Despre schemele de compensare pentru pensii şi salarii, despre care a vorbit preşedintele Klauas Iohannis, Marcel Ciolacu a arătat că există „un pachet în implementare” şi a precizat că guvernanţii caută să vină cu noi măsuri în perioada următoare.
„Este nevoie să venim cu anumite măsuri”, a spus Ciolacu.
„Sunt mai multe măsuri fiscale pe care va trebui să le luăm şi să le prezentăm până la 1 iunie. Codul Fiscal trebuie modificat cu şanse luni înainte, pentru ca viitorul buget de stat să îl construim pe noile măsuri luate de la 1 iunie, cu efecte de la 1 iunie. Rămân la părarea că, cel puţin în privinţa preţurilor la energie, ar fi trebuit să vină cu o reglementare şi ar fi avut efecte imediate”, a mai explicat Marcel Ciolacu, precizând că această compensare a creat un decalaj, până se vor vedea efectele.
Despre introducerea de noi taxe şi impozite, Ciolacu a afirmat că „s-a îmbunătăţit colectarea”, iar noul şef al ANAF a dat o perspectivă bună în acest sens. „Există şi o redimensionare şi o reaşezare a impozitelor, astfel încât să fie o colectare mai bună, dar asta nu înseamnă că mărim taxele”, a spus Ciolacu, adăugând că se vor face deductibilităţile necesare.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
6 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
'Reasezare' = marirea impozitelor si jupuirea celor care produc si muncesc. Bineinteles, pt creierul de socialist, asta o sa sune bine, dar impozitarea mai mare a capitalului o sa insemne preturi maim ari si prductivitate mai mica pt mediul privat, decurajarea investitiilor, etc. Nici vorba de taiat cheltuieli inutile, care sunt cu miliardele la stat! Criza scrie pe noi!
Exact asa se exprima si Ceausescu de cate ori era o crestere de preturi! O numea "reasezare", iar tara inghitea galusca, era totalitarism........ Acuma Ciolacu nu se poate atinge de bugetari si de pensionarii speciali, asa ca reaseaza bolovanul pe umerii celor ce duc greul!
CIOLACULE POR CANE AUZISI DE IMPOZITARE PROGRESIVA?
Deci au provocat scumpirea utilitatilor prin liberalizare prost facuta, ca sa aiba mai multi bani la buget (statul ia 90% din profitul companiiilor de stat din energie) si, in sfarsit PSD-ul, are motiv sa mareasca impozitele, dar impachetateaa mesajul altfel, poate nu ne dam noi seama.
Multumimiri din inima lui Joiannis, autorul de fapt al aducerii PSD la guwernare! Guvernul militar-socialist a rămas fără bani, ii va lua nu de la cei ce lenevesc pe bani multi, ci de la cei ce produc și aduc valoare. Numai un mare miting popular ii poate face, de frica, sa renunțe, mitingul saracirii !
Vezi toate comentariile (6)