Politică

articolul anterior articolul urmator

Ciolacu, după anunţul lui Robert Negoiţă de a nu mai candida din partea PSD: Cred că a fost o decizie pripită. Dar mai este până la alegeri

1
8 Jul 2020 22:50:44
Autor: M.T.
Marcel Ciolacu a admis că decizia lui Robert Negoiţă reprezintă o pierdere pentru PSD. FOTO Inquam Photos
Marcel Ciolacu a admis că decizia lui Robert Negoiţă reprezintă o pierdere pentru PSD. FOTO Inquam Photos

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că decizia lui Robert Negoiţă de a nu mai candida din partea PSD a fost ”pripită”, fiind ”categoric” o pierdere pentru partid. Ciolacu susţine că mai este timp până la alegeri şi anunţă că a vorbit la telefon cu primarul Sectorului 3. Ciolacu precizează că ”sunt multe răni încă neînchise în PSD”.

Ciolacu a declarat, miercuri seară, la Digi 24, că anunţul lui Robert Negoiţă l-a supărat.
 
”Eu am văzut totul nuanţat, Robert Negoiţă rămâne în PSD. E o decizie personală. Îmi pare rău. Eu am avut şi am în continuare o comunicare bună cu Robert, chiar eram prieteni. Sper să fim prieteni în continuare. Cred că a fost o decizie pripită. Dar mai este până la alegeri”, a declarat Marcel Ciolacu, precizând că a vorbit la telefon cu Robert Negoiţă.
 
Întrebat dacă faptul că Negoiţă a decis să nu mai candideze din partea PSD este o pierdere pentru partid, Ciolacu a afirmat: ”Categoric. Avem discuţii, momentan este o decizie anunţată. Are un plan politic personal. Eu sunt adeptul politicii de echipă. Câteodată avem şi viziuni diferite. Asta nu înseamnă că suntem duşmani. Vom intra într-o perioadă de campanie electorală unde suntem adversari în cazul în care îşi menţine decizia de a nu candida din partea PSD şi acestea sunt lucrurile”.
 
În legătură cu acuzaţiile pe care Negoiţă le-a făcut, Ciolacu a afirmat: ”Sunt multe răni încă neînchise în PSD. Încă nu am avut capacitatea şi cred că nu am avut timpul necesar în şase luni să închid toate aceste răni din interiorul partidului. A fost o perioadă destul de tulbure a partidului, condus un pic mai pe alte principii, nu tocmai benefice unei vieţi de partid, o centralizare a deciziei, câteodată cu o cultivare de a ne certa între noi. În acest moment vreau să cred că este cu totul şi cu totul altă abordare. Într-adevăr, pentru ca rănile să se închidă trebuie timp”.
 
Primarul Sectorului 3 Robert Negoiţă a anunţat, luni pe Facebook, că nu va mai candida din partea PSD la alegerile locale din această toamnă. Edilul motivează că în ultimii cinci ani, a trăit „numeroase dezamăgiri şi revolte” în calitate de social-democrat, iar „epoca Dragnea” a fost o adevărată tragedie pentru cel mai mare partid din România, „în care politica pumnului în gură a consfinţit dictatura absolută a unui individ care a adus şi promovat în conducerea partidului multe nulităţi”.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Ionel Marcu
9.07.2020, 10:31:24

E o amenințare ce spune Ciolacu sau speră să-l momească cu o funcție înaltă în PSD și una și mai înaltă în stat, după o ipotetică victorie a PSD în alegeri? Dar atacul lui Negoiță la PSD a fost un șah la PSD, un șantaj sau o reorientare practică, datorată previzibilei înfrângeri a PSD și la locale și la legislative?