Politică

articolul anterior articolul urmator

Cine sunt marii profitori şi perdanţi ai moţiunii de cenzură

2
13 Jun 2019 12:28:17
Paul Stan

Negocieri, promisiuni, alianţe secrete, înţelegeri, compromisuri! Şi dă-i şi numără din nou la voturi PNL! Tot nu iese numărul necesar! Tot pierzător! Pentru mai toţi care îşi doreau să treacă moţiunea, cu cât se fac eforturi mai mari, cu atât şansele de câştig par la fel de mici! Cui foloseşte însă, în final, această tevatură a PNL-ului în condiţiile în care toate numărătorile nu ies pe plus?

 

 

Imediat după alegerile din 26 mai, au apărut discuţii intense în mediul politic privind necesitatea demolării Guvernului Dăncilă printr-o moţiune de cenzură, care să fie votată în Parlament. Incompetenţa şi toxicitatea actualului guvern sunt dovedite din plin, zi de zi, aşa că nu se mai pune problema discuţiei înlăturării sale. Problema principală însă, este că actuala opoziţie parlamentară nu are nici o şansă să adune voturile necesare pentru a da jos actualul executiv! Din păcate, de circa 1 an de zile încoace, destui naivi au sperat şi au crezut că vor reuşi să treacă o moţiune de cenzură în Parlament, dar ei nu au reuşit nici măcar să obţină demisia lui Meleşcanu sau ridicarea imunităţii lui Tăriceanu.

Impotenţa opoziţiei parlamentare este dovedită până în prezent, nemaivorbind că din rândul ei s-au arătat mereu destui parlamentari trădători, care au votat cu frăţia puterii! Cu toate acestea, rezultatele alegerilor i-a făcut pe aşa zişii mari câştigători, PNL, să creadă că şansele lor de a dărâma guvernul sunt tot mai mari. Şi au început să-şi facă zilnic, calcule cu numărul de voturi sperate. Şi dă-i şi numără, cinci de la prefectură, două de la poliţie, nouă de la şcoala de fete...Tot nu ieşeau la număr voturile necesare trecerii moţiunii de cenzură!

Dar numărătorile voturilor mereu în defavoarea lor nu i-au descurajat pe penelişti. Au trecut la munca de convingere şi atragere a voturilor din coaliţia puterii: de la PSD, foştii aliaţi uselişti, mizând că mulţi dintre aceştia, simţind că le fuge scaunul puterii de sub ei, vor trece în barca penelistă; de la ALDE, care au pierdut alegerile în 26 mai, dar dornici să rămână la ciolan; de la UDMR, căreia i-a trecut glonţul pe la ureche, dar care s-a salvat ca prin minune cu voturile maghiarizate din zonele netradiţionale ale electoratului lor obişnuit; de la minorităţi; de la Pro România lui Ponta, partid pe val întărit şi de traseiştii din PSD!

Negocieri, promisiuni, alianţe secrete, înţelegeri, compromisuri! Şi dă-i şi numără din nou la voturi PNL! Tot nu iese numărul necesar! Tot pierzător! Pentru mai toţi care îşi doreau să treacă moţiunea, cu cât se fac eforturi mai mari, cu atât şansele de câştig par la fel de mici! Cui foloseşte însă, în final, această tevatură a PNL-ului în condiţiile în care toate numărătorile nu ies pe plus? În primul rând PSD, care este mai puternic, mai curat şi mai uscat după înlăturarea marelui şef şi a unora dintre acoliţii lui din guvern! Dar, mari câştigători sunt şi trădătorii din partea puterii, traseiştii, care şi-au negociat noile poziţii, funcţii, privilegii în cazul în care propriul partid pierde. E clar că toţi parlamentarii din coaliţia puterii actuale care negociază cu PNL, negociază privilegii, nu principii! Pe ei îi interesează mai puţin de România şi mult mai mult de păstrarea ciolanului sau obţinerea altuia mai gras.

De asemenea, trecerea UDMR în tabăra opoziţiei este câştigătoare pentru aceasta, după momentele dificile din alegeri şi după evenimentele din Valea Uzului.

Toată tevatura cu depunerea moţiuni şi a aranjamentelor politice ale PNL, cu negocierile şi promisiunile făcute, în condiţiile în care moţiunea de cenzură nu va trece vor avea consecinţe negative asupra unei bune părţi a electoratului penelist, care va percepe toate aceste acţiuni ca pe o nouă înţelegere de tip USL. Şi astfel, PNL în loc să îşi mulţumească electoratul care l-a adus pe cai mari, în loc să se reformeze şi igienizeze, pare că se reîntoarce la vechile năravuri şi prietenii toxice! Şi, după negocieri, indiferent de rezultatul moţiunii de cenzură, mai ales dacă aceasta ar trece, aproape imposibil, PNL-ul va trebui să-şi răsplătească aliaţii care au trădat tabăra puterii actuale!

Ce schimbare mai este aceea când într-un nou guvern ai avea numeroşi traseişi şi fripturişti, oameni şi partide care au mai fost la putere, politicieni vopsiţi sau penali, toxici, compromişi, care să facă tot ei jocurile împreună cu o sumă de prieteni penelişti? Nu înseamnă şi o trădare a propriului electorat căruia i se va eroda încrederea în marele partid liberal şi îşi va schimba opţiunile la următoarele alegeri? Oamenii vor fi iarăşi foarte dezamăgiţi şi trădaţi de aleşii cărora le-au acordat încrederea la urne!

Pe de altă parte, în condiţiile date, este de înţeles punctul de vedere al Alianţei USR  PLUS, care a anunţat că nu este dispusă să participe la guvernare înainte de alegerile anticipate.

După cum se desfăşoară lucrurile pe scena politică românească, pare că este greu dacă nu chiar imposibil ca macazul puterii să fie schimbat cu adevărat înainte de alegerile anticipate, dacă acestea vor avea loc, sau mai sigur, înainte de alegerile parlamentare de anul viitor. Până atunci, aparenţele şi circul nu vor schimba nimic, iar scena parlamentară va avea aceiaşi trişti actori politici cu care ne-am obişnuit deja, jucând în piese tragicomice. Între timp, în funcţie de prestaţiile şi evoluţiile actorilor politici parlamentari şi neparlamentari, mai noi sau mai vechi, este posibil ca şi entuziasmul electoratului să scadă şi să se producă schimbări de opţiuni la urne.

Oricum, vacanţa parlamentară este aproape, iar după moţiunea de cenzură aproape sigur reglementările legislaţive vor fi doar la mâna ordonanţelor de urgenţe, care nu se ştie ce surprize neplăcute ne vor mai rezerva.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Markus Roman
13.06.2019, 15:16:07

Motiunea de ,,hai sa ne aflam in ciorba''. Nu va trece si in mod sigur ca va avea mai putine voturi decat semnaturi. Cui din Parlament ii convine sa cada guvernul, sa avem alegri anticipate si apoi sa nu se mai vada ales? Un fel de sa dai vrabia din mana, pe caraitoarea de pe gard. Ceea ce este mai grav, exact cum spuneau si Basescu si Ponta: Bun cade guvernul dar ce pui in loc? Astia din PNL, USR, etc nu au niciun program si nicio viziune de guvernare. -USR a declarat deschis ca nu vrea sa intre la guvernare. Sunt constientzi ca nu-s capabili -De la ,,PNL", doar Ludovic Mandolina tzine mortzis sa intre la guvernare, ca sa se vada si el premier. Partidul nu vrea sa intre, tot constienti fiind ca nu-s capabili.

-1 (3 voturi)
Sorin Ionascu
14.06.2019, 13:19:59

Am mai avut o tentativa sa citesc un articol al autorului. Am descoperit iar ca recidiveaza la preluarea cu copy/paste prin repetitio in integrum a unui intreg paragraf, chestie care ma irita. Denota o putinatate a capacitatii de argumentatie a autorului, o imitatie a stilului scolaresc si dezorganizat cu care ne-au obisnuit asa-zisii ziaristi care scriu de parca cu greu au adunat mai mult de o clasa-doua in plus fata de tren si o atitudine insultatoare fata de cititori. Chiar asa de prosti ne crede? Eu il declar nefrecventabil.