Politică

articolul anterior articolul urmator

Propunere controversată. Cine e rezerva lui Nica pentru Bruxelles: acuzată de studenţi că a chiulit ca profesor, promovată de Teodorovici

9
2 Oct 2019 19:35:32
Autor: Sebastian Zachmann, Viorica Marin
Gabriela Ciot Foto: Inquam Photos
Gabriela Ciot Foto: Inquam Photos

Crescută profesional la umbra grupului de la Cluj - extrem de influent în PSD în anii 2000 - şi susţinută politic de tandemul Eugen Teodorovici - Viorica Dăncilă, Gabriela Ciot are mari şanse să prindă postul de comisar european pe Transporturi, deşi Dan Nica e prima opţiune a Guvernului. Ca profesor, Ciot a fost acuzată de studenţi că a chiulit de la cursuri.

Gabriela Ciot a fost propusă de PSD ca variantă de rezervă pentru Dan Nica, în caz că preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ţine morţiş să numească o femeie în funcţia de comisar european pe Transporturi, portofoliu alocat României. Gabriela Ciot a crescut profesional lângă Vasile Puşcaş, ministrul PSD care a negociat aderarea României la UE în timpul Guvernului Năstase. Tot în acea vreme, Puşcaş a propulsat-o pe Gabriela Ciot în PSD, partid influenţat de grupul de la Cluj, format din Ioan Rus, Vasile Puşcaş şi Vasile Dîncu.

În perioada 2014 – 2015, Gabriela Ciot a fost consilier pentru afaceri europene la cabinetul lui Eugen Orlando Teodorovici, minsitru pentru Fonduri Europene în Guvernul Ponta. Ulterior, în 2017, Liviu Dragnea a repartizat filialei PSD Cluj un post de secretar de stat la Externe, funcţie adjudecată de Gabriela Ciot, cu susţinerea lui Eugen Teodorovici, susţin surse din PSD pentru „Adevărul“. Ca secretar de stat în MAE, Gabriela Ciot a fost reprezentantul Guvernului la Bruxelles în timpul preşedinţiei rotative a Consiliul UE, pe care România a deţinut-o în primele şase luni ale anului. „Aşa s-a împrietenit cu Viorica Dăncilă. De fapt, e copia fidelă a premierului. Deşi e secretar de stat în MAE, Ciot nu poate vorbi fără să citească de pe foi“, susţin sursele citate.

Dincolo de activitatea politică, Gabriela Ciot este conferenţiar universitar la Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, iar din 2015 conduce doctorate în domeniul „relaţii internaţionale şi studii europene“. Însă studenţii au acuzat-o că în ultimii doi ani a chiulit de la cursuri pentru a face carieră politică şi au cerut explicaţii cu privire la „prezenţa doamnei Ciot în cadrul universităţii, în general în weekenduri“. „Stimaţi profesori, activitatea profesională nu poate fi pusă în paranteze de cea politică, în acest sens vă solicităm măsuri legale şi mai ales morale“, au scris într-o petiţie studenţi de la Facultatea de Studii Europene de la UBB cu privire la activitatea Gabrielei Ciot.

De ce are Ciot şanse mai mari decât Nica

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a transmis premierului că vrea să respecte principiul cotelor de gen, aşadar Ciot îi va lua faţa lui Dan Nica, prima opţiune a PSD, susţin surse politice pentru „Adevărul“.

Iniţial, CEX-ul PSD l-avotat în unanimitate pe Dan Nica pentru funcţia de comisar european pe Transporturi. Imediat după vot, Viorica Dăncilă a vorbit la telefon cu Ursula von der Leyen, care i-a transmis să vină şi cu o propunere de gen feminine. Dăncilă s-a întors în CEX şi a cerut ca partidul să aleagă şi o femeie. Premierul a propus-o pe Gabriela Ciot, secretar de stat  în MAE. Potrivit surselor citate, Viorica Dăncilă a insistat pentru Gabriela Ciot, deşi în cursa internă au intrat mai multe femei din PSD: Roxana Mânzatu (ministrul Fondurilor Europene), Claudia Ţapardel şi Gabriela Zoană, foste europarlamentare. Lupta s-a dat între Ciot şi Mânzatu, însă balanţa a fost înclinată decisiv de premierul Viroica Dănciă, care s-a opus ca miniştrii să plece la Bruxelles, aluzie directă la Roxana Mânzatu.

Astfel, a câştigat Gabriela Ciot. „Dăncilă venise oricum pregătită cu varianta Ciot, însă a trebuit să joace şi sceneta cu Nica, pentru că Ciot nu are susţinere în partid, în timp ce Nica este unul dintre cei mai influenţi  oameni. Aşa, partidul a crezut că Ciot e rezervă şi Nica are prima şansă, dar de fapt e fix invers. Ursula von der Leyen va respecta cotele de gen, deci Gabriela Ciot are prima şansă. Ciot este unul dintre oamenii de încredere ai premierului“, susţin surse din conducerea PSD pentru „Adevărul“.

Iohannis cere o altă propunere

Preşedintele Klaus Iohannis nu e de acord nici cu Dan Nica, nici cu Gabriela Ciot, noul „pachet“ propus de PSD pentru Bruxelles. „Îi atrag atenţia în mod public doamnei Dăncilă: încetaţi să mai riscaţi credibilitatea ţării pentru interese meschine de partid! Guvernarea dumneavoastră a făcut deja mult prea mult rău României, opriţi-vă! Nu mai faceţi de ruşine România cu toţi oamenii neprofesionişti!“, a transmis Iohannis. Premierul Viorica Dăncilă i-a răspuns: „Cât despre propunerea de comisar european, domnul Dan Nica, îi reamintesc preşedintelui că a fost informat despre această nominalizare la momentul la care i-a fost transmis şi numele Rovanei Plumb. Cel mai probabil, preşedintele a fost prins cu activitatea de campanie şi a omis această informare“. Premierul Viorica Dăncilă l-a informat pe preşedintele Klaus Iohannis despre propunerile României în urmă cu o lună, când a trimis cele două nume – Rovana Plumb şi Dan Nica- la Bruxelles. Şeful statului nu a fost de acord nici atunci cu variantele PSD, susţin surse politice pentru „Adevărul“.

Candidatul Belgiei, vizat de noi acuzaţii de corupţie

Comisiile de specialitate ale Parlamentului European au audiat, ieri,  încă cinci comisari europeni desemnaţi din viitoarea Comisie Europeană ce va fi condusă de Ursula von der Leyen : belgianul Didier Reynders (justiţie), malteza Helena Dalli (egalitate), franţuzoaica Sylvie Goulard (piaţă internă), portugheza Elisa Ferreira (coeziune şi reforme) şi slovenul Janez Lenarcic (gestionarea crizelor). Didier Reynders, fost ministru de externe şi candidatul Belgiei pentru funcţia de comisar european, a fost vizat marţi de noi acuzaţii de corupţie, la scurt timp după ce procurorii au renunţat la o anchetă privind spălarea de bani, relatează Reuters. Noile acuzaţii, înaintate săptămâna aceasta de un fost agent de informaţii, Nicolas Ullens, ar putea reprezenta un obstacol în candidatura lui Reynders pentru funcţia de comisar european. Oficialul belgian este acuzat că a încercat să muşamalizeze o investigaţie privind plăţi ilegale şi care are în vedere afaceri cu Libia, Kazahstan şi Republica Democrată Congo. Reynders a negat toate acuzaţiile, iar un procuror de la Bruxelles a renunţat vineri la prima anchetă, semnalând lipsa dovezilor.  Un purtător de cuvânt al ministrului de Externe a informat că acesta consideră că primul caz este închis. Noua plângere are la bază 18 rapoarte ale serviciilor de informaţii, realizate între 2009 şi 2015, în care Reynders şi alţi oficiali din Guvern sunt acuzaţi de spălare de bani, informează Ullens. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

9 Comentarii

Clujean Radu
2.10.2019, 19:44:36

Ciot se va impiedica in ciot. Este o traditie la ciumele rosii. De regula, intr-un clan mafiot, asa cum este pzd-ul, cand doi se "bat" pe un scaun, castiga al treilea...:))

+5 (5 voturi)
Popa Pius
2.10.2019, 20:00:43

Sustin Anca Boagiu.

+1 (3 voturi)
Tomescu Tom
2.10.2019, 20:02:34

Ar fi interesant sa aflat ..cu cat a cotizat d-na Ciot ..pana acum , la bunastarea PSD-ului .. ??? Cat a primit pana acum de la PSD ..e mai usor de vazut .. :))) , Pana la urma, psd-ul ...are o crescatorie de cadre de partid.. unde le inmulteste prin inginerie genetica ? Sunt clone ... ? Ca parca prea sunt toti/toate .. la fel ... :))) Zau asa ...e ciudat rau de tot ...

+4 (4 voturi)
SMENARU ALCIBIADE
2.10.2019, 21:25:29

Daca pana si studentii tai, te fac chiulangiu, atunci esti cel mai indicat sa ocupi un post la ocmisia europeana...heheee..

+2 (2 voturi)
imsi imsi
2.10.2019, 22:08:27

Pe vremea mea studentii erau chiulangii nu profesorii. Ce serioasa poate fi acuzatia asta din partea< studentilor pt care prezenta la cursuri nu i obligatorie ? Cum desigur nici la examene fiindca daca pina n 89 daca aveai 3 restante erai repetent (1 an) si pe urma erai exmatriculat acum viitorul neamului trece anii fara sa si ia examenele dar cere drepturi: sa umble gratis pe trenuri ca asta i treba lor in loc sa invete, sa i a burse, sa aiba camine frumoase ca sa le murdareasca ei ca de statul trebuie sa i tie pe ei, sa dea afara profesorii ca de studentii stiu mai bine ca aia materia samd. Si ce chestie poti fi student pina la batrinete ca statul roman ii un parinte mai bun decit aia naturali care au obligatia sa te intretina pina la 25 de ani. Ciudat nu ? de aia avem studenti de 50 de ani care circula gratuit cu trenul ca vezi doamne altfel nu pot invata da ei nu trec pe la facultate doar sa si ia adeverinta. Si de toate ii vinovat cine ? Pai Dragnea ! De aia nu invata ei ca sa protesteze si de aia s au dus la cursuri cind Ciot n a venit ca sa arate ca uite Ciuma Rosie ia bani degeaba ! Vigilenta mai mult decit proletara vigilenta studenteasca ! Au lasat ei saracii barurile ca s o urmareasca pe Ciot ! Ce efort ! Ce zbucium ! Cum dracu USR ist ul ala care bintuie prin spitalele din Cluj nu s a sezizat ? Propun ca toate asociatiile democratice studentesti sa depuna plingere la comisia europeana si sa combata propunerea asta rusinoasa. Madam Joianis ea este candidata perfecta ! stie engleza (e profesoara da din pacate prin plecarea GB din UE engleza pierde rolul de limba de lucru a IE) e iubita de sot (intimplator presedinte de stat) sustinuta de opozitie implicit (daca l sustii pe sot implicit nu te legi de nevasta sa). Ce mai ma mir ca Dancila nu a propus o de la bun inceput

-1 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (9)

Modifică Setările