Politică

articolul anterior articolul urmator

Ce nu s-a văzut la televizor când a fost audiată LCK

63
27 Feb 2019 00:16:14
Cristian Preda

Ieri, două comisii ale PE - cea de libertăţi civile şi cea de control bugetar - i-au audiat pe cei trei candidaţi la postul de şef al Parchetului European (EPPO), instituţie nou-creată, pentru a investiga fraudele cu fonduri europene. Nu sunt membru al vreuneia din cele două comisii, dar cum unul dintre candidaţi era românca Laura Codruţa Kovesi (LCK), am mers s-o ascult.

Cinci sunt lucrurile pe care le-am trăit la audieri şi pe care nu le-aţi putut vedea la tv. Vi le împărtăşesc mai jos, cu credinţa că pot completa tabloul unui moment important pentru istoria noastră europeană:

Aş menţiona, întâi de toate, remarca unui coleg din Luxemburg, care ştie binişor română şi care stătea chiar lângă mine. Când a auzit că Grapini o întreabă pe LCK „ce veţi face ca şi şef?”, a corectat-o imediat. „se zice: ca şef, nu: ca şi şef!”. Din fericire pentru limba română, eminenta lingvistă nu l-a auzit.

Al doilea lucru e zâmbetul de pe buzele unei colege din Italia când LCK a pronunţat numele lui Giovanni Falcone, pentru a sublinia că datoria unui procuror e să aplice legea. Iar italianca e chiar fiica unuia dintre părinţii fondatori ai Uniunii noastre.

Am reţinut, în al treilea rând, replica unei deputate malteze la adresa acelei socialiste din Spania care i-a cerut Laurei-Codruţa Kovesi să răspundă în engleză. Colega mea din Malta a întrebat-o: „dar tu n-ai vorbit în limba ta maternă?”. În fine, Kovesi i-a răspuns în engleză şi i-a explicat că i-ar putea vorbi şi-n franceză.

Al patrulea lucru mă priveşte chiar pe mine: am votat ultimul, întrucât - deşi nu sunt membru al CONT - l-am înlocuit pe un coleg neamţ din PPE, pe care-l cheamă Zeller şi e, de aceea, la capătul listei. Ţinând seama de rezultatul final - 12 voturi pentru LCK, 11 pentru candidatul francez şi unul pentru cel din Germania - aş putea zice că am avut votul decisiv :)!

În fine, e păcat că n-aţi putut vedea feţele pesedistelor Ţapardel, Zoană şi Grapini când s-au anunţat rezultatele. Nu am cuvinte pentru a descrie combinaţia unică de ură şi decepţie de pe aceste chipuri...

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

63 Comentarii

alexaurel tatar
27.02.2019, 00:30:55

Bravo domnule Preda, avem si romani care ne onoreaza!

+33 (39 voturi)
Manole Scarlat
27.02.2019, 00:40:53

Vax !

-28 (38 voturi)
Monahul Platipus
27.02.2019, 00:51:05

manele scuipat In ce limba ne scrii ? In germana. ca si in engleza se scrie WAX si inseamna ceara, de albine de exemplu. Vum scrii tu nu exista in nici o limba, decat in rusa, dar in chirilice ar fi BAKC. Dei, nici limbutza materna nu ti-o cunosti. Si care ar fi mesajul, nastarau de tiraspoola ?

+21 (29 voturi)
Cappatrat Casargoz
27.02.2019, 00:45:19

Nu sunt un mare fan preda. Dar am avut senzația ca ma uit la un meci al Simonei Halep cu Serena. Nu are forța, nu e cea mai buna, are o grămada de cârcotași pe forumuri. Dar se bate pana la final. Si cum e un domn Ghiță care-inurmareste cariera, vreau sa zic atât: Cine critica ar trebui sa treacă măcar de faza preliminara interviului in orice instituție din Europa chiar si pe poziții de debutant. Numiți un politician care ar putea sa treacă de faza depuneriii cv.. Vosganian, Tariceanu, daddy, vv ?

+19 (25 voturi)
Monahul Platipus
27.02.2019, 00:57:27

Crapa fierea in dusmanii Romaniei, tziganii:dan voiculescu, andronic, ghitza, dragnea, tarficeanu, dorneanu, nastase, nicolicea, nicolae, iordache, firea, ponta, valcov, o satra de nemernici hoti in cardasie cu putin, silberatein si broidy. Macar de ar crapa fierea in acestia.

+21 (25 voturi)

Vezi toate comentariile (63)