Ce-i de făcut?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi lumea crede că o întrebare precum cea a lui Cernîşevski nu mai poate fi pusă, eu cred că, în România de azi, e ultimativă.

Aţi iubit sau iubiţi, cumva, un partid „la nebunie“? Cam cum îl iubea Alexandra Dinu pe Mutu? Simţiţi că nu mai puteţi trăi dacă nu smulgeţi capul cuiva? Şi nu numai că-l smulgeţi, dar să-l călcaţi în picioare, blestemându-l şi înjosindu-l! Aţi avut cumva privilegiul de a fi răsplătit pentru intensa dvs. activitate social-politică cu un post bun şi neapărat meritat? Cu două, trei, câte vreţi. Oricum e prea puţin pentru ce aţi făcut în numele iubirii de ţară! Credeţi că scopul scuză mijloacele? Sunteţi convinşi de adevărul acestei zicale, „cine nu e cu noi e împotriva noastră“? Dacă da, opriţi-vă imediat din cititul acestui articol. Nu e pentru dvs. E pentru fraierii care plătesc oalele spart de cei enumeraţi mai sus!

Vorbeam data trecută despre asemănările izbitoare dintre cele două tabere politice, despre ura comună care le uneşte. Despre comportamentele trase la indigo. Despre inconştienţa cu care ne schimbă vieţile, din rău în mai rău. Despre aroganţă, minciună, furt sau acapararea funcţiilor de răspundere în stat, evident, fără a răspunde vreodată. Păcatele clasei politice româneşti sunt multe şi grele. Ceea ce nu ştiu contemporanii noştri fraieri e, vai, că povestea-i veche. De cel puţin trei sute de ani, proasta, corupta guvernare face ca România sau Ţările române să fie paradisul îmbârligătorilor, rudelor şi clienţilor cu dare de mână. E tradiţie. Resemnaţi, cetăţenii cât de cât cinstiţi ajung la concluzia că e un blestem. O fatalitate. Un specific românesc inevitabil, de care nu te scapă nici ruşinea, nici fuga la capătul pământului. În locul unui partid fomist au venit două, ca şi cum capul tăiat al balaurului ar fi generat altele, cel puţin la fel de flămânde. Mâine, când istoria se va răsturna, vom blestema, încă o dată, fatalitatea care face ca istoria să se repete la infinit. Între timp, războinicii ocupanţi ai locurilor eligibile au înţeles rotaţia cadrelor. Scoală-te tu să şed eu şi viceversa. Iar foamea creşte. Disperarea celor ce se hrănesc încontinuu din banii publici vine din faptul că, orice ar face, nu-s nemuritori. Hai la furtul cel mare, hai să ne hrănim odraslele şi prietenii – repede şi acum! Să nu lăsăm nicio fărâmiţă, să nu irosim nicio oportunitate. Şi, mai ales, să dăm „poporului“ certitudinea că nu are de ales decât între două rele. Orice alt participant nepoftit la bătălia politică trebuie şters de pe listă. Calomniat, ridiculizat, şicanat, tras în ţeapă. Nu-i aşa că pentru tine, cititorule care nu eşti nici membru de partid, nici rudă de politician, nici furnizor al castei, aşa arată ziua de mâine?

Ce-i de făcut? Ne resemnăm să schimbăm actorii piesei, în căutarea vreunui interpret cu lipici la public? Am să încerc să vă propun un joc nou, o altă strategie. Hai să-i micşorăm. Nu mă refer la demonstraţii de protest la scară naţională, pentru că e imposibil. Ci un flecuşteţ, care nu cere nici efort şi nici prea mare mobilizare. Nici măcar pricepere politică. E simplu. Nu-i mai votaţi pe ăştia mari, votaţii pe cei mici! Partiduţele sub un procent. Cei care nu au nici structuri, nici sponsori, nici fonduri. Votaţi-i în orb! La întâmplare. Orice s-ar întâmpla, mai rău n-are cum să ne fie!

P.S.: Am trăit s-o văd şi pe asta. Cică STS nu ştie să opereze cu liniile telefonice mobile. Numai pe alea cu fir. Dle preşedinte, desfiinţaţi-i, să nu se mai chinuiască!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite