Ciolacu, la bilanţul Guvernului: PSD a conceput şi impus pachetul social / Ce măsuri revendică social-democraţii / Evenimentul PSD, boicotat de AUR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcel Ciolacu FOTO Inquam Photos
Marcel Ciolacu FOTO Inquam Photos

Marcel Ciolacu, liderul PSD, a ţinut să sublinieze că partidul său îşi asumă paternitate tuturor măsurilor sociale ale Guvernului Ciucă şi a punctat că formaţiunea sa este cea care dă tonul în Coaliţie, Ciolacu a trimis săgeţi atât către Opoziţie, care a prezentat bilanţuri paralele, cât şi la adresa PSD. AUR chiar a boicotat evenimentul PSD, mergând să prezinte bilanţul lor în locul unde erau strânşi social-democraţii

Marcel Ciolacu a început prin săgeţi către formaţiunile din Opoziţie, dar şi către partenerii din Coaliţie: „Unii au pus şedinţă la 15, alţii la 16, alţii la 17. Eu mă bucur că PSD fixează ora la ceas. Am evoluat. Ultima dată avem vrăjitoarele, acum avem Opoziţia la uşă. Am decis să intrăm la guvernare acum şase luni. Situaţia ţării devenise dramatică (...) Nu mai era timp de experimente politice. Era partidul ca PSD să-şi asume din nou responsabilitatea”, a declarat şeful PSD. 

Preşedintele social-democraţilor a ţinut să sublinieze: „Dacă PSD nu era la guvernare, pachetul social nu era. PSD a conceput şi impus pachetul social”.

PSD a anunţat zece realizări ale social-democraţilor:

1.Pachetul social – majorarea, în ianuarie, a alocaţiilor, pensiilor şi sprijinul financiar pentru iarnă acordat pensionarilor cu venituri mici, dublat de noul ajutor de 700 lei, din 1 iulie, pentru pensionarii sub 2000 lei lunar; 

2.Plafonarea preţurilor la energie şi gaze pentru populaţie şi companii;

3.Programe de sprijin financiar pentru companiile româneşti în valoare de 4 miliarde euro; 

4.500 milioane euro pentru sprijinirea fermierilor români, plus primă de 10% pentru procesarea materiilor prime în ţara noastră;

5.Reluarea traiectoriei de creştere salarială: majorarea salariului minim brut în agricultură şi industria alimentară la 3000 lei, creşterea voluntară a salariului minim general cu 200 lei scutiţi de taxe, acordarea unui sfert din diferenţa de salariu cuvenită angajaţilor din sistemul public, conform Legii salarizării unitare;

6.Investiţii masive pentru transformarea portului Constanţa în punct strategic pentru comerţul european cu cereale, în contextul războiului din Ucraina;

7.Deblocarea şi adoptarea legii off-shore pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră şi asigurarea independenţei energetice a ţării; 

8.Amânarea cu 9 luni a ratelor la bănci pentru toţi românii şi firmele româneşti afectate de creşterea dobânzilor;

9.Gestionarea profesionistă a pandemiei, care a permis deschiderea şcolilor, redarea accesului pacienţilor la servicii medicale, funcţionarea economiei şi reluarea vieţii cetăţenilor în condiţii normale; 

10.Adoptarea în timp util de către miniştrii PSD a jaloanelor din PNRR.

De asemenea, PSD a anunţat şi mai multe priorităţi:

- Noi măsuri de sprijin economico-social pentru românii cu venituri mici, pensionari şi categorii vulnerabile.

- Protejarea nivelului de trai al populaţiei prin combaterea creşterii preţurilor şi descurajarea speculei.

- Plan integrat pentru securitatea alimentară a ţării şi susţinerea agricultorilor, fermierilor şi procesatorilor.

- Finanţarea instalaţiilor de energie verde pentru infrastructura critică a statului.

- Semnarea tuturor contractelor la “Autostrada Moldovei”- A7 (320 de km).

- Dezvoltarea resursei umane din sănătate, în parteneriat cu mediul universitar.

- Extinderea programelor de susţinere a elevilor vulnerabili din mediul rural.

- Sistem de deduceri fiscale pentru familiile cu mai mulţi copii.

Dacă USR şi-a prezentat într-o conferinţă de presă bilanţul paralel, în care a criticat Puterea şi au subliniat că a falimentat România, în special prin modul de gestionare a finanţelor, Alianţa pentru Unirea Românilor a mers peste social-democraţii de la evenimentul PSD. 

Ulterior, formaţiunea condusă de George Simion a început să prezinte bilanţul paralel cu bannerele PSD în spate, în timp ce social-democraţii se aflau într-o sală alăturată.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite