Ce ar putea scoate UDMR din coaliţia de guvernare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta şi Kelemen Hunor vor tranţa problema, miercuri, în şedinţa de Guvern FOTO Mediafax
Victor Ponta şi Kelemen Hunor vor tranţa problema, miercuri, în şedinţa de Guvern FOTO Mediafax

Etnicii maghiari ameninţă Guvernul cu măsuri radicale dacă MAE nu se va retrage din procesul pe care udemeriştii  îl au cu Comisia Europeană. Ministrul de Externe nici nu ia în calcul o astfel de variantă.

Intervenţia Ministerului Afacerilor Externe în procesul de la Curtea Europeană de Justiţie, în care udemeriştii au contestat respingerea de către Comisia Europeană a Iniţiativei Cetăţeneşti Europene, privind protecţia minorităţile naţionale, a tulburat liniştea în Guvernul Ponta.   

Liderul Uniunii Kelemen Hunor s-a lansat sâmbătă într-un atac dur la adresa ministrului de Externe, Titus Corlăţean, despre care a spus că are o „gândire depăşită“. Hunor susţine că poziţionarea MAE l-a pus în situaţia de a fi „ignorat“ şi „umilit“, întrucât nu a fost informat cu privire la intervenţia României în proces.

„Eu am militat pentru coaliţia cu PSD. Când am făcut această coaliţie ne-am gândit pentru o perioadă mai lungă, până în 2016, şi cred că ar trebui să meargă până în 2016, dar nici nu pot să fiu pus în situaţia de a fi ignorat, umilit, şi să aflu, ulterior, că România a intervenit într-un astfel de proces unde eu sunt parte a procesului. Titus Corlăţean are destulă experienţă pentru a putea ghici că, fără să ne consulte şi mergând în această direcţie, la un moment dat va fi o tensiune, va fi o situaţie care va necesita o discuţie mai amplă“, a menţionat Kelemen, care a cerut MAE  să se retragă din proces.

Corlăţean: „Coaliţiile vin şi pleacă, statul rămâne“

În ciuda ultimatumului dat de Kelemen Hunor, Titus Corlăţean nici nu ia în calcul o eventuală retragere a iniţiativei. “Coaliţiile vin şi pleacă. Statul rămâne“, i-a transmis, ieri, prin intermediul presei, ministrul de Externe. Totodată,  Corlăţean a explicat că poziţionarea României de partea Comisiei Europene în chestiunea drepturilor minorităţilor nu reprezintă decât o confirmare a unui fapt deja cunoscut. „Există domenii care ţin de competenţa UE şi domenii rezervate competenţei suverane a statelor membre, precum cel al minorităţilor naţionale. Poziţia României, care coincide cu a Comisiei, nu este o noutate, nu a apărut de ieri pe azi. Noi doar am reconfirmat acest lucru. Nu aveam ce discuta în schimbarea poziţiei statului român. Nimeni nu are dreptul să fie supărat pe o instituţie a statului român care promovează poziţia statului“,  a precizat Corlăţean, exprimând gândul că lucrurile se vor calma. „Puteam şi aveam dreptul să solicităm ca UDMR să renunţe la semnarea acelor iniţiative odată cu intrarea în guvern. Nu e corect să ni se ceară nouă se renunţăm la poziţia statului român. Aceste abordări constant etniciste sunt depăşite“, a mai spus Corlăţean. 

 „La noi în Uniune este democraţie“

Contactat de „Adevărul“, liderul deputaţilor UDMR, Mate András-Levente, membru în Comisia juridică, a catalogat situaţia ca fiind „jenantă“ şi „nefirească“ şi a arătat spre Guvernul Ponta, ca singurul vinovat. „Poziţia MAE este cel puţin interesantă. Guvernul României nu avea de ce să intervină pentru că toată procedura nu vizează direct România. Este vorba de un referendum pentru a se include în tratatul Uniunii nişte prevederi legate de drepturile minorităţilor naţionale“, a explicat deputatul Mate András-Levente.

Întrebat ce se va întâmpla dacă MAE nu se retrage din proces, deputatul UDMR a evitat un răspuns clar: „Rezolvarea ar fi fost să nu intre Guvernul României de partea cealaltă. Vor discuta cei doi lideri ai PSD şi UDMR şi, în funcţie, de rezultat, săptămâna viitoare se va lua o decizie. Nu am cum să anticipez ce se va întâmpla. La noi în Uniune este democraţie“

Revoltat de intervenţia MAE este şi senatorul UDMR, Marko Bela. Într-o intervenţie la „RealitateaTV“, fostul lider al Uniunii a declarat că este imperios necesar ca Guvernul să-şi retragă intervenţia, întrucât riscă soarta coaliţiei. „MAE a făcut o gafă, iar din această gafă riscă coaliţia guvernamentală, fiindcă ce a cerut UDMR ar fi o reglementare privind problema etnică, nu o soluţie concretă“, a afirmat senatorul UDMR.

Kelemen Hunor speră ca problema iscată să fie tranşată în şedinţa de Guvern de miercuri, când va discuta în acest sens cu premierul Victor Ponta. 

Ce conţine Iniţiativa Cetăţenească Europeană

Iniţiativa cetăţenească susţinută de UDMR conţine şase tematici, grupate sub denumirea „Minority SafePack“ : Limbile regionale sau minoritare, educaţie, cultură şi diversitate culturală, Politica de dezvoltare regională, Participarea şi implicarea societăţii civile, Egalitate şi anti-discriminare, Media audiovizuală şi conţinutul digital şi Sprijin pentru comunităţile minorităţilor naţionale.  Aceasta a fost respinsă de CE, pe motiv că este în afara limitelor prerogativelor UE.

Citeşte şi:

UDMR nu vrea să guverneze cu PPDD. Hunor: Ar fi un dezastru

Alianţa dintre PSD şi PPDD încă nu s-a reralizat, dar deja au apărut primele critici din interiorul coaliţiei de guvernare. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi, că, din punctul său de vedere, cooptarea PPDD la guvernare ar fi un dezastru, ca imagine, şi că nu este de acord cu aceasta.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite