Cine sunt noii miniştri ai Guvernului Ponta III. Un actor, o atletă şi o absolventă de Harvard

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-ministrul Victor Ponta a prezentat, luni, lista cu numele miniştrilor propuşi pentru a ocupa fotoliile vacante în urma retragerii miniştrilor liberali. Lista urmează să fie validată în cadrul Comitetului executiv al PSD.

Kelemen Hunor- Ministerul Culturii

A urmat studii de medicină veterinară, la Universitatea de Ştiinţe Agricole Cluj, pe care a absolvit-o în 1993, când a fost admis şi la Facultatea de Filosofie a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, pe care a absolvit-o în 1998. Astfel, Kelemen Hunor are calificările de medic veterinar şi profesor de filosofie.

Şi-a început activitatea politică în anul 1997, când a fost numit secretar de stat în Ministerul Culturii, din partea UDMR, funcţie în care a rămas timp de patru ani. Din 2000, este deputat UDMR de Harghita şi a fost membru în Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor, iar din 2005 până în 2009 a făcut parte din Biroul Permanent al Camerei.

În decembrie 2009, Kelemen Hunor a fost desemnat pentru prima dată ministru al Culturii, în Guvernul Boc II, fiind primul politician de etnie maghiară desemnat într-o astfel de funcţie.

image

Pe linie de partid, Kelemen Hunor a fost desemnat în 9 iunie 2007 preşedintele executiv al UDMR, iar în 2011, când Marko Bela a renunţat la conducerea Uniunii, a fost ales preşedinte al UDMR.

La sfârşitul lunii octombrie 2009, Kelemen Hunor şi-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale, susţinând modificarea Constituţiei în sensul eliminării prevederii potrivit căreia România este stat naţional. În primu tur al alegerilor, el a obţinut 3,83% din voturile electoratului.

Răzvan Cotovelea - Ministerul Telecomunicaţiilor

image

Răzvan Cotovelea, propunerea premierului pentru ministerul Telecomunicaţiilor, a fost secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Europe. 

Acesta a mai fost în cărţi pentru ministerul Afacerilor Europene, în urmă cu un an, când Leonard  Orban a părăsit guvernul Ponta I pentru un post la Curtea de Conturi a Uniunii Europene. 

Răzvan Cotovelea are 40 de ani şi a fost implicat încă din anul 1997 în procesul de accesare a fondurilor europene iniţial de preaderare, apoi postaderare. În anii 2004-2009, a fost directorul general al Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS). Până în martie 2011, Cotovelea a fost coordonator naţional adjunct al asistenţei financiare nerambursabile din partea Uniunii Europene.

Gabriela Szabo - Ministerul Sportului

image

Propunerea premierului pentru ocuparea fotoliului de la ministerul Sportului este fosta campioană olimpică la atletism, Gabriela Szabo.

Gabriela Szabo are 38 de ani, şi până în prezent ocupa funcţia de consilier al ministrului Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu. Gabriela Szabo a fost desemnată în anul 1999 cea mai bună atletă a lumii şi cea mai bună sportivă a Europei. După retragerea din activitatea, Szabo s-a implicat atât în România, cât şi în străinătate în activităţi de management şi de promovare a sportului şi în special a atletismului. Anul trecut, a pierdut şefia Federaţiei Române de Atletism.

Eugen Nicolicea - Ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul

image

Ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, Eugen Nicolicea, este deputat din anul 1992. De profesie jurist, Eugen Nicolicea este membru în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi încă din anul 2006. S-a născut în 6 iunie 1956.

Ioana Petrescu - Ministerul Economiei

image

Ioana Petrescu (34 de ani), numită în septembrie 2013 consilier economic al premierului Victor Ponta, este propusă acum pentru funcţia de ministru al Finanţelor Publice în Cabinetul Ponta III. Şcolită peste Ocean, cu doctorat în finanţe publice la Universitatea Harvard, Ioana Petrescu l-a consiliat pe Ponta în ultimele cinci luni pe probleme de fiscalitate şi l-a asistat la toate vizitele misiunii FMI la Bucureşti. 

Ioana Petrescu a plecat în SUA în 1999, unde a început studiile la Colegiul Wellesley. Ulterior, masterul şi doctoratul în finanţe publice le-a făcut la Universitatea Harvard. În prezent, Petrescu este profesor la Universitatea americană Maryland şi cercetător afiliat la American Enterprise Institute. Ioana Petrescu este şi blogger adevarul.ro. 

Bogdan Stanoevici - Ministrul pentru românii de pretutindeni

image

Născut pe data de 22 ianuarie 1958, în Bucureşti, Bogdan Stanoevici, propus pentru a ocupa funcţia de ministru pentru românii de pretutindeni, şi-a dorit de mic copil să ajungă actor. În anii ’80, Stanoevici devine unul din actorii cei mai populari în rândul tinarei generaţii. Culmile succesului le-a atins în România cu filmul „Sania Albastră“ al lui Ioan Cărmăzan. A plecat din România în 1989, în speranţa că îşi va găsi mai repede celebritatea. S-a restabilit în România în 2011, după 22 de anid e absenţă.  

Attila Korodi - Ministerul Mediului

image

Attila Korodi, desemnat la Mediu, a deţinut acelaşi portofoliu în guvernarea Tăriceanu, dar şi în Guvernul Ungureanu. S-a numărat printre opozanţii proiectului Roşia Montană, motiv pentru care a fost dat în judecată de RMGC. În aceeaşi perioadă, Korodi s-a remarcat ca ecologist convins, dar simpatia electoratului nu l-a ferit de scandaluri.  În 2012, numirea lui Korodi în funcţia de ministru al Mediului a fost una controversată, deoarece risca să se afle în conflict de interese, întrucât era acţionar la două firme. Una dintre ele, Acustica Eco-Logic S.RL., era specializată în proiecte de mediu şi figurează şi în ultima declaraţie de avere completată de Korodi, în iunie 2013. Potrivit declaraţiei de avere, Korodi deţine, în cadrul firmei, acţiuni în valoare de 3.330 RON. 

Anul trecut, Korodi a fost membru al Comisiei privind proiectul minier de la Roşia Montană. 

Într-un interviu pentru „Formula As“, acordat în 2008, Korodi a explicat atitudinea sa ecologistă. „Eu sunt din Băile Tuşnad, o localitate aflată în mijlocul naturii. Părinţii mei vin chiar dintr-o zonă rurală. Am crescut fără gard în jurul casei, între noi şi natură nu era nici un fel de barieră şi am copilărit cu pădurea alături. Asta mi-a dat, poate, o altă înţelegere a naturii“, explica deputatul UDMR. 

Aurelia Cristea - Ministrul delegat pentru Dialog social

image

Deputatul PSD Aurelia Cristea, propusă pentru postul de ministru delegat pentru Dialog Social, a absolvit cursurile de Management ale Universităţii de Vest din Timişoara, în 2002. Din iulie 2012, a deţinut funcţia de director general al unei firme de asigurări împotriva dezastrelor naturale, a predat la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca şi a deţinut funcţia de director al mai multor firme. S-a numărat printre parlamentarii care au votat modificările aduse Codului Penal, în “marţea neagră”. Ulterior, şi-a cerut scuze public pentru gest şi a motivat că nu a fost „bine informată“. 

Florin Jianu- Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism

image

Ministrul delegat pentru IMM-uri, Florin Jianu, a deţinut mandatul de preşedinte al Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România. Este absolvent al Facultăţii de Matematică de la Universitatea din Bucureşti. Imediat după desemnare, Jianu a confirmat informaţia pentru presa locală şi a precizat că a existat şi o condiţie pentru desemnarea sa : să rămână neafiliat politic. 

Răzvan Nicolescu- Ministrul delegat pentru Energie

image

Răzvan Nicolescu, 36 de ani, propus ca ministru delegat pentru Energie, este vicepreşedinte al Agenţiei Europene pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare in Energie (ACER) iar, în perioada 2006-2008, a fost reprezentant al României la Comisia Europeană pe probleme de energie.

Din 2008, Nicolescu a activat în cadrul Petrom, cea mai mare companie românească, unde a deţinut funcţia de director de afaceri publice şi reglementare.

În 2007-2008 a făcut parte din grupul de dialog Uniunea Europeană - Rusia pe strategii energetice comune, iar în 2008 a fost membru în Consiliul Consultativ al Agenţiei Europene Euratom.

Absolvent al Politehnicii Bucureşti, Facultatea de Energetică, el a terminat în anul 2008 şi un program MBA al Solvay Business School din Bruxelles, Belgia. 

Pe aceeaşi temă:

Cum arată Guvernul Ponta 3. Cine sunt noii miniştri. Ponta, cu gândul la PNL: În 5 minute sunt gata să refacem USL. I-aş primi pe liberali cu braţele deschise  Premierul Victor Ponta a anunţat componenţa noului guvern, format din USD şi UDMR. Ministerul Sănătăţii va rămâne la PSD şi va fi condus de Nicolae Bănicioiu. UDMR va deţine portofoliile de la Mediu şi de la Cultură. Toate cele patru partide care au intrat la guvernare vor avea câte un vicepremier. Premierul le-a transmis un nou mesaj liberalilor de a se întoarce la Palatul Victoria.

Ponta şi Kelemen au semnat acordul de guvernare. Ce conţine documentul Victor Ponta şi  Kelemen Hunor au semnat, luni, la Palatul Parlamentului, acordul pentru intrarea Uniunii la guvernare.

SONDAJ CSCI: Ponta câştigă în derby-ul cu Antonescu. Crin, principalul vinovat de ruptura USL  Un sondaj CSCI arată că preşedintele PNL Crin Antonescu este principalul perdant al rupturii USL şi cel care a provocat despărţirea PNL de PSD. Totodată, într-o confruntare Victor Ponta - Crin Antonescu în turul II al alegerilor prezidenţiale, Victor Ponta ar câştiga detaşat în faţa lui Antonescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite