Cine stinge lumina înainte de parlamentare. O precizare şi o radiografie

În ultimele cicluri electorale am asistat la o mişcare organizată: eliminarea jurnaliştilor incomozi. Pentru că breasla jurnaliştilor nu are anticorpi, eliminarea incomozilor se face în văzul tuturor fără niciun reflex de apărare. Mea culpa pentru faptul că în ultimul meu text am băgat la grămada cu mercenari şi oameni pe care îi apreciez, ultimii jurnalişti care fac rezistenţă.

Dacă nu ai trecut prin aşa ceva, să devii incomod într-o redacţie, nu ai cum să înţelegi cum începe presiunea, cum te consumă şi cum, odată ce ai fost indentificat drept ţintă, oamenii din jurul tău, din alte redacţii, dispar, nu au reacţie, te lasă pradă în groapa cu lei. Nu ai cum să înţelegi bătălia asta care implică atât de multe: siguranţa ta financiară, principiile care sunt ca aerul pentru tine, ameninţările, telefoanele, insinuările, un lung proces care îţi întinde nervii la maxim. Cei care rămân alături de tine sunt la fel de nebuni ca tine. Au rămas cu visul ăla: respectul-religie pentru profesia de jurnalist. Dacă eşti identificat cu astfel de „simptome“, eşti catalogat nebun, radical, „cu ălă / aia nu se poate vorbi / discuta / aranja / şmenui“. Nici măcar asta nu e cel mai grav. Tu ştii despre tine cine eşti (asta e cel mai frumos, credeţi-mă!, să ştii cine esţi de fapt, unde sunt limitele tale, în ce crezi şi ce este fundamental nenegociabil!), dar cel mai dureros este să vezi cum în jurul tău, în toată breasla, oamenii tac, oamenii se acomodează, oamenii te evită. Pentru a nu fi asociaţi cu tine, atunci când tu ai devenit o ţintă.  Aşa a început dezastrul în media. 

Pe tăcerea asta, pe frică, pe relativizarea a orice, justificare pentru orice. Pe faptul că cei din conducerea editorială au deschis uşa politicienilor, au vrut comisioane din publicitate. Au vrut bani mai mulţi, iar banii ăia mulţi nu s-au dus în salariile jurnaliştilor simpli, ai reporterilor, redactorilor, ai „bizonilor“.  Banii au umflat nivelul de trai ai celor din conducere, nivel care a devenit high. High Life. Odată deschisă uşa aia, iată!, dezastrul nu a mai putut fi evitat. Astăzi, media mainstream a fost preluată de politic, de Sistem, de Servicii, de cine vreţi voi, lista e lungă.  

Degradarea media e oglinda degradării politicului.

Astăzi, dezastrul care se vede în special în televizune, mă refer evident la conţinut, e rezultatul acestei odioase complicităţi între conducerile din media, print/tv whatever. Degradarea media e oglinda degradării politicului. Şi mai este ceva care a dus la acest dezastru. Lipsa unui sindicat al jurnaliştilor. Credeţi-mă, în aproape 20 de ani de presă, cele mai mari încălcări ale drepturilor salariaţialor le-am văzut în presă. Pentru jurnalistul care trage jos la şaibă sunt ani şi ani de muncă care nu se regăsesc niciunde, pentru că au fost ani în care s-a ales doar cu contracte pe drepturi de autor sau alte bazaconii. Dar dincolo de toate astea, condiţiile de stres în care îşi face profesia un jurnalist, dacă nu ai trecut prin aşa ceva, dacă nu ştii acest mecansim diabolic, mai bine să nu împroşti cu noroi.

Dacă nu ai trecut prin aşa ceva, nu înţelegi războiul, presiunea, felul în care terfelirea ta ca jurnalist e o barbarie. Cei care participă la ea, sau cei care tac, unde este vina mai mare? Da, este uşor să judeci şi să pui etichete. Problema este că această formă de război personal, acest scenariu, este valabil în orice profesie, doar că în presă, în media, războiul ăsta e mult mai dur. Când devii indezirabil într-o redacţie, când conducerea a decis că vei fi dat afară, sooner or later, până ai ajuns să iei decizia să pleci, se dezlănţuie iadul. 

Prima dată e intern, în organizaţie, şi când ai ieşit public, atunci e război total. Atunci se activează cine nici cu gândul nu ai gândit.  Zilele astea a fost rândul lui Mălin Bot. Desigur că sunt mulţi jurnalişti care nu îl agreează pe MB, dar dincolo de numele lui, de opiniile lui, de ceea ce te desparte de el, ceea ce se întâmplă e mult mai grav.  Pentru mine, de la Timişoara, văd că nu există o unitate a breslei pe ceea ce înseamnă, de fapt, această eliminare a lui în prag de alegeri, pe faptul că asistăm, ca de fiecare dată, înaintea unor alegeri importante, la eliminarea jurnaliştilor incomozi. 

Lista jurnaliştilor eliminaţi de la b1tv e lungă: Cătălin Prisecariu, Mihai Duţă, Sorina Matei, ca moderatori. Jurnaliştii care erau frecvent invitaţi pe b1, sau pe alte posturi, nu îi mai vezi decât pe internet: Dan Tapalagă, Sabina Fati, Andreea Pora, jurnalişti de investigaţi ca Ovidiu Vanghelie şi alţii, (investigaţia, un alt gen care a fost pur şi simplu omorât în media), analişti de marcă de la Revista 22 şi alte platforme onorabile. Există platforme care fac presă adevărată şi pentru care mainstreamul este blocat. EurActiv, Vice, Casa Jurnalistului, Del0.ro şi multe altele. E cool, suntem cu toţii pe net, ştim, ne informăm, dar cum ridici calitatea informaţiei a celor care se uită doar la televiziunea tradiţională?! Lista jurnaliştilor indezirabili este atât de lungă încât, dacă am vrea să o facem, lista ar fi de fapt măsura dezastrului în care a ajuns jurnalismul în România. Un mare pumn în plină figură.

În textul meu de acum două zile am comis o nedreptate, o generalizare nefericită. Iar jurnalistul Sabin Orcan mi-a atras atenţia asupra acesteia. De Sabin Orcan mă leagă o lungă prietenie, vremuri în care am făcut presă la Timişoara, la ediţia locală a EVZ, alături de Mălin Bot, de Bianca Toma şi alţii. Corect ar fi fost să scriu că jurnalistul Sabin Orcan pare să fie ultimul care va închide lumina la b1tv înainte de alegeri. Mare minune dacă va rezista până atunci. Abia ce în emisiunile lui mai apar jurnalişti precum Emilia Şercan, pe tema plagiatului ordinar al lui Ponta, Oprea and Co, sporadic Andreea Pora, sau alţi jurnalişti. Este clar ca lumina zilei, doar să nu vrei să vezi, faptul că fie Sabin Orcan, aşa cum îl ştiu, se bate pentru fiecare invitat neagreat de Sistem, fie e singurul lăsat, deocamdată, să aducă un tuşeu de „libertate de exprimare“. 

Spre deosebire de alte dăţi când părea că jurnalismul tv avea zona lui liberă de Sistem, astăzi, a fost preluat, adjudecat la masa negocierilor între conduceriile trusturilor şi politic.

Boala noastră în general este „unitatea“, fie că vorbim de breaslă, fie că vorbim de România în general. Orice nume am invocat va atrage antipatiile altora, orice nume nu am invocat va fi catalogată drept „intenţie“. Suntem în prag de alegeri şi am asistat, ca de atâtea ori, la filmul ăsta: sterilizarea presei în prag de alegeri, instituirea controlului total, controlul informaţiei, vicierea informaţiei. Spre deosebire de alte dăţi când părea că jurnalismul tv avea zona lui liberă de Sistem, astăzi, a fost preluat, adjudecat la masa negocierilor între conduceriile trusturilor şi politic. Rămâne să vedem dacă pe linia asta care pare că merge imperturbabil direct în gura Marelui Partid, care vrea să înghită tot, se va produce punctul de inflexiune sau e doar o teorie fantezistă. Pe principiul că niciodată socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, nu ne rămâne decât să sperăm şi să nu abdicăm. Fie ce-o fi.