Ce face PDL la discursul Regelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Băsescu a declarat că Regele Mihai a fost ,,slugă la ruşi"
Preşedintele Băsescu a declarat că Regele Mihai a fost ,,slugă la ruşi"

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, luni, că forul de conducere central al partidului nu a stabilit o atitudine specială în legătură cu participarea parlamentarilor la şedinţa solemnă dedicată Regelui Mihai.

Întrebat dacă parlamentarii PDL vor participa la şedinţa solemnă dedicată fostului suveran, Voinescu a precizat că nu s-a discutat acest lucru în Biroul Permanent Naţional şi că acest moment este lăsat la decizia fiecărui parlamentar.

"Acest moment este lăsat la decizia fiecărui parlamentar, este un program al Camerei Deputaţilor. Este o şedinţă a Camerei, fiecare parlamentar se poziţionează la evenimentele de mâine ca la orice şedinţă a Camerei. Nu există o atitudine specială în legătură cu acest lucru", a precizat Voinescu.

Liderul deputaţilor PDL Mircea Toader a declarat, luni, că va fi prezent la şedinţa solemnă a Parlamentului dar a precizat că nu poate să-i oblige pe colegii săi din grupul parlamentar al PDL să fie prezenţi.

"Deputaţii PDL au primit programul, participă la manifestările şi programul stabilit în funcţie de opinia şi problema fiecăruia. Nu există obligaţie nicăieri, decât la responsabilitatea pe care o are fiecare deputat", a arătat Toader, care a menţionat că, în general, "nici la vot" nu poate să-i oblige pe deputaţi să vină. Liderul deputaţilor PDL a mai spus că el "personal" va fi prezent la şedinţa solemnă de marţi consacrată aniversării Regelui Mihai.

Şedinţa solemnă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului consacrată aniversării Regelui Mihai urmează să aibă loc, marţi, la ora 10.00.

Parlamentul a aprobat, în 20 septembrie, propunerea liberalilor de a-l invita pe 25 octombrie pe Regele Mihai într-o şedinţă solemnă a Legislativului, decizia fiind luată cu 203 voturi "pentru", trei voturi "împotrivă" şi 46 de abţineri. Propunerea a fost introdusă pe ordinea de zi a plenului reunit la solicitarea opoziţiei. Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor respinseseră, cu o zi înainte, solicitarea PNL de organizare a unei şedinţe solemne a Parlamentului pentru a celebra aniversarea a 90 de ani de viaţă a Regelui Mihai.

Roberta Anastase a spus atunci că membrii PDL din Birourile Permanente au votat împotriva propunerii liberalilor, având în vedere faptul că în şedinţă solemnă a Parlamentului pot rosti mesaje doar şefi de stat în funcţie.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că nu o să vină la discursul Regelui, pe care l-a catalogat drept "slugă la ruşi".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite