Politică

articolul anterior articolul urmator

Centenarul care ne ia prin surprindere

20
18 Jul 2017 16:09:05
Ion M. Ionita
Acum o sută de ani, armata română obţinea victoria de la Mărăşti.
Acum o sută de ani, armata română obţinea victoria de la Mărăşti.

La fel ca ninsorile de iarnă, venirea Centenarului Marii Uniri ia prin surprindere autorităţile române, incapabile să se pregătească în faţa evenimentului care se întâmplă rar, odată la o sută de ani...

Aşa se întâmplă că marile momente ale anului 1917, bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz riscă să nu fie rememorate deloc, iar Centenarul 1918 să se rezume la tradiţionala paradă militară, eventual câteva slujbe acompaniate de cârnaţi, fasole şi ceva ţuică fiartă, din moment ce înaintaşii n-au găsit altă zi pentru desăvârşirea idealului naţional, decât 1 Decembrie.

E foarte probabil să se întâmple aşa, deşi, de la o vreme încoace, sentimentul patriotic creşte în spaţiul public. Dintr-o dată, tot felul de domni şi doamne descoperă portul tradiţional şi postează selfie-uri de mai mare dragul în cămăşi şi ii mai mult sau mai puţin autentice. Alţii nu mai au linişte, dacă nu se referă la strămoşi, iar la nivel de discursuri nu îi întrece nimeni.

Dar când e vorba despre acţiuni concrete, atunci apar brusc alte priorităţi. Departamentul Centenar de la Guvern a lucrat atât de mult, încât e trimis să se reformeze la Ministerul Culturii. Până acum nu există nici program, nici buget. Poate se va încropi ceva la anul, sub semnul urgenţei, aşa cum se improvizează la noi şi se justifică apoi procedurile speciale, căci altfel rămânem cu Centenarul nesărbătorit.

Ce fac alţii prin Europa, între timp?

Francezii au înfiinţat Misiunea Centenară în 2012, cu doi ani înainte de marcarea unui secol de la începutul Primului Război Mondial. Este o organizaţie de interes public, interguvernamentală, mandatată să organizeze şi să coordoneze Centenarul Marelui Război, 1914-1918. Din consiliul de administraţie fac parte şase ministere, MAE, Apărare, Interne, Economie, Educaţie, Cultură, alte instituţii publice şi asociaţii, cum ar fi Biblioteca Naţională, Asociaţia Foştilor Combatanţi, Institutul Francez sau Asociaţia Primarilor.

Trei organe consultative sprijină Consiliul de Administraţie al Misiunii, un Consiliu Ştiinţific Internaţional, un Comitet al Sponsorilor şi Asociaţia Primarilor din localităţi semnificative pentru Centenar. Lor li se adaugă un grup de personalităţi calificate ales de cele două Camere ale Parlamentului.

Anul trecut, execuţia bugetară a Misiunii s-a ridicat la peste 11 milioane de euro, după o rectificare bugetară în plus de peste 3 milioane de euro faţă de ceea ce se prevăzuse iniţial. În 2016, au fost numeroase evenimente de comemorat, în special marile bătălii de la Verdun şi de pe Somme, ceea ce a necesitat cheltuieli suplimentare.

Parada Militară de Ziua Franţei a fost un alt moment important în simbolistica legată de Centenar, fiind dedicată intrării Statelor Unite în Primul Război Mondial. Trupe americane au defilat în faţa preşedinţilor Trump şi Macron şi steagul SUA a fost desfăşurat pe Champs Elysees alături de tricolorul francez.

Polonia, la rândul ei, desfăşoară un amplu program legat de Centenarul Independenţei recâştigate de statul polonez în 1918. Programul centenarului cuprinde inaugurarea, la anul, a două noi muzee de istorie, cu investiţii de zeci de milioane de euro.

Unde este România în acest peisaj? Bine că am avut înaintaşi care au făcut Marea Unire, că noi nici să le marcăm faptele după o sută de ani nu suntem în stare!

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

20 Comentarii

Radu Mircea
18.07.2017, 16:51:38

# Domnu' lonita , domnu' ionita , pai au frantzujii un UDMR al lor ??? Au ei un PSD care vrea sa-si spinzure propriul premier ??? Toate lucrurile pe lumea asta au un pretz . Trintirea propriului guvern PSD a cerut votul UDMR si cacarisirea centenarului este pretul platit de dom' Dragnea . SA NU UITATI LUCRUL ASTA !!! Daca numai manifestatiile de 1 Decembrie ii baga pe unguri in doliu , va inchipuiti ce icter mecanic fac cind aud de centenar ???

+4 (6 voturi)
Stancu Dan
18.07.2017, 18:06:20

Si ce facem, organizam un circ inutil numai si numai pentru "a le da peste nas lui Dragnea si pretenarilor lui din UDMR" ? Si la ce ne foloseste ? Sa-i excitam si mai tare pe extremistii maghiari ? Vom trai mai bine dupa aia, sau cum ? Vom scapa de Dragnea dupa aia, sau cum ? Ia ziceti, concert, CE anume ar fi de sarbatorit, in afara unui eveniment pur conjunctural ?

+1 (3 voturi)
Stancu Dan
18.07.2017, 16:54:54

Pai, sincer, unirea a fost un eveniment strict conjunctural. Nu s-a datorat unei strategii geniale a conducatorilor romani, nici unei interconectari socio-cultiurale intense intre comunitatile intra si extra carpatice si nici existentei unor structuri economice complementare. A fost ceva de moment determiat strict de tendinta marilor puteri invingatoare de a incuraja formarea de state mici bazate pe elementul national in dauna unor state mai mari si mai potente militar. Sigur, dpdv tactic unirea din 1918 a fost o actiune tactica incununata de succes. Dar a fost ceva bazat strict pe momentul favorabil. N-avem mare lucru de sarabatorit. Poate putem "sarbatori" obtuzitatea incredibila a elitelor maghiare din secolul XIX ce, in isteria lor nationalista, practic au distrus pe termen lung orice tendinta de aparitie a unei miscari solide multietnice care sa sprijine independenta Transilvaniei. Revenind la problema, ce-am putea sarbatori ? Specularea cu succes a unei conjuncturi extrem de favorabile ? Sa zicem ca s-ar putea sarbatori, dar ar fi ceva deplasat. Unirea n-a fost urmata de o dezvoltare economica exploziva. A existat, fireste, un impuls economic pozitiv, dar mult prea modest avand in vedere potentialul economic real al Romaniei mari. As prefera ca ziua de 1 decembrie 2018 sa nu fie o zi a circului festiv ci o zi in care cetatenii inteligenti din Romania sa se reuneasca si sa incerce sa gaseasca solutii pentru NENUMARATELE probleme cu care se confrunta statul Roman in secolul XXI. Trecutul e trecut. Nu poate fi modificat. Dar viitorul depinde de prezent, si in nici un caz nu va fi mai bun daca ne imbatam pe 1 decembrie.

0 (8 voturi)
un motan intransigent
18.07.2017, 17:03:41

Am auzit ca plutea in aer propunerea amanarii centenarului . Ideea mi-a parut de un comic suculent , savuros . Daca ,,pe vremea mea" se facea cincinalul in patru ani si jumatate , de ce nu s-ar face centenarul intr-un numar variabil de ani ? De la carma tarii au plecat ,,ai nostri" dar au venit tot ,,ai nostri" , ba parca mai inepti si , pe langa asta , cu mult mai neputinciosi . Vai , noua !

+5 (5 voturi)
Stancu Dan
18.07.2017, 17:25:03

Nu, serios, ce motive ar exista pentru organizarea unui circ festiv ?

-4 (8 voturi)

Vezi toate comentariile (20)

Modifică Setările