Ce spune premierul Ciucă despre posibila înscenare de către ruşi a unor atacuri în România: „Nu am astfel de informaţii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Guvernul României
FOTO: Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că nu are informaţii care să ateste că ruşii ar putea înscena atacuri în România, precizând că specialiştii militari analizează o serie întreagă de scenarii.

În contextul în care comandatul trupelor NATO în România a transmis că, în calitate de soldat, trebuie să ia în calcul şi cele mai rele scenarii pentru România, adică posibilitatea unui atac din partea Rusiei, însă nu unul direct, ci organizarea unui atac înscenat astfel încât să determine trupele NATO să atace, premierul Nicolae Ciucă a fost întrebat dacă deţine astfel de informaţii şi dacă ţara noastră este pregătită. 

 „Nu am astfel de informatii. Până în acest moment nu am intrat în posesia unor astfel de date. Ceea ce vă pot spune este că prin măsurile pe care România le-a luat împreună cu celelalte ţări aliate, de consolidare a apărării şi descurajării pe Flancul Estic, facem tot ceea ce ne stă în putinţă astfel încât să asigurăm securitatea şi apărarea întregului spaţiu aliat şi, implicit, a teritoriului României”, a răspuns şeful Executivului.

Totodată, întrebat care este cel mai negru scenariu pentru care se pregăteşte România acum, premierul Ciucă a transmis: „Există o serie întreagă de scenarii pe care specialiştii militari le au pe masă şi le analizează. Nu pot să vă spun acum care este cel mai negru scenariu, el trebuie discutat şi confirmat cu specialiştii miliatri”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite