Cinci lucruri demne de ştiut despre „Pachetul integrat pentru combatere a sărăciei“

Guvernul a discutat în şedinţa de săptămâna trecută un pachet de măsuri de combatere a sărăciei. Anunţul public făcut de premierul Cioloş şi publicarea câtorva elemente din prezentarea pe care am susţinut-o în faţa executivului au stârnit reacţii.

Ceea ce e foarte bine.

Sunt cinci moduri de a defini sărăcia, dar, la fiecare dintre ele, România este pe ultimul loc din UE, la bătaie cu Bulgaria, pe alocuri. În mod particular, situaţia este dramatică când vine vorba despre sărăcia în rândul copiilor şi sărăcia în mediul rural. Deci, a pune tema pe agenda publică, aşa cum a făcut Guvernul, e un pas înainte.

Contextul în care a apărut acest program este simplu: noua organizare a şedinţelor de guvern include o secţiune de dezbateri de politici, după părţile decizionale. Am asistat la aceste şedinţe şi pot să vă spun că au adus alt suflu şi spirit: dincolo de recitat articole de HG şi OUG, Guvernul este un organism care produce politici. A dezbate la nivel de principii ce obiective vrem să atingem, pe ce resurse contăm şi cum vrem să ajungem la obiectiv ar fi trebuit să fie o obişnuinţă. Dar nu era.

Demnitarii români obişnuiesc să se autoîngroape în hârtii şi pigulesc texte deja livrate de departamentele juridice. Introducerea acestei secţiuni de discuţii de politici – secţiunea C – a şedinţelor de guvern de către Dacian Cioloş şi cancelarul Dragoş Tudorache este în sine o minirevoluţie în modul de lucru al Guvernului. Mi-a revenit, deci, sarcina de a prezenta miniştrilor un pachet de politici.

Colegii de la presă au fost încântaţi de prezentare şi au decis că merită publicate câteva dintre slide-uri pe site. Văzând reacţiile publice, mă bucur că au făcut-o. Cei care nu le-aţi văzut, sunt aici. 

Ceea ce nu înseamnă că cele câteva slide-uri publicate sunt tot programul anti-sărăcie, cum s-au grăbit unii comentatori să spună.

De fapt, cele 47 de măsuri prezentate sintetic în schema numită „Plasa de siguranţă“ au fiecare în spate câte o fişă care explică:

a) obiectivul de politici pe care ni-l propunem (ex. „niciun copil fără identitate”);

b) de unde vom lua banii (mai ales din fonduri europene, vedeţi mai jos);

c) instituţiile responsabile şi instrumentele ce vor fi folosite;

d) ţintele pe care le propunem a fi atinse pe durata de viaţă a acestui guvern, adică până la toamnă;

e) ce trebuie să schimbăm la nivel legislativ / instituţional pentru ca obiectivul să fie atins (ex: de schimbat legea care împiedică alocarea de CNP nou născuţilor ai căror părinţi nu au domiciliu, pentru a rămâne în exemplul de mai sus).

Aceste fişe au presupus muncă multă din partea echipelor de la cabinetul meu şi al colegului Valeriu Nicolae, plus a oamenilor din ministere care ne-au ajutat. Au presupus seri târzii şi weekend-uri petrecute la Guvern şi cel puţin o companie de livrat pizza care a trebuit să primească explicaţii detaliate cum că realmente există adresa „Piaţa Victoriei numărul 1” şi se referă la palatul acela mare de pe dreapta când vii dinspre Romană.

Aceste 47 de fişe detaliate au fost în mapa miniştrilor la şedinţa de Guvern şi vor fi prezentate în această săptămână la evenimentul anunţat de premier, unde le discutăm cu sociologi specializaţi, cu reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai reţelelor de ONG-uri care fac muncă socială.

Aceste fişe nu sunt definitive, sunt documente de lucru – au fost documente de lucru când le-am prezentat în Guvern, vor fi documente de lucru şi când le vom prezenta public. Pentru că vrem să ştim opiniile acestor oameni înainte de a definitiva totul. După asta vom trece la elaborarea actelor normative necesare: hotărâri de guvern, ghiduri de finanţare, memorandumuri etc.

Acesta ar trebui să fie un proces obişnuit de gândire, consultare şi adoptare de politici publice. Probabil că ne-am obişnuit atât de mult cu guverne care vin cu sute de pagini de articole de legi deja scrise şi spun că vor să ne consulte (pentru că există obligaţie legală privind consultarea) încât am uitat cum ar trebui să dezbatem de fapt.

S-au acumulat în spaţiul public câteva întrebări pentru care vrea să ofer informaţie de context.

1. Care e legătura dintre acest pachet şi „Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei 2015-2020“?

Oameni ataşaţi de această Strategie sau care erau în Guvern când a fost adoptată s-au arătat îngrijoraţi că nu am pune-o în aplicare. De remarcat că, de când a fost adoptată, nu s-a întâmplat aproape nimic cu respectivul document, deşi din numele ei se presupune că ar fi început să fie aplicată în 2015. Guvernul care a adoptat-o a făcut un grup de lucru interministerial. Şi cam atât. Banca Mondială a pregătit nouă planuri de acţiuni pentru implementare, care au fost bine primite şi plasate într-un sertar.

Pe de altă parte, Strategia anti-sărăcie nu este singurul document care îşi propune să amelioreze problema. Este doar unul dintre documentele produse de consultanţi la comanda unui minister – mai avem câteva strategii cu impact pe câte un sub-domeniu. Avem strategie privind protecţia copiilor (de fapt, mai multe cu copii), avem strategie privind îmbătrânirea activă (de fapt, mai multe cu persoane în vârstă). Avem strategie privind reducerea părăsirii timpurii a şcolii, pentru sănătate, pentru învăţământul terţiar etc. Şi aceste „etc” nu sunt o metaforă: avem vreo 75 de strategii elaborate de diverse ministere, fiecare cu planuri proprii de acţiuni. Dacă nu aţi auzit despre ele, este pentru că niciun guvern nu le-a luat în serios, nu le-a pus cap la cap şi nu a decis ce vrea realmente să facă, în ce ordine şi cum anume.

Acest guvern nu a vrut să scrie încă o Strategie şi nici nu a vrut să le ignore pe cele existente. De fapt, le-am luat la mână, am scos din ele măsurile care pot fi operaţionalizate, finanţate, demarate şi urmărite pe perioada de viaţă a acestui guvern. Cei care spun că nu gândim strategic confundă gândirea strategică cu vorbăria strategică. Gândirea strategică înseamnă să aduci strategiile în realitate.

Firul roşu este dat însă de Ţintele 2020 pe care România le-a asumat faţă de Uniunea Europeană: reducerea numărul de oameni supuşi riscului de excluziune cu 580.000, reducerea abandonului şcolar la 11,3% (era 18% în 2014), creşterea ratei de angajare. Până acum nu a fost clar cum facem aceste lucruri, guvernele nu prea băgau în seamă strategiile. Nu suntem pe traiectoria de atingere a ţintelor 2020 şi încercăm să revenim. Pachetul integrat de combatere a sărăciei face exact asta: culege idei din strategiile sectoriale care ţintesc 2020 plus dintre proiectele cu impact dezvoltate de ONG-uri, le aduce pe masa guvernului, însărcinează clar ministerele plus Cancelaria şi identifică resursele. Acesta e motivul pentru care se numeşte „integrat”.

2. Îi ajutăm realmente pe cei mai săraci

Conceptul cheie al acestui pachet este organizarea măsurilor pe cicluri de viaţă, ceea ce am numit „Plasa de siguranţă”. Ideea de bază este că statul îşi propune să ajute oamenii să treacă peste anumite praguri pe care în viaţa reală cei mai săraci dintre noi le ratează. Un copil care nu are identitate pentru că părinţii nu pot face dovada domiciliului va dispărea de pe radarul sistemului de educaţie şi de asistenţă socială. Oricum ai ajusta apoi ajutoarele sociale, e irelevant în cazul său.

Un copil care nu e corect diagnosticat la naştere, pierde şansa de a primi tratament. În zonele sărace, o mamă care nu dispune de creşă trebuie să stea acasă cu copilul, deci nu mai caută job, deci intră în spirala sărăciei. Un copil care nu ajunge la grădiniţă pierde startul în dezvoltarea cognitivă. Am trecut rapid prin măsurile privind copilăria. La vârsta şcolară, pachetul se concentrează pe reducerea abandonului sau întoarcerea la şcoală a celor care au abandonat-o (propunem, de pildă, extinderea pe bani europeni a programul de succes „A doua Şansă”). Aceasta este logica pachetului de măsuri organizate pe vârste: când eşti aproape să te împiedici, statul îţi întinde o mână şi te repune pe traiectorie. Nu intru aici în detalii, sper să vă convingeţi singuri.

Am ţintit toate măsurile propuse spre cei mai săraci dintre români, spre cei care riscă să scape cu totul sistemului social. Şi aici încercăm să remediem o nedreptate de fond: sistemul de asistenţă socială din România este printre cele mai ineficiente din UE pentru că pe de o parte nu îi ajută pe cei mai săraci (prea multe hârtii de completat, prea multe acte, prea inflexibil) şi pe de altă parte redistribuie social la prea mulţi (fiecare ajutor social are propria metodologie şi sunt unele care ajung la jumătate din populaţie). Ministerul Muncii are planuri de remediere a acestor probleme, cel mai notabil este legea Venitului Minim de Incluziune, care unifică cele trei plăţi sociale principale şi creează stimulente pentru incluziune pe piaţa muncii. Pachetul despre care vorbim vine peste aceste eforturi, cu măsuri orientate spre cei mai săraci.

Am ţintit toate măsurile propuse spre cei mai săraci dintre români, spre cei care riscă să scape cu totul sistemului social

Este o critică adusă de ani de zile României în rapoartele de ţară făcute de diverse instituţii: procentual din PIB plătim puţin pentru cheltuieli sociale, dar şi ce dăm e prost orientat sau administrat. Poate că a fost nevoie de un guvern de independenţi să încerce o focusare spre cei mai săraci dintre noi. De ce se întâmplă asta? Am o teorie, dar o păstrez pentru când ies din demnitatea publică pe care o deţin momentan.

3. O viziune pentru fondurile europene?

Acest pachet vine să concretizeze o nouă viziune despre fondurile europene, despre care premierul Dacian Cioloş şi ministrul pentru fonduri europene, Aura Răducu, au tot amintit. Fondurile europene au suferit de un fel de ezoterism ciudat: par un domeniu cu reguli, logică şi viaţă proprii, proceduri ferme de neînţeles pentru profani, multă hârţogărie şi enorm de mult bla-bla.

Şi se întâmplă asta pentru că politicienii au scăpat lucruri din mână sau au fost interesaţi doar dacă le pică ceva rente. Au lăsat funcţionarilor domeniul, funcţionari care sunt bine pregătiţi, dar nu pot stabili ei obiective de politici. Acest lucru trebuie să se schimbe. Nu lansăm apeluri şi ghiduri doar ca să absorbim bani, nu gândim programe doar pentru ca să justificăm echipe de proiect şi sporuri ”de fonduri” pentru birocraţie. Plecăm de la ce vrem să atingem ca obiective pentru societate.

În ceea ce priveşte domeniul social, acest Guvern va canaliza clar fondurile europene spre a oferi o plasă de siguranţă celor mai săraci dintre români şi spre atingerea obiectivelor 2020. Nu înseamnă că e singurul obiectiv. Alţi colegi din Cancelarie şi ministere lucrează la pachete similare pentru competitivitate economică sau pentru reforma administraţiei.

E nevoie de coordonare la nivel de principii şi obiective. Premierul Cioloş a cerut Autorităţilor de Management să gândească proiecte comune. Să nu mai fie fiecare Program un trib în sine. Dacă un primar vrea să construiască o creşă socială, atunci trebuie să depună un singur proiect, chiar dacă banii vin de la două entităţi diferite. Clădirea este eligibilă dintr-un program operaţional, cel care se referă la infrastructură, salariile oamenilor sunt eligibile din alt program, cel privitor la capital uman. Nu mai vrem clădiri goale pentru că un AM nu a aprobat la timp banii pentru salarii, în timp ce alt AM a aprobat clădirea.

Ştim că oamenii din sistem s-au învăţat cu guvernanţi care nu pricep nimic din povestea asta cu fondurile şi se lasă îngropaţi în teancuri de hârtii de semnat. Noi însă ştim povestea cu fondurile. Procedurile nu trebuie să ţină de ezoterism: trebuie să avem proceduri unice şi simple, paşi unitari indiferent de ce AM este vorba, totul în sistem electronic unic, fără hârtii şi fără redundanţe. Mai mulţi bani la beneficiari şi mai puţin pentru salarii la echipele de proiect din administraţie; control pe teren, nu la numărat chitanţe.

E nevoie apoi de o regândire a rolului statului în zona fondurilor europene. Statul român s-a automutilat externalizând în trecut servicii care ar trebui să fie permanente şi în acelaşi timp s-a îngrăşat făcând micromanagement. „Industria POSDRU” a fost un fenomen creat de acest stil de lucru: avem nişte obiective de politici (să zicem să angajăm tinerii), lansăm nişte call-uri şi vedem dacă vom avea noroc să vină unii care să pregătească bine tinerii. Cum impactul real e undeva jos pe scala priorităţilor, vin unii care produc hârtii. Ce face statul în schimb? Verifică foarte atent hârtiile respective. Foarte, foarte atent. ONG-urile cu programe sociale de succes căutau bani privaţi (bravo lor) în timp ce fondurile europene care ar fi trebuit să aibă impact social erau urmărite după procesul de hârtii.

Ce ar trebui să facă statul? Să îşi dezvolte capacitatea pe zona de servicii permanente. ONG-urile sau partenerii sociali ar trebui să completeze acolo unde statul nu o poate face. Pentru a evita micromanagementul din partea statului ar trebui să folosim instrumentul numit global grant – statul externalizează managementul de proiect unor organizaţii care intermediază granturi. Global grantul este un instrument folosit frecvent în UE, dar în România am preferat să creştem birocraţia permanentă de verificat hârtii. Sperăm să găsim soluţii rapide pentru a folosi acest sistem şi în România.

Nu avem bani în plus, îi folosim mai bine pe cei europeni deja antamaţi

Care e legătura cu pachetul anti-sărăcie? Aceasta este rezolvarea misterului din întrebarea „de unde are bani de anti-sărăcie guvernul Cioloş care deja e cu un buget la limită?”. E simplu: nu avem bani în plus, îi folosim mai bine pe cei europeni deja antamaţi. Toate obiectivele de politici din cele 47 de fişe sunt eligibile din fonduri europene. Ce am făcut de fapt a fost să luăm strategiile existente + modele de bune practici din societate (de gen „Teach for Romania”) şi să căutăm bani pentru ele în fondurile europene, care au obiective larg şi vag definite în acest moment. Vom îngusta aceste obiective prin ghidurile care urmează a fi scrise.

4. Care sunt paşii următori?

Deocamdată am elaborat nişte idei de politici, am indicat sursele de finanţare şi lucrăm la dezvoltarea instrumentelor de implementare. Pe acestea le vom discuta cu oamenii din domeniu. Apoi urmează alocările şi condiţii concrete. Este o idee bună să facem creşe sociale în zonele sărace din oraşe pentru ca oamenii să poată merge la job? Ok, în ce axe din cele două Programe structurale încadrăm acest obiectiv şi cât punem din anvelopa financiară totală? Aceste decizii vor fi luate la nivel de miniştri, pe baza dialogului cu societatea.

5. În fine, care e faza cu desenul?

Am pus pe primul slide al prezentării un desen care între timp a devenit foarte cunoscut. Există un om care a fost adus de OvidiuRo când lucram normele de implementare pentru Legea „Fiecare Copil în Grădiniţă”. El se ocupă de desene care ilustrează un proces de gândire / muncă. I-a plăcut la guvern şi a zis că vrea să mai voluntarizeze. A venit într-o zi şi l-am întrebat: cum ai putea tu să pui toate astea într-un desen? Pentru noi, echipa care am lucrat la pachet, e totul clar acolo, în câteva linii şi cuvinte. Faptul că mă sună oameni să lucreze voluntar pentru Guvern e genul acela de fapt mărunt care te face să continui. Îi mulţumesc lui Adrian Popa pentru acest desen care a pus o faţă umană unui pachet de politici altfel sec. A ajutat ca mesajul să ajungă la mai multă lume. Pentru că, vorba lui Dan Suciu: e mult mai bine ca lumea să te critice pentru ceea ce faci decât pentru bazaconii fără legătură cu activitatea ta.