Ce-i transmitea Vadim lui Ponta în ziua alegerilor: „suferi de Bombonită Cronică - adică boala infatuării PSD“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Corneliu Vadim Tudor nu părea ca în ziua votului să întrevadă acordul pe care îl va semna cu UNPR pentru susţinerea lui Victor Ponta în turul II al alegerilor prezidenţiale Tribunul îi „ura“ lui Ponta să piardă alegerile la fel ca predecesorii săi, Adrian Năstase şi Mircea Geoană, şi îl acuza pe acesta de fraudă electorală.

„Tinere Victor Ponta, constat că suferi de Bombonită Cronică - adică boala infatuării PSD. Mănînci floricele de porumb şi te şi vezi înscăunat pe tronul lui Mihai Viteazul, lăsînd tripleta infracţională Liviu Dragnea - Gabriel Oprea - Sebastian Ghiţă să fure la 6 mîini (ca Budha) din voturile mele. Ştiu tot ce fac aceşti mafioţi neruşinaţi. Aşadar, nu numai că voi nu colaboraţi cu electoratul naţionalist, dar îl şi tîlhăriţi la drumul mare! Pe ce punem pariu că, în felul acesta, vei pierde alegerile la scor? Matematic le vei pierde! Aşa au pierdut, prin îngîmfare şi lipsă de bun-simţ, şi Adrian Năstase, şi Mircea Geoană. Încă nu-i prea tîrziu să opreşti maşinăria fraudei electorale. M-aţi eliminat, prin furt, din Parlamentul European - două fraude grosolane nu sînt prea mult într-un singur an?“, scria Vadim pe Facebook în ziua în care România mergea să voteze pentru viitorul preşedinte, printre candidaţi aflându-se şi el.

La numai două zile după acest comentariu, UNPR, partid-satelit al PSD, semna un protocol electoral cu PRM, pentru susţinerea lui Victor Ponta în turul II al alegerilor 

Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, care îl va susţine pe Victor Ponta în turul doi al alegerilor prezidenţiale, se declară un susţinător al controversatei legi a aministiei şi graţierii, lege ţinută de PSD în sertarele Parlamentului. „Tribunul“ a afirmat acest lucru în contextul semnării unui protocol de colaborare între PRM şi UNPR , pentru susţinerea candidaturii lui Victor Ponta. „Să se dea (n.r.-o lege a aministiei şi graţierii). Sunt mulţi oameni închişi pe nedrept. Pe cine mai urma să aresteze?“, se întreba, retoric, Vadim Tudor, după anunţul privind susţinerea premierului. În context, „Tribunul“ a catalogat drept o ruşine arestările a doi social-democraţi. Este vorba de fostul premier, Adrian Năstase, care a ispăşit deja pedepsele primite în dosarele „Zambaccian“ şi „Trofeul Calităţii“.  Ce de-al doilea PSD-ist este fostul vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, aflat, în prezent, în arest preventiv pentru implicarea în două dosare: cel al retrocedărilor ilegale de păduri şi un alt dosar în care este acuzat de trafic de influenţă, alături de fostul purtător de cuvânt al PSD, Dan Şova.

Vadim Tudor nu se dezminte şi lansează în continuare atacuri politice cu mesaj naţionalist. „ Eu nu voi vota niciodată un străin  de neam şi lege, un om de o altă etnie, sau, prin absurd, Klaus Iohannis ar putea devein preşedintele României atunci când eu voi deveni preşedintele Germaniei“, a mai spus liderul PRM la conferinţa de presă în care şi-a arătat ataşamentul faţă de „tânărul Victor Ponta“. În decursul timpului, Cornliu Vadim Tudor a apelat de nenumărate ori la discrusul naţionalist, combinat în cele mai abjecte moduri cu mesaje antisemite sau şovine. Spre exemplu, în urmă cu un an,  liderul PRM, europarlamentar la acea vreme, a afirmat într-o emisiune televizată că nu va recunoaşte niciodată Holocaustul din România.  „În România nu a fost nici un Holocaust. Îl voi nega până la moarte, pentru că îmi iubesc poporul“, a spus liderul PRM, la Realitatea TV.

image

Citeşte şi:

Klaus Iohannis a pierdut alegerile

Klaus Iohannis a cules ce a semănat. După o campanie dominată de indolenţă în acţiuni, de aroganţă comunicaţională şi mesianism personal bazat pe un mit creat la Sibiu, neamţul nostru a reuşit să piardă din primul tur. Soarta s-a dovedit de multe ori generoasă şi chiar şi acum îi mai oferă o şansă în turul doi. Dar dacă Victor Ponta va fi preşedinte peste două săptămâni, acest fapt i se va putea imputa, în cea mai mare măsură, lui Klaus Iohannis.

Micro-campania

Există „macro-campania”, bătălia la vedere. Atîta cîtă e. Toată lumea îşi dă seama că nu e o întrecere cinstită, pe doctrine, proiecte şi profesionalism. E un simplu caft de cartier. Niciodată nu s-a coborît atît de jos în materie de „proceduri” electorale.

Alegeri prezidenţiale 2014. Rezultate oficiale parţiale anunţate de BEC la ora 11.oo: Ponta - 40,33%, Iohannis - 30,44%

Rezultate alegeri prezidenţiale 2014. Conform rezultatelor parţiale anunţate de BEC la ora 11.00, până la ora 10.20 au fost centralizate 98,30% din procesele verbale. Victor Ponta a obţinut 40,33% din voturi, urmat de candidatul ACL, Klaus Iohannis, cu 30,44%

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite