Chelaru: Comisia pentru Constituţie s-ar putea reuni miercuri. Proiectul, definitivat în februarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia de revizuire a Constituţiei s-ar putea întruni miercuri pentru a discuta amendamentele formulate în urma observaţiilor Comisiei de la Veneţia, care va primi cel târziu în februarie varianta finală a proiectului, astfel încât noua Lege fundamentală să fie adoptată de Parlament toamna viitoare

Declaraţia a fost făcută vineri, pentru Mediafax, de vicepreşedintele Comisiei de revizuire a Constituţiei, senatorul Ioan Chelaru (PSD).

"Propunerea noastră, a celor de la PSD, - o să discutăm cu domnul preşedinte (preşedintele Comisiei de revizuire, Crin Antonescu - n.r.) luni -, va fi să încercăm, dacă programul domnului preşedinte permite, ca miercuri dimineaţă să avem o primă întrunire a comisiei", a adăugat el.

Chelaru a precizat că data la care se va întruni această comisie va fi decisă de preşedintele Comisiei de revizuire a Constituţiei, senatorul PNL Crin Antonescu.

"Propunerea pe care o voi face este ca miercuri dimineaţă să avem o primă şedinţă a Comisiei de revizuire a Constituţiei. Eu nu ştiu programul domnului Crin Antonescu, care a venit joi seară de la Chişinău. Parlamentarii (membri ai comisiei - n.r.) vor avea proiectul cu amendamentele noi. O să facem o şedinţă miercuri, dacă domnul Antonescu nu are alt program", a menţionat senatorul social-democrat.

Draftul ce va fi prezentat ţine cont de observaţiile Comisiei de la Veneţia, dar şi de cele ale Consiliului Legislativ, care, potrivit lui Chelaru, sunt mai multe, în special pe formă. "Ei ne-au ridicat nişte probleme de tehnică legislativă, unde, după părerea mea, au dreptate", a spus Ioan Chelaru.

"Programul, în general, este următorul: în ianuarie-februarie să terminăm proiectul în a doua formă, pentru că prima am făcut-o acum câteva luni, să îl traducem în limba engleză, să îl trimitem la Comisia de la Veneţia şi la Curtea Constituţională, pentru prima citire, toată perioada, până în toamnă, să fie în discuţia publică, din nou la ONG-uri, să ştie toată lumea despre ce e vorba şi, dacă lucrurile se desfăşoară normal, în sesiunea din toamnă să îl trecem prin Parlament", a spus acesta.

Senatorul PSD a spus că o problemă este că din momentul în care a doua Cameră s-a pronunţat sunt 30 de zile pentru organizarea referendumului. "Aici avem o problemă din cauza preşedintelui, care ne tot păcăleşte, când promulgă, când nu promulgă (Legea referendumului - n.r.)", a mai afirmat Ioan Chelaru.

Materiale pe aceeaşi temă:

Cum poate frâna Traian Băsescu noua Constituţie

Preşedintele Traian Băsescu se gândeşte să profite de slăbiciunile din actuala Constituţie şi să conteste pentru a doua oară legea referendumului la Curtea Constituţională, deşi legea îi permite, teoretic, o singură sesizare

Băsescu: prezidenţialele organizate simultan cu revizuirea Constituţiei, ca lovitura de stat din vara lui 2012

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, în cadrul emisiunii „Sub semnul întrebării” difuzate de B1 TV, că PSD doreşte referendum pentru revizuirea Constituţiei odată cu prezidenţialele pentru a pune „o maimuţă” la Cotroceni, şi a apreciat că un astfel de demers ar duce la decredibilizarea României în UE.

Modificarea Constituţiei, din nou pe agenda USL. Comisia parlamentară îşi reia activitatea săptămâna viitoare

Comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei îşi va relua activitatea de săptămâna viitoare, membrii comisiei urmând să analizeze observaţiile transmise de Comisia de la Veneţia, Consiliul Legislativ şi uniunile profesionale.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite