Politică

articolul anterior articolul urmator

Cei şapte magnifici

0
17 Jul 2013 18:34:54
Darie Cristea

Cu diferenţe colosale între ei, de miză, de popularitate, de proiect politic, cam aceştia sunt cei şapte care vor influenţa, prin participare sau nu, schema electorala a prezidenţialelor din 2014.

Revoluţia USL din a doua jumătate a anului trecut a fost atât de comentată încât a ascuns privirii analistului politic un alt fenomen al politicii româneşti: după ani şi ani în care cetăţeanul turmentat a depins de lideri charismatici în aşa fel încât a stricat piaţa marketingului politic până la a-i face pe toţi primarii de comună să se imagineze drept lideri care fascinează, ne-am trezit cu o gravă penurie de lideri. Cu un Traian Băsescu în scădere continuă de popularitate şi cu un PDL ai cărui lideri stau chiar mai jos decât preşedintele în încrederea populaţiei, niciun om serios nu contesta spre sfârşitul anului trecut reuşita împărţirii funcţiilor de preşedinte şi prim-ministru între Crin Antonescu şi Victor Ponta.

Cu o uşoară erodare a USL-ului până astăzi, cu certuri în coaliţie şi cu o coabitare neverosimilă acum o jumătate de an, după toate probabilităţile încă nu putem indica dacă se poate extrage episodul prezidenţialelor algoritmului politic al USL. Calculul probabilităţilor se bazează pe evenimente trecute şi nici structura de partide, nici răspândirea charismei pe scena politică românească nu par a pune ireversibil în pericol transferul lui Crin Antonescu de la Senat la Cotroceni. Deocamdată.

Dar pentru că realitatea are opţiuni infinit mai bogate decât imaginaţia, care la rândul ei are resurse aproape nelimitate, să ne punem în situaţia consilierului care vrea să evalueze piaţa elitelor prezidenţiabile. Şi pentru a nu pica în capcana teoriei probabilităţilor, care ia în calcul viitorul doar pe baza trecutului şi a prelucrării lui rezonabile, să trecem în revistă, deocamdată, posibilităţile. Am identificat şapte, mai mult sau mai puţin viabile, dar greu de crezut că iepurele ar putea sări din altă parte. Ca să nu se supere nimeni, am pus challengerii în ordine alfabetică. (Pentru cei care vor să verifice încrederea de care se bucură personajele de mai jos în rândul populaţiei – sub rezerva faptului că încrederea nu e echivalentă cu capitalul electoral, dar şi a faptului că măsurarea capitalului electoral în afara alegerilor se poate dovedi o inutilitate sociologică – datele pot fi verificate în barometrele INSCOP-Adevărul despre România, care acoperă deja prima jumătate a anului 2013 şi măsoară constant indicatorul în discuţie. Asta ca să vedem de ce ăştia şi nu alţii.)

Deci, ce atuuri şi ce minusuri au magnificii noştri, fie că sunt prezidenţiabili, fie că sunt doar formatori de segmente de electorat?

 

Crin Antonescu

Dacă lucrurile merg relativ liniar, nu există chiar aşa mari probleme pentru Crin Antonescu în drumul către palatul Cotroceni. Scena politică românească nu a scos la lumină până acum niciun contracandidat „măsurat” sociologic, în carne şi oase, care să joace cu succes acest rol. E drept, nu suntem în campanie electorală... Suntem însă într-un vacuum de charismă şi nu sunt mulţi care pot emite pretenţii obiective la jilţul din dealul Cotrocenilor. Până acum vreo câteva luni, dreapta non-liberală, deci neguvernamentală, se grupa în jurul imaginii lui MRU ca singurul candidat posibil al ei la prezidenţiale. Practic vorbim de o dreaptă nonguvernamentală care, de la eşecul PDL de la locale nu a mai reuşit să aibă alţi lideri care să iasă cât de cât bine la indicatorii uzuali din sondaje (de exemplu, la indicatorul încredere). Problema lui MRU nu este însă atât lipsa suportului popular pentru eventuala sa candidatură. Problema lui este lipsa suportului politic. Pe măsură ce PDL şi Mişcarea Populară par a se îndrepta către candidaţi proprii, imaginea construită lui MRU prin 2012, de lider al dreptei nonguvernamentale şi nonliberale, este în real pericol.

Crin Antonescu este însă avantajat de stabilitate. Dacă USL nu se erodeaza prea mult după măsurile impopulare şi de multe ori contrare promisiunilor electorale pe care va trebui să le ia în această a doua jumătate a lui 2013... Totul depinde de capacitatea guvernului USL de a comunica prietenos cu publicul. Dacă în coaliţie lucrurile merg bine şi drăcuşorul de pe umărul stâng nu îl încaieră pe premier cu liderul liberal... Totul depinde de relaţia personală dintre cei doi şi de presiunile din interiorul partidelor. Cumva, candidatura lui Antonescu depinde mai mult de variabile proprii decat de mişcările competitorilor săi politici. Ceea ce nu ştim este dacă o asemenea situaţie îl avantajează sau dimpotrivă.


Traian Băsescu

Evident, Traian Băsescu nu este prezidenţiabil. Actualul preşedinte are însă o influenţă notabilă asupra Mişcării Populare care, după toate probabilitatile, va concura PDL-ul pentru poziţia de partid lider al dreptei nonguvernamentale. Ritmul de creştere al MP ne-o recomandă ca un proiect care pare să aibă mai multe şanse decât alianţa MRU-Pavelescu să se lupte de la egal la egal cu PDL-ul pentru electoratul dreptei nonliberale. Practic, într-un termen foarte scurt, PDL a pierdut în favoarea MP mult mai mulţi oameni decât în favoarea alianţei FC-PNTcd.

Prinsă într-o febrilă construcţie organizaţională, Mişcarea nu dă niciun semn că a decis care va fi vectorul său politic. Pare clar că nu va fi vorba nici de vreun fost lider PDL, nici de MRU. De unde creezi atunci notorietate, nu mai vorbim de popularitate, pentru un lider nou? Să inţelegem că Mişcarea Populară nu vizează prezidenţialele din 2014 şi se pregăteşte serios pentru următoarele? Greu de crezut.

 

Mugur Isărescu

Umbla la un moment dat un banc cum că Mugur Isărescu, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir sunt singurii din România care nu au fost schimbaţi niciodată din funcţie, la instituţiile pe care le conduc, de la Revoluţie încoace. Deşi nu este propriu-zis politician, Isărescu este indiscutabil unul dintre magnifici. A mai cochetat cu politica şi nu a avut rezultate spectaculoase. Într-o cursă electorala nu se ştie cât valorează tocmai pentru că nu a tratat niciodată serios un asemenea exerciţiu. În sondaje apare mereu pe poziţii fruntaşe de încredere, dar nimeni nu poate explica dacă încrederea i se datorează obişnuinţei cu care românii îl acceptă în fruntea BNR mai degrabă decât vreunor speranţe politice investite în ideea Marelui Tehnocrat. Practic, vorbim despre un personaj care se află pe prima scena a politicilor naţionale de peste 20 de ani, cu o imagine constant bună, dar despre a cărui valoare electorală nu ştim mai nimic. Şi nu ştim şi pentru că, excepţie făcând episodul 2000, Mugur Isărescu nu şi-a anunţat niciodată intenţia de a se ocupa serios de politică.

În contextul În care piaţa politica actuală e săracă în prezidenţiabili consacraţi public, la uşa guvernatorului BNR vor mai fi bătut unii şi alţii. El ar avea în mintea unora dintre consultanţii politici care se invârt prin Bucuresti un wild card (în termenii teoriei prognozelor): eveniment cu probabilitate mică dar cu impact posibil foarte mare. Nu cumva însă a fost tot ăsta şi calculul din 2000? În plus, până să vrea electoratul, mai rămâne să vrea şi omul. Vorba lui Lăscărică, din „Cu mâinile curate”: Am fost adus aici cu forţa!

 

Sorin Oprescu

Numele lui Sorin Oprescu a tot fost vehiculat în legatura cu o nouă candidatură la cea mai înaltă funcţie din stat. Apropiat până la independenţă de USL în anul electoral 2012, drama lui Oprescu este că, dacă îl văd prezidenţiabil, românii îl văd totuşi asociat cu USL-ul. Deşi simpatizat, Sorin Oprescu este a patra roată de la literalmente tricicleta alianţei. Trucul cu Independentul, de la Bucureşti, nu merge la nivel naţional.

Pe de altă parte, să nu uităm că actualul primar al Bucureştiului a avut multiple candidaturi până când să se instaleze la primăria generala. Stăruinţa în proiect i-a adus în ultimă instanţă ce a urmărit toată cariera politică. A avut, e drept, la puţin timp după reuşita de la Bucureşti, un scor nesemnificativ la nişte prezidenţiale la care anunţase iniţial, neinspirat, că „nu se bagă”. Doar că scorul din primul tur a fost atât de mic şi atât de sub notorietatea lui încât nici măcar nu a apucat să îl afecteze.

 

Victor Ponta

Victor Ponta a dezvoltat un stil împăciuitor de a se adresa populaţiei, prin contrast cu ieşirile belicoase şi lipsite de empatie ale liderilor guvernării PDL. Acest lucru va atârna mult în modul în care va fi agreat în continuare de români. Premierul are un bazin de încredere serios faţă de alţi lideri politici, diferite simulări considerând că are capacitatea de a pune în pericol chiar poziţia lui Crin Antonescu la Cotroceni. O ceartă de asemenea proporţii între cei doi nu e neapărat imposibilă într-o ţară în care politica a oferit surprize şi mai mari, dar nici nu e genul de ipoteză pe care opoziţia ar trebui să îşi construiască anul electoral 2014. Cum este improbabilă o prăbuşire spectaculoasă a încrederii în Victor Ponta concomitent cu vreo ridicare de asemenea spectaculoasă a partidelor din opoziţie până în vara viitoare, este clar că actualul prim-ministru va avea o influenţă majoră asupra combinaţiilor electorale la prezidenţialele din 2014. Indiferent dacă va sta pe bancă sau în teren.

 

Cătălin Predoiu

Nu ştiu dacă este locul lui Cătălin Predoiu în această listă. Evenimentele, dar şi ieşirile lui publice surprinzător de dese din ultima lună ne arata că, deocamdată, el este candidatul pe care va miza PDL-ul în 2014. Chiar dacă lucrul acesta nu a fost spus încă. În condiţiile în care nu ştim cu ce surpriză va veni Mişcarea Populară – sau dacă va veni cu vreo surpriză – pe din ce în ce mai micul dar greu încercatul segment de piaţă al PDL-ului s-a produs o mişcare semnificativă. Predoiu a reuşit într-un timp relativ scurt ceea ce nu a reuşit MRU – să i se încredinţeze sarcina de a fi vector electoral al partidului. Desigur, apartenenţa la PDL nu e chiar cea mai bună recomandare electorala zilele acestea. Dar e preferabilă unei candidaturi independente şi, prin urmare, inutile, la preşedentia României.

L-am inclus pe Catalin Predoiu în aceasta listă pentru simplul fapt că este primul proiect electoral de construcţie pe care şi-l asumă PDL-ul dupa înfrângerile din 2012. Un ministru cu oarecare vechime, Predoiu este unul dintre puţinii politicieni din fostele guverne PDL care nu au abătut asupra lor „mânia” publică. Nu a fost însă nici un personaj foarte vizibil, iar în puţinele ieşiri în presa nu a ţinut, ca alţi colegi de guvernare, să pună la punct populaţia. Ceea ce nu i-a dăunat la imagine, dar i-a dăunat la notorietate. Cumva paradoxal, pe asta se şi încearcă definirea profilului unui Cătălin Predoiu cu care PDL pare că va ieşi pe piaţa electorală a anului 2014.

 

Mihai Răzvan Ungureanu

După o carieră diplomatică în general recunoscută, U, ...MRU, cum ar spune James Bond, a fost lansat în politica mare direct din fotoliul de şef al SIE şi, tot direct, în scaunul de prim-ministru. Venind după foarte antipatizatul la acea oră Emil Boc, Ungureanu nu a apucat să piardă foarte mult din aceasta experientă. Dimpotrivă, ea i-a conferit o mare notorietate. Pe fondul prăbuşirii totale a încrederii în liderii PDL, MRU a fost luni intregi singurul lider vizibil şi cotat cu oarecare încredere de către populaţie din cadrul dreptei nonliberale şi nonguvernamentale. E drept, numele lui nu se leagă de vreo confruntare electorala reală la nivelul poziţiei la care aspiră în politica românească.

Ratarea apropierii de PDL şi apariţia Miscarii Populare l-au transformat pe personajul nostru într-un fel de general fără armată, proiectul său politic – Alianta FC-PNTcd – dovedindu-se până acum mai neviabil şi decat PDL-ul greu incercat de anul electoral 2012, şi decât nou apăruta Mişcare Populară. Cât opoziţia a fost lipsită efectiv de lideri, situaţia lui MRU de cel mai notoriu şi cel mai bine cotat în sondaje om al ei (deşi, repet, fără un test electoral serios) ar fi fost o monedă cu care să se aşeze în fruntea segmentului specific de piaţă electorală. Preluarea fiind ratată, neadoptarea lui de către establishmentul respectivei aripi politice are toate sansele sa îi plafoneze ambiţiile politice. O opoziţie de dreapta care aduce în preambulul prezidenţialelor încă doi lideri şi potentiali candidaţi (de la PDL si Mişcarea Populară) nu va lăsa prea mult spaţiu de manevră pentru un Ungureanu care nu a reuşit să îşi construiască suportul politic.


Cu diferenţe colosale între ei, de miză, de popularitate, de proiect politic, cam aceştia sunt cei şapte care vor influenţa, prin participare sau nu, schema electorala a prezidenţialelor din 2014.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările