Ciolacu răspunde la criticile ambasadorului SUA. „O să citez un proverb românesc: Măsoară de 10 ori şi taie o dată! E mai bine!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos/Octav Ganea
FOTO Inquam Photos/Octav Ganea

Preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu a declarat că ar fi fost mai util ca ambasadorul SUA la Bucureşti Adrian Zuckerman să transmită un mesaj de unitate în combaterea traficului de persoane, în loc să împartă instituţiile statului în bune şi rele, în funcţie de criterii subiective.

„Traficul de persoane este o problemă mult prea serioasă pentru a fi tratată din perspectivă politică. Ar fi fost mai util ca domnul ambasador Zuckerman să dea un mesaj de unitate şi nu să împartă instituţiile fundamentale ale statului în bune şi rele, în funcţie de criterii subiective. Atunci când laudă Guvernul şi critică Parlamentul pe tema combaterii traficului de persoane, sunt convins că domnul Ambasador omite câteva lucruri esenţiale. De pildă, faptul că Guvernul s-a opus prin contestare la CCR înăspririi pedepselor pentru pedofili, violatori şi prădători sexuali – aşa cum a fost legea votată de Parlament”, a scris Marcel Ciolacu vineri pe Facebook.

Vezi şi: Ambasadorul SUA în Bucureşti, critici pentru Ciolacu în privinţa combaterii traficului de persoane: Este foarte dezamăgitor răspunsul liderului PSD

   

El i-a vorbit ambasadorului Zuckerman despre imaginile scandaloase cu Poliţia Română transformată în firmă de pază pentur clanurile interlope.

„Mai mult, probabil i-au scăpat imaginile scandaloase cu Poliţia Română transformată de ministrul de Interne Vela în firmă de pază pentru clanurile interlope acuzate inclusiv de trafic de persoane. Este ruşinos că Guvernul a fraternizat cu interlopii şi le-a dat chiar măşti şi dezinfectanţi la priveghi, în timp ce milioane de români se simt în nesiguranţă. Deci, oare chiar merită lăudat acest Guvern, domnule ambasador?!”, a completat Ciolacu. 

Acesta îi aminteşte despre infiinţarea comisiei parlamentare de anchetă privind situaţia copiilor dispăruţi inclusiv din perspectiva traficului de persoane. El mai spune că sunt aşteptaţi la audieri, săptămâna viitoare, reprezentanţii DIICOT şi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane.

„Cât priveşte Parlamentul, aş vrea să dau doar un singur exemplu. În martie am înfiinţat Comisia parlamentară de anchetă privind situaţia cazurilor copiilor dispăruţi, care a investigat problematica inclusiv din perspectiva traficului de persoane. Au fost chemaţi la audieri reprezentanţii mai multor instituţii ale statului cu atribuţii în domeniu, precum şi nenumărate organizaţii neguvernamentale- tocmai în efortul de a identifica problemele majore cu care se confruntă şi cum pot fi ele rezolvate prin legislaţie. Săptămâna viitoare sunt aştepaţi să vină la audieri DIICOT şi Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane. Este o muncă extraordinară pe care o fac parlamentarii din cadrul acestei comisii, toţi acţionând cu bună-credinţă pentru a oferi instituţiilor cât mai multe instrumente legale pentru a acţiona eficient”, a mai spus Ciolacu.

Şeful Camerei Deputaţilor a încheiat prin a cita un proverb românesc.

„Aşadar, în loc de concluzie, o să citez un proverb românesc: măsoară de 10 ori şi taie o dată! E mai bine!”, a conchis Ciolacu.

Ambasadorul SUA la Bucureşti Adrian Zuckerman a declarat vineri că, în urmă cu două luni, a solicitat Parlamentului României să înăsprească legislaţia pentru a preveni şi stopa traficul de persoane. Acesta a adăugat că i se pare dezamăgitor faptul că liderului interimar al PSD Marcel Ciolacu a răspuns spunând că legile româneşti curente şi statul de drept sunt suficiente în combaterea acestei probleme.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite