterior cu complicitatea celor din interior, fără ca poporul să aibă reacţie. Care sunt etapele? Sunt trei. În prima etapă se obţin complici cu ajutorul fascinaţiei ideologice. În a doua etapă complicii sunt plătiţi să treacă la auto-distrugere. În a treia etapă a haosului şi degradării agresorii se prezintă drept salvatorii! Distrugerii din interior i se va oferi ca soluţie etapa ultimă, aceea a salvării din exterior. Şi de aici cele peste 50 de miliarde de euro împrumtaţi sub regimul Băsescu după demantelarea agricuturii şi industriei sub guvernele Petre Roman şi Adrian Năstase. De aceea a fost posibilă antologica devastare a flotei României de către ministrul trasporturilor de atunci, Traian Băsescu. Complicitatea politrucilor înseamnă prescripiţe juridică şi relaxare întru furt.

Corupţia, prostia, slugărnicia şi nepăsarea duc la concluzia că nu există posibilitate de îndreptare. Ca urmare tineretul emigrează în masă; natalitatea a coborât sub mortalitate, cheltuielile statului întrec încasările din impozite; se privatizează serviciile publice ceea ce este o dezarmare a Statului deci complot antistatal şi legal. Apoi nu mai există nici speranţă şi nici certitudine pentru a se construi aici în România.

Cum e posibilă reconstruirea?

Prin gândire intensă, continuă şi evident logică: toate dificultăţile au soluţie, toate problemele au rezolvare şi toate primejdiile au salvare. Dar, observaţiile şi experienţele acumulate de omenire până în prezent arată şi chiar demonstrează faptul că reconstruirea e mult mai dificilă şi mult mai primejdioasă decât construirea nouă de la început. Motivele sunt trei. În primul rând pentru că terenul nu este liber şi trebuie să faci curăţire şi să obţii libertate. Al doilea motiv este determinat de forţele care au distrus şi care nu sunt totalmente lichidate şi încă pândesc în culise şi în întuneric. Şi nu în ultimul rând, duşmanii şi concurenţii sunt avizaţi şi ca atare sunt decişi să aplice tratamente preventive şi să extermine din germen.

Cea mai proastă soluţie dar şi condamnată din start este repetarea. Cum spunea şi I.D.Sîrbu, dacă nu eşti atent cu desfăşurările prezentului, să le schimbi hotărât la vreme, cuvântul „devenire” seamănă periculos de mult cu „revenire”. Adică să începi reconstruirea cu aceleaşi metode care în trecut n-au fost suficiente şi care în prezent sunt uzate. Este exact ce se întâmplă cu viaţa politică românească din decembrie 1989 până în prezent.

Operaţiunea de reconstruire trebuie începută cu o unealtă nouă, surpriză demobilizantă pentru adversari şi optimizantă pentru partizani. Deci creaţie de nou superior cu funcţie de surpriză invincibilă.

„Helvetizarea României“ prin armistiţiu între taberele politice

Petre Pandrea, deşi om de stânga şi ilegalist, a fost închis de regimul dejist pentru adevăruri mărturisite fără de oprelişte. El dezvoltă o foarte interesantă perspectivă pentru România ca ideal de neutralizare, greu de realizat dar nu imposibil, şi anume „helvetizarea României“.

Motivele

Petre Pandrea prezintă patru motive serioase, pentru care România trebuie să se înoiască pornind din interior:

1. Importanţa petrolului(şi mai recent a mineralelor, odată ce tehnologia militară a evoluat) în războiul motorizat ne-a pus independenţa în pericol mortal şi ne-a transformat după 1919 în ţară semi-colonială de tipul Mexico, Venezuela, Brazilia, cu aparenţă de neatârnare politică, dar cu influenţe subterane decisive şi cu groaznice apetituri de trusturi capitaliste şi state expansioniste de toate soiurile. Subliniem importanţa acestei idei şi să privim spre fostele puteri petroliere care au vrut independenţă şi care au devenit teritorii sub ocupaţie sau administrare supravegheat-străină precum Irak şi Libia.

2. Războaiele moderne sunt războaie mondiale, iar ţara noastră este obligată să facă război de două ori (odată cu cotropitorii năvalnici şi a doua oară cu învingătorii), punându-ne ţara şi sufletul într-o penibilă postură morală. Discreditarea este cel mai mare pericol faţă de etica internaţională tot mai vigilentă în urma atâtor dezamăgiri şi crime.

3. Substanţa economică şi biologică a poporului român este serios ameninţată de aceste războaie şi răzmeriţe interne(facţiuni politicastre ambiţioase aflate la remorca sau în solda directă şi deseori – indirectă a marilor puteri. Ceea ce vedem prin politicile dezastruoase şi rotaţia cadrelor comuniste pe scena politică a ţării din 1989 încoace este un argument important al acestei realităţi a politicaştrilor ca element de disoluţie statală.

4. Idealul în politica externă ar fi „helvetizarea României“, iar în politica internă(până la limpezirea situaţiei), „Treuga Dei“, adică armistiţiu între partide şi oamenii politici de toate nuanţele, deoarece România este o permanentă victimă internaţională. Avem prea mulţi boi politici mapamondici pentru o broscuţă de ţărişoară. Când se bat bivolii, mor broaştele în lac.

Poziţia de neutralitate, susţine pe drept cuvânt Pandrea, este favorabilă atât lumii anglo-americane cât şi Rusiei. Teama sovietelor din 1917 dar şi a Rusiei care i-a succedat este teama de încercuire şi de coaliţie împotriva ei. A devenit bănuielnică şi pe drept cuvânt. Nu mai vrea capete de pod pentru agresori şi pentru invazie. Helvetizarea României i-ar oferi o regiune pacifică şi neutrală. Nici statele vestice nu ne-ar impune participarea la politica lor complicată şi mapamondică.

Coordonatele helvetizării

Acestea ar fi pe scurt în număr de patru: neutralitate în caz de război; eliminarea politicianismului care este cancerul României; instaurarea cultului valorilor şi gospodăria edillitară să fie prioritară.

Astfel, prin neutralitate în caz de război venitul naţional nu mai merge la capitole neproductive şi va ajuta la refarerea paraginilor.

În consecinţă, politicianismul românesc cu inspiraţia şi cu arginţii marilor puteri, se va reduce până la atrofie, mai ales dacă legea lustraţiei va fi aplicată fără jumătăţi de măsură. Apoi cultul valorilor se va instaura automat chiar prin recunoaştere populară iar politica propriu-zisă se va transforma în emulaţie edilitară, semănând unui concurs între urbanişti.

Din instrument al altora, ţara noastră mică trebuie să ajungă un lucru în sine, trebuie să devină o ţară cu autonomia intereselor sale, cu ţeluri specifice şi cu ordine internă, care să nu mai fie la remorca marilor puteri.

„Helvetizarea României“ este, fireşte, un ideal greu de atins. Vor fi mari dificultăţi pe planul extern şi pe planul intern. În prima fază, trebuie o lămurire a cunoştinţelor din interiorul ţării. Interesele României cer imperios ca să părăsim cercul de foc al marilor puteri, permanent nesăţioase şi războinice, pentru a ne retrage în coliba tihnei şi a umilinţelor noastre. Tihna ne va da putinţa însănătoşirii, iar umilinţa actuală va putea devenii zăcământul orgoliului şi consolidării de mîine.

Aşadar helvetizarea României ar însemna neutralizarea ei în toiul conflictelor mondiale. În momentele de armistiţiu şi de pace internaţională, fireşte că România poate şi trebuie să dea curs tendinţelor de universalizare, dar, făcând din economia sa o economie complementară şi organizând o cultură către care simte afinităţi elective. Astăzi, România este, ca raport de forţe, o ţară semi-colonială. Această stare de semi-colonialitate nu este acceptată nici de situaţia noastră de popor cu străveche cultură, nici de demnitatea noastră.

Biologia poporului nostru este în pericol de moarte. Pericol de moarte fizică, pură şi simplă, de extincţiune fiziologică. Dacă vom continua pe această cale, în graniţele Daciei Felix, unde a trăit timp de 20 de secole un popor mic, dar vânjos şi brav, numele acestui popor va rămâne o simplă amintire şi un dat istoric. Cât timp ne-am luptat împotriva turcilor cu tunuri de cireş, cât timp ne-am hărţuit cu popoarele barbare în năvălirile lor, cât timp am suportat asuprirea economică a fanarioţilor, pericolul n-a fost grav pentru fiinţa biologică a poporului român. Războaiele mari au fost până în secolul XX o afacere a domnitorilor şi a ostaşilor mercenari.

În secolul XX, războiul şi-a schimbat factura. A devenit un război al naţiunilor. Atinge substanţa naţională şi cere o încordare gravă a întregului corp naţional. Dacă această încordare poate fi profitabilă marilor puteri, pentru micile puteri este inutilă şi chiar pernicioasă.”

Marxist-leniniştii din Partidul Comunist şi din Securitatea de Stat după Revoluţia din 1989 au trecut chiar s-au convertit la naţionalism. Foarte bine: este sinceritate şi este adaptare, dar mersul înainte în istorie al României necesită mult mai mult şi anume creaţie de nou superior. La plante şi la animale viaţa continuă prin repetarea valabilului dar la om şi la popoare viaţa nu poate continua decât prin continuă creaţie.

Cine nu creşte de fapt descreşte. Cine nu înaintează de fapt regresează. Şi cine nu învinge de fapt este învins.

NOTA BENE: „Cine a studiat biografiile oamenilor politici din Mexico şi Venezuela, din Argentina, Peru şi Brazilia, cine ştie activitatea colonelului Lawrence în regiunile arabe şi pe adversarii lui Gandhi din India nu se mai miră de ceea ce se petrece în România: ţările cu situaţii obiective similare nasc tipuri similare de politicieni” (Petre Pandrea).

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite