Noul Guvern. Cine este Adrian Curaj, propunerea lui Dacian Cioloş la Ministerul Educaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adrian Curaj este propunerea lui Dacian Cioloş pentru portofoliul Educaţiei. Membrii Guvernului propus de Cioloş vor fi audiaţi luni în cadrul Parlamentului, urmând ca marţi paralamentarii să voteze învestirea lor în funcţie.

Adrian Curaj este din 2010 preşedintele UEFISCDI (Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, Cercetării, Dezvoltării şi Inovării), profesor universitar la Universitatea Politehnica din 1998 şi şef de catedră UNESCO pentru Politici în Ştiinţă şi Inovare la SNSPA, din 2012.

Inginer electronist de profesie, Adrian Curaj are doctorat în Sisteme Automate, master în Administrarea afaceilor şi certificat postuniversitar la Colegiul Naţional de Apărare.

De asemenea, este membru în boardul Fundaţiei Principesa Margareta a României şi în Comisia Naţională a României pentru UNESCO.

A fost secretar de stat, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică în perioada 2009-2010 şi consilier al fostului premier Călin Popescu Tăriceanu în perioada 2007-2008.

Premierul desemnat Dacian Cioloş a anunţat, duminică, lista Cabinetului său, format din 21 de membri, printre miniştrii propuşi fiind Lazăr Comănescu - la Externe, Petre Tobă- Interne, Mihnea Motoc- Apărare, Anca Dragu Paliu- Finanţe, Cristina Guseth- Justiţie şi Vasile Dîncu - Dezvoltare Regională. Vasile Dâncu şi Costin Grigore Borc sunt propuşi şi pentru posturile de vicepremier.

De ce nu l-a ales Cioloş tot pe Cîmpeanu

Se vehicula iniţial că Sorin Cîmpeanu, actualul premier interimar şi ministru al Educaţiei, ar putea să-şi păstreze portofoliul Educaţiei şi după alcătuirea noului Guvern, fiind susţinut inclusiv de preşedintele Klaus Iohannis. Dacian Cioloş a confirmat zvonul, dar a argumentat şi de ce a ales, în final, să îl înlocuiască pe Cîmpeanu cu Adrian Curaj.

„Eu, în constituirea echipei, am considerat că pot să fie anumite îndoieli legate de anumite persoane, am preferat să renunţ. Tocmai de asta, ca să nu existe nicio conotaţie, pentru doi miniştri pe care, iniţial, din motive de competenţă, mă gândeam să-i menţin în Guvern, am preferat să renunţ, tocmai ca să nu existe nicio suspiciune de negociere cu un partid sau cu altul. În condiţiile în care va trebui să guvernăm, încrederea este esenţială. Dacă nu pornim cu încredere de la început, este foarte greu", a declarat Cioloş, într-o conferinţă de presă la sediul PNL, după discuţii cu conducerea partidului.

Întrebat de jurnalişti dacă este vorba de ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu, şi de ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu, Cioloş a răspuns afirmativ.

Noul Guvern. Membrii noului Executiv de la Bucureşti sunt:

Lazăr Comănescu - ministrul Afacerilor Externe
Petre Tobă - ministrul Afacerilor Interne
Mihnea Ioan Motoc - ministrul Apărării Naţionale
Vasile Dîncu - ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi vicepremier
Anca Dana Dragu Paliu - ministrul Finanţelor Publice
Costin Grigore Borc - ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului şi vicepremier
Achim Irimescu - ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
Victor Vlad Grigorescu - ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri
Adrian Curaj - ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice
Vlad Alexandrescu - ministrul Culturii
Aura Carmen Răducu - ministrul Fondurilor Europene
Cristina Guseth - ministrul Justiţiei
Cristina Paşca Palmer - ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor
Claudia Ana Moarcăş - ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice
Marius-Raul Bostan - ministrul pentru Societatea Informaţională
Achimas Cadariu Patriciu - ministrul Sănătăţii
Elisabeta Lipă - ministrul Tineretului şi Sportului
Marian Dan Costescu - ministrul Transporturilor
Victoria-Violeta Alexandru - ministrul delegat pentru Dialog Social
Dan Stoenescu - ministrul delegat pentru Relaţiile cu Românii de peste Hotare
Ciprian Bucur - ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul
Ioan Dragoş Tudorache - şeful Cancelariei Primului ministru 

Noul Guvern. Cine este Achim Irimescu, ministrul propus la Agricultură

Noul Guvern. Cine este Vlad Alexandrescu, ministrul propus la Cultură

Noul Guvern. Cine este Mihnea Motoc, propus ministru al Apărării Naţionale

 Noul Guvern. Cine este Lazăr Comănescu, propus ministru de Externe în Guvernul Cioloş

Noul Guvern. Cine este Costin Grigore Borc, ministrul propus pentru Economie

Noul Guvern. Cine este Petre Tobă, propus pentru şefia Ministerului Administraţiei şi Internelor

Noul Guvern. Cine este Cristina Guseth, ministrul propus pentru Justiţie

Noul Guvern. Cine este Marius Raul Bostan, ministrul propus pentru Societatea Informaţională

Noul Guvern. Cine este Elisabeta Lipă, propusă ministru al Tineretului şi Sportului

Noul Guvern. Cine este Achimaş-Cădariu Patriciu, ministrul propus la Sănătate

Noul Guvern. Cine este Dan Stoenescu, propus ministru pentru Diaspora

Noul Guvern. Cine este Ana Claudia Moarcăş, propusă la Ministerul Muncii

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite