Ce spune Dacian Cioloş despre demisia lui Sorin Moisă din PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul premier Dacian Cioloş. FOTO Inquam Photos
Fostul premier Dacian Cioloş. FOTO Inquam Photos

Fostul premier Dacian Cioloş îi critică pe social-democraţii care l-au atacat pe eurdodeputatul Sorin Moisă după ce acesta şi-a dat demisia din PSD, considerând că Liviu Dragnea duce partidul înspre „un proiect autoritar“.

„Din păcate, comentariile liderilor PSD demonstrează că aceştia nu au înţeles nimic din demisia lui Sorin Moisă. Sau, dacă au înţeles, preferă să nu îşi asume ceva, pentru că nu e aşa, ca să supravieţuiască în partid, una spun şi alta gândesc.Am lucrat cu Sorin mulţi ani, şi la Bucureşti şi la Bruxelles. Când a candidat la europarlamentare pentru PSD, am înţeles că face asta pentru că el crede în valorile social-democrate. A făcut-o după ce avea deja o carieră profesională recunoscută, fără să aibă nevoie să fie “omul" cuiva, aşa cum insistă unii dintre foştii lui colegi de partid, obisnuiţi probabil cu funcţiile primite pe bază de jurământ de obedienţă Şefului“, a scris Dacian Cioloş, într-un mesaj publicat pe Facebook. 

Mai mult, fostul premier îi critică pe social-democraţii care l-au atacat pe Moisă, cum e cazul ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu. „Atacul furibund al unor lideri PSD împotriva unui gest de bun simţ făcut de un om care crede în valori şi în principii politice arată, de fapt, teama acestora de oameni cinstiţi, curaţi, profesionişti, care nu pot fi atacaţi altfel decât cu invective“, a mai afirmat Cioloş.

Sorin Moisă şi-a anunţat sâmbătă demisia din PSD, precizând că urmează să demisioneze şi din grupul S&D şi să se alăture, ca independent, grupului PPE.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite