Cine va tăia cărţile după întâlnirea Macron-Iohannis? Doamna Olguţa Vasilescu!

A fost o întâlnire interesantă cu valoare simbolică şi însoţită de câteva acorduri, unul de principii generale de colaborare, alte două cu valoare potenţială importantă în domeniul economic.

Dar, pentru Preşedintele Macron, aţi văzut care a fost punctul esenţial al agendei cu care a venit la Bucureşti: obţinerea unui sprijin explicit din partea Preşedintelui Iohannis pentru propunerea franceză de modificare substanţială şi în termeni draconici ai directivei privind lucrătorii detaşaţi. Restul au fost amabilităţi rostite în stilul îndelung exersatei retorici diplomatice franceze.

Şi ce a obţinut? O aprobare „en demi-teinte“, cum ar spune francezii, adică un sprijin foarte general pentru nevoia de modificare a directivei respective, gest perfect în spiritul celor discutate deja la Bruxelles, din moment ce Comisia Europeană a venit cu un nou text al directivei în cauză, iar preşedinţia estoniană a promis un text de compromis în luna septembrie.

De ce nu mai mult? Cred că din pură prudenţă a domnului Iohannis. Asta deoarece, conform atribuţiilor sale constituţionale şi evident că asta i-a şi explicat în amănunt Preşedintelui Macron, în România, atribuţiile preşedintelui sunt de coordonare a politicii externe şi reprezentare internaţională. Dar, mai departe, în absolut toate domeniile, atribuţiile de joc aparţin partenerului legal recunoscut al Comisiei Europene, adică Guvernul României, cu fiecare dintre miniştrii săi pe zonele lor specifice de responsabilitate.

În consecinţă, acum când urmează runda decisivă în care ţările din UE îşi trimit la Bruxelles cei mai experimentaţi negociatori specializaţi în problematica cumplit de complicată a legislaţiei europene în domeniul pieţelor muncii în general şi a celei a lucrătorilor detaşaţi în special, jucătorul esenţial al României devine, urmând tehnica reprezentării şi delegării de competenţe practicată în jocurilor europene, nimeni altcineva decât doamna Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii, personajul de maximă autoritate şi competenţă profesională pe care-l poate da în acest moment România.

Vrem sau nu, vrea sau nu chiar doamna ministru, dânsa va trebui să fie măcar prezentă şi să voteze în numele României, pe poziţia asumată de Guvern şi aprobată de domnul Dragnea, care vrem să fie prevederile noile directive.

Cârcotaşii de serviciu ar putea obiecta, pe un ton mai mult sau mai puţin critic, că doamna ministru n-a scos până acum nici măcar un cuvinţel pe tema asta, de parcă nu România este acuzată de a trimite, alături de Polonia, sute şi sute de mii de oameni care alimentează pieţele negre şi gri ale muncii, cu toate problemele sociale şi politice care decurg din asta. Pe drept sau nu? Asta nu un ziarist trebuie s-o spună, ci oficialii noştri care, după caz, ar fi trebuit să anunţe măsuri în consecinţă sau să se ridice la luptă zicându-le occidentalilor ceva mai puţin diplomatic de mincinoşi. Nu s-a produs nici una, nici alta. Personal, eu o cred pe doamna Ministru că a fost mult prea ocupată cu altele, mult mai importante şi relevante. Nu cu prostii din astea evropeneşti.

Numai că, vrem sau nu, vrea sau nu chiar doamna ministru, dânsa va trebui să fie măcar prezentă şi să voteze în numele României, pe poziţia asumată de Guvern şi aprobată de domnul Dragnea, care vrem să fie prevederile noile directive. Evenimentul va avea loc pe 23 octombrie, imediat după reuniunea Consiliului European din 19-20 octombrie. Problema, sau ceea ce eu văd ca fiind acum o problemă de mari dimensiuni, este că Guvernul României, cu atât mai puţin doamna ministru, nu a avut niciun fel de poziţie publică în ce priveşte modificările posibile (anunţând care ar putea să fie cele acceptabile, trasând „linia roşie“ care să marcheze, pentru noi, pragul inaccesibilităţii), să le pună în dezbatere publică, organizând reuniuni de negociere şi mediere cu sindicatele, patronatele şi societatea civilă. Aceeaşi tăcere absolută, profund dezinteresată, din partea Parlamentului României care, totuşi, teoretic, ar trebui să aibă un rol esenţial prin instrumentele specifice diplomaţiei europene, asta în contextul în care o nouă Directivă europeană va trebui să treacă prin Parlamentul European...Acolo de unde, din partea onorabililor noştri reprezentanţi, nu a venit nici o luare de poziţie, cum le este obiceiul.

Nu mi se pare nici normal, nici politic acceptabil. Asta deoarece problema „lucrătorilor detaşaţi“ este vitală pentru jocurile europene, dincolo de conţinutul său specific şi categoriile de personal cărora li se adresează. Este vorba despre o posibilă viitoare mutare la care se lucrează de ani de zile, care se negociază acerb între diversele cancelarii, tocmai deoarece, prin numărul foarte mare de oameni care vor fi afectaţi de noul cadru legislativ, vor putea fi modificate la modul esenţial echilibrele pe diverse pieţe naţionale ale muncii, cu foarte semnificative consecinţe economice şi cu o valoare politică de netăgăduit. Inclusiv în România. Inclusiv pentru electoratul din bazinul de vot al PSD.

Şi atunci, de ce nu ne interesează?

Chiar nu ştiu. Ceea ce văd însă, este că această lipsă de ştiinţă a jocurilor de inserţie în zona politicii europene ne costă şi ne va costa în continuare. Ultimul exemplu fiind propunerile de modificare a legilor în domeniul justiţiei, mişcare la care cei de la Bruxelles au reacţionat imediat, cerând textele pentru analiză, aproape simultan cu observaţia mai mult decât negativă, chiar sub forma unui avertisment dur, făcută de Macron direct Premierului României, trimis imediat în defensivă şi obligat să anunţe, cum au făcut-o şi alţii dintre predecesorii săi, că va fi modificat imediat, să trăiţi, tot ce trebuie corectat... Asta în contradicţie totală cu afirmaţiile făcute de şefii coaliţei de guvernare, domnii Dragnea şi Tăriceanu, care aveau numai cuvinte de laudă şi adâncă preţuire faţă de documentul în cauză.

Vrem, cum spunea Preşedintele Iohannis, să fim printre „refondatorii proiectului european“? Atunci bine, jucăm în acest context şi ne asumăm total regulile acestui spaţiu.

Până la urmă, doamnelor şi domnilor, dilema asta este foarte simplu de rezumat dacă cineva, la modul foarte serios, va da răspunsul la întrebarea fundamentală: noi ce vrem cu adevărat? Vrem, cum spunea Preşedintele Iohannis, să fim printre „refondatorii proiectului european“? Atunci bine, jucăm în acest context şi ne asumăm total regulile acestui spaţiu. Atât regulile, cât şi spaţiul sunt acum în proces de reformulare, una dintre axe fiind reprezentată de protecţia comun acceptată şi aplicată a pieţelor muncii. Sau, dimpotrivă, nu vrem asta şi atunci, din timp în timp, la momentul oportun, producem câte o legislaţie care îi scoate din minţi pe cei de la Bruxelles şi pe cei din cancelariile din ţările pe care ni le dorim partenere, mai scoţându-ne din joc o etapă, copiii imprevizibili de la periferia ciudată a Europei.

Ale cui sunt problemele majore ale Uniunii Europene din care facem parte? Nu şi ale noastre? Chiar membrii eminenţi ai Guvernului României nu au niciun fel de părere măcar despre legislaţia asta, spre exemplu, lăsând ca totul să se desfăşoare doar în protocolul de la Cotroceni, asta ştiind foarte bine că ei vor trebui să negocieze şi apoi să aplice termenii viitoarei Directive? Numai că pentru asta, cineva va trebui să citească miile şi miile de pagini ale lucrărilor pregătitoare pentru prima Directivă, cea din 1996, apoi să o compare cu propunerea Comisiei Europene, să vadă care au fost principalele decizii naţionale privind pieţele muncii, care au fost rezoluţiile succesive din Parlamentul European. Face asta cineva? Ştie ceva doamna Olguţa Vasilescu? Eu sper că da, Atunci, de ce nu vorbeşte despre asta? De ce nu se spune care este componenţa delegaţiei noastre de negociere şi ce conţine mandatul României şi, mai ales, care sunt realizările pe etape intermediare şi care este corelarea noastră cu poziţiile partenerilor europeni, ai celor din Europa centrală şi de est şi, de ce nu, cu Polonia, partenerul nostru strategic, opusă cu hotărâre, ca şi Ungaria, oricăror modificări văzute ca tot atâtea mişcări în defavoarea muncitorilor din această parte a noastră de Europă.

La prima tură de joc practic, doamna Olguţa Vasilescu urmează să taie cărţile. Cum o şti dânsa mai bine.

Este un moment în care, fie că unii dintre decidenţii noştri politici au înţeles sau nu asta, Europa îşi schimbă structura de putere. Vrem şi noi acolo, spune Preşedintele Iohannis. Atunci foarte bine, dar Guvernul deţine toate pârghiile acestei viitoare inserţii de care, dacă este corect făcută, depinde viitorul drum al României. Deocamdată, ceea ce am văzut la Bucureşti a fost o foarte onorabilă desfăşurare de bune intenţii. Şi, după cum vă spuneam, la prima tură de joc practic, doamna Olguţa Vasilescu urmează să taie cărţile. Cum o şti dânsa mai bine. Cum anume? Nu ştiu, dar vom vedea pe pielea noastră.