Ciocoii şi reforma

În 1990 l-a votat pe Ion Raţiu, în 1996 pe Emil Constantinescu, în 2009 l-a votat pe Crin Antonescu, chiar dacă era purtătorul de cuvânt al  preşedintelui Mircea Geoană, pe care l-a exclus de două ori din PSD, în 2011 şi în 2014. În 1990, conform spuselor doamnei Cornelia Naum, Victor Ponta era membru al Tineretului Naţional Liberal.

În 2006, îl primea cu zâmbetul său de `merge mintea la baiatu` pe Traian Băsescu, la şcoala de vară a Tineretului Social-Democrat, pentru ca după opt ani, din postura de preşedinte al PSD, în ianuarie 2014, să recunoască senin că este „mai liberal decât alţi liberali”. În martie 2017, Victor Ponta vedea în globul de cristal utilitatea unui partid naţionalist.

Social-democrat, liberal sau naţionalist, Victor Ponta rămâne în memoria românilor, un politician şovăielnic, egocentric, compromis de scandalul plagiatului, pierzător al alegerilor din 2014 şi mai ales arogant.

Sunt etichete corecte, de care m-am lovit în toate campaniile electorale, sunt caracteristicile unui politician pe care în mod greşit l-am evaluat, apărat în faţa electorilor, prietenilor, uneori chiar în faţa familiei. Am fost un naiv.

Victor Ponta este descrierea perfectă a prozatorului Nicolae Filimon: „Ciocoiul sau puiul de ciocoi, ajuns om de stat, se deosebeşte de omul onest. El nu se pronunţă definitiv pentru nici o doctrină politică, nu se face adept credincios al nici unui partid, nu doară că are spiritul drept şi nepărtinitor, ci ca să poată exploata deodată toate doctrinele şi partidele în folosul său”.

Şi da, există compatibilitate: ciocoi cârlan.

Cinci ani (2010-2015) Victor Ponta a mimat ura contra regimului Băsescu, când jovial, la vreun colţ de grădină din Prahova sau Ardeal, Elena Udrea îi era confidentă şi parteneră, deghizată sau nu, dar cel mai grav, canal de comunicare direct cu Traian Băsescu. Iar PSDiştii nu au ştiut asta.

Cinci ani în care dl. Victor Ponta l-a exclus de două ori pe preşedintele Mircea Geoană din PSD, dar şi pe Cătălin Ivan, partenerul său de reformă ratată, de astăzi.

Cinci ani în care s-a jucat cu identitatea de stânga a PSD şi a trecut-o în planul doi pentru a obţine voturi la prezidenţiale şi din zona electoratului de dreapta.

Cinci ani în care nu am ştiut dacă suntem cu faţa spre Europa şi NATO sau spre Ankara lui Recep Tayyip Erdoğan ori Belgradul lui Aleksandar Vučić.

Şi da, să-i acuzi pe Liviu Dragnea şi CEX-ul PSD de dictatură, în condiţiile în care tu ai utilizat acelaşi modus operandi, este doar curată ipocrizie, de ciocoi şi cârlan, după ce l-ai exclus pe Mircea Geoană ca pe un hoţ de cai, pentru ca  după câţiva ani să te ceri dat afară din PSD, apoi să te victimizezi în ziua mare...

Reforma unui partid înseamnă principii, valori, etică şi morală, nu revoluţie culturală.

Reforma à la Cătălin Ivan, Sorin Grindeanu sau Victor Ponta continuă mirosul sângelui, acest pedigree politic atât de nefast şi astăzi, care se materializează sumar: capul lui Dragnea îl vrem, apoi Tudose sau Firea.

Susţineţi reforma PSD când este vorba despre statusul dumneavoastră în partid, pierderea puterii, interesul personal, nu când s-au dezbătut subiecte delicate, precum Marţea Neagră, OUG 13 sau afacerea Roşia Montană...

Şamani ai frustrărilor politice, prin grobianismul expus la emisiuni televizate, ciocoii reformişti utilizează doar demarajul în trombă la intersecţia mizantropiei şi claxonarea abuzivă a colegilor de partid.

Ultimele părăsiri ale PSD, recente, trebuie să fie şi prologul unor seminarii în partid, care să completeze actul de guvernare, dar care să şi educe politic, de la tinerii partidului până la cei cu mai multă experienţă, despre ce înseamnă stânga, valoriile şi principiile social-democraţiei.

În urmă cu două zile, Mihai Sturzu, amintea corect, dar ironic, ziua în care m-a cunoscut. Veneam de la Fân Fest Roşia Montană, acolo unde existau dezbateri de stânga, în ateliere, nu gauche caviar. Îi spuneam lui Mihai că tinerii din partid trebuie să cunoască teoriile sociale, de la stânga dulce - laburism, la marxism.

Dacă bine îmi amintesc, la acea dată, Mihai era supărat pe Gabriel Liiceanu şi murmura de Heidegger. I-am explicat că este filosof, nu parfum german din duty-free.

Asta este de fapt datoria generaţiei mele, conştientizarea că în paralel cu actul de guvernare, toţi deputaţii tineri, consilierii judeţeni şi locali, primari tineri, `generaţia 2020` trebuie să reformeze stânga prin introducerea unor teme de dezbatere în partid, prin  întoarcerea la principii, valori şi etică, nu revoluţii culturale.

2016 a fost anul în care mii de tineri social-democraţi au candidat şi au fost aleşi pregătind ţesutul politic pentru 2020, anul care trebuie să ne găsească cu mai multe semne de întrebare şi mai puţine de exclamare.

Cinci ani în care dl. Victor Ponta a pus pe butuci Institutul Social-Democrat, a provocat o hemoragie intelectuală serioasă în interiorul partidului, conflictul ideilor fiind înlocuit de cel al orgoliilor. Avem nevoie de o şcoală doctrinară, precum cele ale SPD-ului, prin care să elaborăm şi să susţinem programe doctrinare privind modernizarea României, problemele prioritare ale societăţii contemporane, sprijinirea de programe educative şi de formare profesională menite să contribuie la promovarea şi aprofundarea valorilor, ideilor şi practicilor democratice, a dialogului, transparenţei şi responsabilităţii, a egalităţii şanselor şi solidarităţii între cetăţeni.

În PSD există viaţă şi dezbatere.

Nu există unanimitate în faţa pericolului sau nu reprezentat de George Soros, nu există unanimitate în faţa referendumului pentru definirea familiei. Dar haideţi să discutăm despre principii, valori, etică şi morală respectând statutul PSDului, respectând efortul produs de echipa guvernamentală.

În politică, când nu citeşti bemolul şi diezul nici măcar dintr-o partitură uşoară, când forţa de secreţie a bilei negre rămâne unica atitudine faţă de colegii care mai ieri îţi purtau numele în campania electorală, ajungi doar un ciocoi sau cel mult o matroană politică, la un ceas televizat de seară...