Ce aduce nou pachetul de servicii din sistemul asigurărilor sociale de sănătate?

La 1 iunie a intrat în vigoare “noul” pachet de servicii. Fiind nou, toată presa, poate şi o parte a asiguraţilor, s-a aşteptat la schimbări de esenţă, care să contribuie semnificativ la calitatea şi cantitatea serviciilor de sănătate.

Ei bine, aşteptările erau nejustificate. Modificări de esenţă nu se pot face fără o strategie, care la rândul ei să se materializeze în texte de lege. Noul pachet de servicii nu avea cum să cuprindă altceva de cât mici îmbunătăţiri, cree ţin în special de modul în care furnizorii colaborează cu asiguratorii, iar astfel de modificări au loc permanent, la 2-3-6 luni, sau ori de câte ori este necesar. Noutatea pachetului era impusă doar de obligaţia legală de a emite o nouă hotărâre de guvern, în baza căreia se vor încheia noi contracte, şi atât. Dacă există un element de strictă actualitate, el se referă aproape exclusiv la medicină dentară, domeniu care fusese prigonit in anul 2012 însă drepturile de care beneficiază asiguraţii sunt atât de mici încât nu merită dezvoltarea subiectului (extracţii dentare şi o proteză totală la 10 ani, adică practic o dată pe viaţă). 

Totuşi, ce fel de schimbări s-ar fi putut face pentru a putea vorbi de reformă sau efecte semnificative ale îngrijirilor?

Pentru exemplificare, mă voi referi doar la îngrijirile spitaliceşti, deoarece reprezintă principalul centru de cost al sistemului şi tipul de unităţi sanitareă în care ne punem cele mai mari speranţe atunci când suntem grav bolnavi.

Spitalul, upgradat de un nou cadru legislativ, ar trebui să facă mai mult bine, să facă mai puţin rău, să facă viaţa personalului şi implicit a pacienţilor mai bună şi să înlăture semnificativ portiţele de furt.

Prin prisma acestor patru repere noul contract cadru nu îmbunătăţeşte situaţia actuală, ba chiar din contră, pe alocuri.

·        Spitalul ar trebui să facă mai mult bine, însă noul contract cadru (la care mă voi referi în jargonul nostru de specialitate drept coca) face chiar un pas înapoi. Astfel, în hotărârea de guvern abrogată, spitalul era pasibil de sancţionare din partea CNAS dacă nu asigura toate medicamentele pe care şi le asumase la contractare că vor fi permanent disponibile pacienţilor. În noul coca – sancţiunile de care este pasibil spitalul nu se mai întind şi asupra acestui aspect. Acum sancţiunile sunt destinate unor situaţii detailate în articole care nu cuprind şi obligaţia de a asigura în totalitate medicamentele! Listele de aşteptare, existente şi în trecut, au prins un contur mai accentuat. Acest sistem, deşi greu de acceptat, ne-ar permite un acces garantat la îngrijiri, chiar dacă ar trebui să stăm ceva timp la coadă. Din nefericire, normele coca ratează ocazia de a reglementa în amănunt modul în care aceste liste de aşteptare vor funcţiona, în special garantând transparenţa lor. Aşa se face că o idee cu potenţial benefic riscă să devină unul din pilonii de bază ai corupţiei din spitale, cei care plătesc având posibilitatea să sară peste un rând pe care nu-l ştie nimeni în afară medicului!

·        Spitalul ar trebui să facă mai puţin rău. Este de notorietate că spitalele din România au o problemă gravă în ceea ce priveşte infecţiile nosocomiale, de exemplu. În pofida acestui lucru, asiguratorii nu au înţeles să facă nici un pas înainte pentru a opri fenomenul ascunderii acestei patologii care curmă sute şi mii de vieţi în fiecare an. Culmea este ca o parte din vina o poartă chiar sistemul de asigurări. Un focar epidemic cu astfel de germeni obliga la închiderea secţiei şi luarea unor măsuri care pot duce la întreruperea furnizării de servicii pentru 1-2 luni. Consecinţa ar fi intrarea imediată în incapacitate de plată a salariilor şi a facturilor de utilităţi. CNAS nu are prevăzut un fond de rezervă pentru astfel de situaţii, pentru a interveni într-un mod adecvat. Managerii nu au decât solutia de a tăinui focarul şi de a lua antidepresive şi hipnotice contra cosmarului de a fi devenit un fel de criminali in serie. Aşa se face că eu, în calitate de asigurat, nu ştiu decât atunci când este prea târziu, că spitalul pentru care am optat este plin de germeni care mă pot omorî.

·        Tensiunile salariale din spitale ar fi putut fi atenuate. În absenţa unor măsuri adecvate, pacienţii sunt expuşi unui sistem în care trebuie să dea bani negri, chiar şi atunci când nu li se cer. În urmă cu 6 luni sistemul sanitar a fost zguduit de iminenţa unei greve a personalului medical. Conflictul a fost stins prin promisiunea unei creşteri salariale de 10% (puţin însă ar fi fost un semn de deschidere). Bugetul spitalului a rămas îngheţat, restricţiile destinate personalului aşijderea.

·        Din spital se fură, de pe unde se apucă, de la materiale sanitare la medicamente, de la detergenţi la mâncare, de la comisioane de la furnizori şi distribuitori, de la constructori etc, până la furtul grosier, prin raportarea fictivă de servicii. Pentru toate furturile posibile există un singur tip de sancţiune – o diminuare a bugetului spitalului. Culmea, pentru furtul unora este sancţionat pacientul care urmează a se interna în viitor! Actualul coca ratează ocazia de a interzice personalului medical sau administrativ care a participat direct sau prin complicitate la furt, de a mai intra în relaţie contractuala cu sistemul de asigurări. Ameninţarea cu pierderea locului de muncă din spital ar face pe mulţi să se gândeasca de două ori înainte de a participa sau închide ochii la jaful de proporţii din banii asiguraţilor.

Fiecare din cele patru obiective amintite pot fi dezvoltate prin zeci şi zeci de alte măsuri posibile. Absenţa acestora este generată de acceptarea tacită din partea populaţiei a stării de fapt (fatalismul mioritic specific romanilor)  şi mai ales faptului în care terţul plătitor (CNAS) şi furnizorii de servicii spitaliceşti – reprezentaţi de directori – se găsesc în fapt de aceiaşi baricadă şi împreună îşi apără interesele de grup.

Singurul rămas pe dinafară este pacientul.