Cine sunt oamenii pe care PSD vrea să-i trimită pentru cinci ani la Bruxelles pe salarii de mii de euro. Nume grele n-au prins lista

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comitetul Executiv al PSD a validat lista partidului pentru alegerile europarlamentare din 26 mai, aceasta fiind deschisă de actualul ministru al Fondurilor Europene, Rovana Plumb, urmată de jurnalista Carmen Avram şi de senatorul Claudiu Manda.

Punerea Rovanei Plumb ca locomotivă a partidului era un subiect discutat de mai mult timp, aceasta fiind în pole position pentru a fi propunerea PSD pentru o funcţie de comisar, când vor începe negocierile pentru noul executiv european, potrivit unor surse politice. Pe de altă parte, poziţionarea lui Avram pe un loc fruntaş vine după ce au eşuat negocierile cu un alt jurnalist, Alessandra Stoicescu, Avram fiind foarte cunoscută în mass media.

O apariţie surprinzătoare este cea a pastorului Chris Terheş, o persoană promovată în anumite cercuri media, mai ales pentru discursul său anti-DNA şi susţinerea pe care a avut-o în mod constant pentru politicile PSD de modificare a legislaţiei penale şi a legilor Justiţiei. „Chris Terheş este un om care în multe momente importante, când alţii tăceau, a avut poziţii publice asumate, a militat şi a susţinut constant lupta împotriva abuzurilor“ a declarat Liviu Dragnea, referitor la Terheş.

Maria Grapini, în barca social-democraţilor

A cincea poziţie e ocupată de Dan Nica, şeful europarlamentarilor PSD, acesta fiind singurul din politicienii aflaţi în faţă cu o experienţă mare la Bruxelles. Pe locul 6, PSD a acceptat-o pe Maria Grapini, cu toate că aceasta nu este un social-democrat prin excelenţă, ci vine din Partidul Puterii Umaniste, iar locul al şaptelea e ocupat de deputatul de Iaşi, Tudor Ciuhodaru. Pe locul 8 a fost pus senatorul Dragoş Benea, acesta fiind şeful PSD Bacău şi unul dintre cei mai influenţi social-democraţi din Moldova.

Locurile 9 şi 10 au fost prinse doi actuali şi foşti eurodeputaţi, Victor Negrescu şi Andi Cristea. Pe locul 11, poziţie despre care surse social-democrate susţin că nu ar garanta intrarea în Parlamentul European, e ocupată de actualul ministru pentru Relaţia cu Românii de pretutindeni, Natalia Intotero. Pe lista până la poziţia a 15-a mai sunt Gabriela Zoană, Bianca Gavriliţă, Emilian Pavel, Doina Pană.

Numele grele care n-au prins un loc

Unul dintre europarlamentarii cu experienţă care nu se mai regăseşte pe lista PSD e Ioan Mircea Paşcu. De asemenea, un alt social-democrat cu experienţă, Victor Boştinaru, s-a retras pe ultima sută de metri, după trei mandate pe care le-a avut la Bruxelles. Printre cei care nu prins un loc în faţă, deşi era susţinută de o organizaţie puternică, PSD Bucureşti, era deputatul Carmen Moldovan. Nici Claudia Ţapardel, fost europarlamentar, şi Cătălina Ştefănescu, fost deputat, nu au prins un loc pentru Bruxelles.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite