Cine mai are nevoie de stânga ?

În România, se pare că nimeni. În lume, poate, unii. În Europa, ca şi contrabalans, de ce nu? Dar, ca idee politică sau doar ca un măscărici de serviciu, apt să ridice cartonaşul galben la deviaţiile dreptei?

Şi totuşi, citind afirmaţiile primarului Constanţei, Radu Mazăre, la adresa premierului Victor Ponta („Sunt deranjat că sunt arătat cu degetul pentru eşecul lor”), nu poţi să nu realizezi ridicolul situaţiei: de unde poate că ne-am fi aşteptat cu toţii, în cadrul operaţiunii de deratizare a anturajului prim-ministrului, la o curăţire a oraşelor României de tot ceea ce înseamnă baroni locali, fie şi măcar pentru a ne convinge că încearcă sincer să-şi aurească imaginea, iată că cei de care nu te debarasezi atunci când trebuie (sau când poţi) vin să-ţi ceară capul. Ca pe vremea lui Moţoc, cumva.

Sincer, este, de ce să nu o recunoaştem, o frază extrem de interesantă dar şi calculată. Logic, chiar dacă nu scrie în niciun articol de Constituţie sau lege electorală, primul ministru, odată ce a pierdut alegerile prezidenţiale, ar fi trebuit să-şi dea demisia. De ce? Pentru a face un gest onorabil în faţa unei naţiuni pe care nu a reuşit să o convingă. Nici ca premier, nici ca posibil preşedinte.

Victor Ponta însă a calculat altfel, şi a decis câţiva paşi inteligenţi, în sine: a recunoscut imediat victoria lui Klaus Iohannis, nu a strigat "fraudă" (ar fi fost culmea, ştiind cam ce s-a întâmplat cu "imposibilitatea" creării de noi secţii de votare în străinătate) şi şi-a asigurat astfel în continuare postul de prim-ministru. O mişcare inteligentă, într-adevăr.

Ulterior, foarte repede de fapt, am aflat că Radu Magdin a fost numit consilier onorific în materie de imagine a premierului, în presa internaţională, mai ales. Uimită, îl întreb deci direct, într-un interviu publicat de Qmagazine, dacă "nu este tardivă această primenire a imaginii? Dacă era tardiv, nu mai purtam această discuţie", îmi răspunde Radu Magdin -

Puţine sunt bătăliile politice chiar imposibile, politica este arta posibilului, cum spunea Bismarck. Aş spune că omul Victor Ponta se simte ok, a învăţat lecţiile lui 2014, şi a decis ceva important: a luat hotărârea de a se relansa, bazată pe seriozitate şi pe ducerea până la capăt a proiectelor asumate. Nu subestimaţi caracterul de luptător al persoanelor angajate în politica la nivel înalt. Dacă ar avea nervi slabi sau s-ar da bătute uşor, aceste persoane nu ar fi ajuns acolo de prima dată. În rest, reforma stângii e importantă nu numai pentru lider, ci şi pentru partid şi societate. România e, din punctul meu de vedere, o ţară cu nevoi prioritar de stânga, iar o stângă reformată, mai sigură pe valorile sale, inclusiv comunicaţional, este binevenită şi chiar necesară.

In fine, chiar cred şi, ca mulţi alţi români, aştept. Minuni, gesturi, dovezi, ceva, orice...A trecut exact o lună (şi câteva ore) de la această numire, şi nu văd nicio schimbare majoră. Sincer, dacă eram eu Radu (iertare, confrate...de scris), primul sfat pe care i-l dădeam era să ceară baronilor să-şi dea demisia din funcţiile pe care le deţin, şi le ceream acest lucru ca preşedinte al stângii. Era o minimă dovadă că a înţeles ceva din ce i se reproşează. Dar nimic. Suntem în 20 ianuarie şi zarurile se răzbună, ca de multe ori atunci când nu facem ceea ce trebuie atunci când trebuie. Când ezităm sau când refuzăm să vedem.

Este normal deci, în aceste condiţii în care tot Radu Magdin afirma că "România merită o stângă puternică şi nu văd pe altcineva care ar putea prelua, cu calităţi comparabile, dincolo de defecte, steagul social-democraţilor în martie-aprilie", dacă mai are nevoie cineva de o asemenea stângă în România.

Jean Zigler, într-un interviu publicat de Voxeurop, crede că "trezirea în Europa ar trebui dată de stânga". Căci "este rolul tradiţional al stângii, însă stânga europeană duce lipsă de idei". Extrapolând, acesta ar fi poate rolul stângii şi în România, să sune trezirea, nu să fie un simulacru de dreapta, într-un model malefic şi ştampilat "corupţie". Admitem atunci că fie ne trebuie o altă stângă, fie ea şi mai naivă, dar măcar respectată şi cinstită, nu contestată din însăşi interiorul ei, fie lăsăm baltă meseria asta şi încercăm altceva. Lansăm o licitaţie pentru crearea unor partide politice serioase prin Carpaţi...

Nu de alta, dar dacă ar fi să-l credem pe Slavoj Zizek, tot pe site-ul Voxeurop,

ascensiunea fascismului este eşecul stângii, dar în acelaşi timp o dovadă că exista un potenţial revoluţionar, o insatisfacţie, pe care stânga nu era capabilă să o mobilizeze.

Cât timp credeţi că mai este necesar până la apariţia vreunui partid extremist în România? În ritmul acesta?