Ciolacu: În acest moment, PSD nu a avut negocieri de intrat la guvernare. Singura discuţie a fost cu premierul desemnat | VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcel Ciolacu, preşedintele PSD. FOTO: Mediafax
Marcel Ciolacu, preşedintele PSD. FOTO: Mediafax

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a transmis, luni dimineaţă, că, "în acest moment, PSD nu a avut negocieri" pentru intrarea la guvernare, menţionând că formaţiunea aşteaptă programul de guvernare al echipei lui Nicolae Ciucă.

„În acest moment, PSD nu a avut negocieri de intrat la guvernare sau de a nu intra la guvernare. Singura discuţie a fost una telefonică cu premierul desemnat, căruia i-am trimis cele 10 priorităţi ale PSD, eventual să le prindă în programul de guvernare, rămânând ca domnia sa să ne trimită progamul de guvernare pentru o perioadă cât mai scurtă. Nu avem o discuţie ca PSD să intre la guvernare. Nu pot să mă exprim pe ceva ce nu am discutat”, a declarat Marcel Ciolacu luni, întrebat dacă PSD este dispus să intre la guvernare în Cabinetul Ciucă. 

Întrebat cum vede declaraţiile lui Florin Cîţu, potrivit cărora nu vrea să se asocieze cu PSD şi nu îşi doreşte un guvern asumat PNL-PSD, Marcel Ciolacu a răspuns: „Una dintre cele mai preferate emisiuni ale mele era cea cu «Copiii spun lucruri trăsnite». Se pare că şi când eşti om mare şi când ai de-a face cu o Românie la răscruce, alţii spun lucruri trăsnite. Ce vă pot spune cu exactitate este că PSD nu poate negocia cu PNL, deoarece PNL are o decizie în acest sens”.

Marcel Ciolacu a mai adăugat că „PSD este obligat să stea de vorbă cu prim-ministrul desemnat”.

De altfel, preşedintele PSD a transmis că ţara noastră nu are nevoie de un Guvern minoritar, ci de unul stabil „pentru toate crizele pe care le are de confruntat”.

Partidul Naţional Liberal a avut o primă rundă de negocieri cu social-democraţii duminică, la Vila Lac, pentru a discuta o majoritate parlamentară în vederea susţinerii noului Guvern, condus de liberalul Nicolae Ciucă, după cum au declarat surse politice pentru „Adevărul”. Întâlnirea dintre cele două formaţiuni a avut loc în ciuda faptului că Marcel Ciolacu declarase în urmă cu câteva zile că social-democraţii îl aşteaptă pe Nicolae Ciucă la sediul PSD pentru discuţii. În plus, reprezentanţii PNL care au participat la întâlnirea cu social-democraţii nu au avut mandat de negociere din partea partidului, în contextul în care PNL luase anterior decizia de a nu negocia cu PSD.

Discuţiile dintre cele două formaţiuni s-au încheiat fără a ajunge la un acord, după ce social-democraţii au impus anumite condiţii pentru a-l susţine pe Nicolae Ciucă, inclusiv cea prin care prim-ministrul desemnat să aibă un mandat limitat.

Florin Cîţu, preşedintele PNL, a declarat duminică dimineaţa că nu va face parte din viitorul Executiv şi a exclus posibilitatea încheierii unei alianţe cu PSD. „Congresul din 2021 a fost despre lupta mea cu PSD. Faptul că PSD m-a dat jos pe mine, împreună cu USR, este clar că aici nu există compatibilitate”, a afirmat Cîţu. 

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite