Cine şi cum suntem?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nimeni nu se mai îndoieşte acum că lumea se află, din nou, la o mare „răscruce de vânturi”. Evenimentele cumplite din Fâşia Gaza, catastrofa aviatică petrecută lângă Gabrovo, hărţuielile sângeroase din estul Ucrainei, tendinţele expansioniste ale „ marelui urs” dar, mai ales, „podul de flori” dintre Moscova şi Berlin, la care pare că lucrează Merkel şi Putin.


Toate acestea vor redesena, cu siguranţă, faţa planetei şi-i vor schimba dramatic sferele şi polii de influenţă/putere. Deocamdată vag, dar cu atât mai periculos şi imprevizibil!, spectrul unei noi „cortine de fier” pluteşte în aer. De care parte a ei ne-ar putea arunca sorţii, nu se ştie. În plină deflagraţie mondială, noi, românii suntem la fel de buimaci ca întotdeauna.
Într-un excepţional text publicat recent în „Dilema veche”, Sever Voinescu punctează diferenţele uriaşe dintre modul în care Marea Britanie, extrema occidentală a UE, şi România, extrema ei orientală, abordează politicile comunitare, dintre verticalitatea liberală a Albionului şi orbecăielile noastre gregare. „Diferenţa dintre marea Britanie şi România este aceea dintre o ţară care se poate ţine singură pe picioare în cadrul exigenţelor stat de drept-democraţie-economie de piaţă, şi o alta care nu poate sta în picioare, în acest cadru, decât susţinută de altele”, notează domnia sa.
Tot din această perspectivă, diferă şi atitudinile ce reies din apostrofările la adresa liderului de la Kremlin adresate de Michael Fallon, noul Secretar al Apărării din Marea Britanie, şi cele ale preşedintelui nostru. Dacă primul nu doar îl acuză pe Putin că „sponsorizează terorismul” şi îl somează: „Pleacă din estul Ucrainei şi lasă teritoriul ucrainienilor!”, dar îl şi ameninţă de-a dreptul că, dacă se va dovedi că preşedintele rus se află în spatele tragediei aviatice, „vor fi repercusiuni” şi „Occidentul (nu doar Marea Britanie! n.n. ) va reacţiona!”, cel de-al doilea repune pe tapet tema cârdăşiei dintre separatişti şi Federaţia Rusă, atrage atenţia că, mâine-poimâine, s-ar putea să ajungem chiar noi în situaţia Ucrainei şi, parcă uşor luat de val, urechează UE că nu i-a plesnit economic şi la vreme pe ruşi. Spun „parcă”, fiindcă e clar că pumnul pe care Băsescu l-a trântit în masa lui Putin se bazează pe curajul puştiului care, la o miuţă contondentă,  ameninţă: „Şi, dacă mă enervezi, vezi că-l chem pe văru’ NATO, care e mai mare şi vă bate pe toţi din comună!”.
Dacă acea cortină blestemată va cădea din nou, unde vom pica noi şi în care dintre părţi ne-am putea permite să rămânem fireşti? Deşi atât preşedintele cât şi premierul au declarat ferm şi oficial că de partea ocicidentală, eu cred că în oricare. Iată doar două motive.
Pe de o parte, în ultimul sfert de veac, s-ar putea spune că am început să asimilăm fără greutate valorile Vestului, că am dat de aerul tare al libertăţii şi ne place, că nu ne mai irită nici „marşurile diversităţii”, nici „marşurile pentru normalitate”, că ne ne dăm în vânt să ne perindăm cu miile prin Noaptea Muzeelor şi să facem cozi la cultură, după cum ne simţim bine în pielea consumerită sau în cea corporatistă. Dar dacă, de fapt, am mimat magistral totul? Dacă, de fapt, nu ne-am dorit să fim „europeni”, ci doar „ca europenii”, după cum nu am reuşit niciodată să fim „americani”, ci doar „ca americanii”? Dacă, purtaţi de nevoi prin ţările civilizate, am fost doar cameleonici iar, o dată întorşi acasă, ne-am comportat din nou ca mârlanii? Dacă, de fapt, noi nu putem fi cumva, tocmai fiindcă am renunţat să mai facem efortul de a rămâne şi, mai apoi, de a deveni noi înşine? Dacă, de fapt, nouă nu ne prieşte cultura comuniunii şi a comunităţii, individual fiind nişte grozavi, iar în grup-un real dezastru?
Pe de altă parte, după 25 de ani de capitalism, nu reuşim nicum să scăpăm nici de obsesiile etatiste, nici de cultul tătucului protector. În acest sens, halucinantă mi s-a părut a fi următoarea întâmplare: un tânăr bandit, traficant de „prafuri”, după ce este alergat de poliţie şi încătuşat în centrul Capitalei , zbiară cu spume în faţa camerelor de luat vederi că statul e vinovat, fiindcă a lăsat să pătrundă drogurile şi el a devenit dependent! Statul trebuie să ne dea nouă carne-lapte-brânză-ouă, iar dacă nu-statul e vinovat!
Cred că, în situaţia actuală, ar trebui să ne hotărâm, rapid şi definitiv, ce vrem, cum şi cine suntem.
Fiindcă în proximitate, nu războiul e cel care ne ameninţă, ci o ucigătoare disoluţie identitară!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite