Cele 3 Românii

Studiile noastre de agendă, confirmate şi de cele ale altor colegi, arată că România nu mai este de mult timp împărţită în două (aşa cum o descria Adrian Năstase în 2004), ci în trei. Înţelegerea acestora şi a resorturilor din spatele lor ne oferă o cheie corectă cu privire la ce vor face românii la viitoarele alegeri.

Cele două Românii descrise de Adrian Năstase rămân cumva evidente şi astăzi. Una de „supravieţuire”, alta de „dezvoltare”. Una în care există interes pentru protecţia socială, pensii şi salarii, nivel de trai, taxe mai mici, asistenţă medicală, siguranţă mai mare; o Românie conservatoare, din zone pesediste şi cu un nivel de educaţie şi de venituri mai mici decât media. Şi alta, a „reformiştilor”, care sunt preocupaţi de modernizare, anti-coruptie, economie, dezvoltarea industriei şi agriculturii, stimularea educaţiei, a infrastructurii şi protecţia mediului; un public cu mai mică încredere în politicieni, situat către zona de mijloc, cu studii superioare, cumva alegători tradiţionali a ceea ce se autodefineşte ca „dreapta” în România.

Prima, România supravieţuirii, este formată cam din 45% dintre români.

A doua, cea a dezvoltării, conţine cam 35% dintre români.

Unde sunt restul de 20%?

Sondajele de opinie arată că exista şi o a treia Românie, a celor care vor „răzbunare” politică, împotriva regimului Băsescu. Oricât de contraintuitiv ar părea, oricât de ciudat ar suna în urechile cuiva care crede că regimul Băsescu e deja îngropat câtă vreme mandatul preşedintelui se va încheia în câteva luni, pentru o bună parte dintre români, această ţintă esta încă una reala, iar mobilizarea politică depinde de cum se raportează actorii politici şi la această temă. Acest al treilea public sunt mai degrabă oameni în vârstă, din oraşe, oameni dur loviţi de acţiunile din 2010 şi care, în prezent, sunt alături de cei care au preluat moştenirea USL.
 
Factorul „€œBasescu” s-a adăugat clivajelor existenţe (clivajului valoric dintre valorile de supravieţuire şi, respectiv, cele de dezvoltare) şi a creat un clivaj nou, politic, pe care îl vedem peste tot în media a€“ pro sau contra Băsescu. De aceea, miza a€„partajului” publicului USL, şi în special a electoratului radical anti-Băsescu, este foarte importantă. Pentru că acest electoral încă nu se simte satisfăcut, vrea răzbunare împotriva celor care i-au tăiat veniturile şi i-au scumpit viaţa în anii trecuţi, şi va veni la vot pentru asta de câte ori va putea. Acest grup este mai mobilizat pentru alegeri decât celelalte două şi opţiunea sa este cheia pentru asigurarea unei majorităţi în alegerile prezidenţiale, în special în calculele pentru turul doi.

Niciunul din reprezentanţii celor două Românii clasice (supravieţuire şi dezvoltare) nu are suficient sprijin pentru a câştiga singur. Ce înseamnă asta? Înseamnă că, dacă doreşte să câştige alegerile, orice candidat la alegerile prezidenţiale trebuie să ţină cont şi de această a treia Românie.
 
Această împărţire nu este neapărat normală şi nici utilă pentru viitor. Să ai măcar unul din cinci români preocupat, mai mult ca orice, de răzbunare politică, arată o societate traumatizată, plină de cicatrici şi răni încă vii, orientată mai mult spre trecut decât spre viitor. Raţional, am putea crede că finalul anului va însemna automat dispariţia a€œlumii lui „Băsescu” şi, implicit, detensionarea acestui public. În realitate, însă, vedem atât faptul că ţinta acestei emoţii doreşte în continuare să facă politică (deci, ţine vie ura conturată împotriva sa) şi, mai mult, continuă să dea mesaje împotriva grupului „€œsupravietuitorilor” (arătându-le că e bine ce a făcut Boc în 2010 şi că ar face şi el acelaşi lucru, dacă ar ajunge premier).

Ce are de făcut un candidat ideal la preşedinţie? Să gândească pentru viitor, dar să îşi construiască alianţe pornind de la prezent. Să îşi contureze o ofertă care să conjuge un mesaj legat de clivajul valoric (cel mai probabil, orientat spre un mix de „supravieţuire” şi „€œdezvoltare”) şi să promită o soluţie de depăşire a urii din celălalt clivaj, cel politic, al răzbunării anti-Băsescu.

Dintre numele vehiculate în prezent pentru funcţia de preşedinte al României, vor rămâne viabile, cu şanse, doar cele care vor putea da răspunsuri la clivajele reale. Cele care vor putea strânge în jurul lor alianţe politice lărgi (un singur partid nu este niciodată suficient), pentru mobilizare, şi care vor oferi românilor soluţii concrete pentru depăşirea marilor conflicte sociale, se vor impune.
 
Care sunt acele soluţii? Aceasta este, deja, altă poveste. Până la urmă, o campanie electorală se câştiga amplificând clivaje, dar o preşedinţie poate fi una de succes acoperindu-le, unificând societatea şi construind pentru viitor.