Cioloş: Dacă voi câştiga preşedinţia USR PLUS, în 2023 îmi voi depune mandatul. Înainte de alegerile din 2024, e important să fie făcută o evaluare a partidului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dacian Cioloş, Dan Barna FOTO Inquam Photos / George Călin
Dacian Cioloş, Dan Barna FOTO Inquam Photos / George Călin

Dacian Cioloş a precizat că în cazul în care va câştiga preşedinţia USR PLUS, atunci îşi va depune mandatul în 2023, chiar înainte de alegerile din 2024, deoarece este important să fie făcută o evaluare a activităţii partidului de până atunci, iar conducerea formaţiunii să fie validată din nou prin vot. El a adăugat că va susţine un amendament la statutul USR PLUS ca preşedintele să fie ales pentru un mandat de doi ani.

„Da, deci oricum, eu dacă voi câştiga preşedinţia partidului, în 2023 îmi voi depune mandatul, pentru că cred că înainte de alegerile din 2024 care sunt foarte importante,va fi un moment bun să facem o evaluare a felului în care a funcţionat partidul, ce am reuşit să facem până atunci şi conducerea partidului, cel puţin preşedintele, dacă eu voi câştiga preşedinţia partidului să fie validat printr-un vot chiar înainte de alegeri. Vom avea acum o discuţie la Congres şi despre modificarea statului. Sigur voi propune această modificare. Şi asta şi mai multe modificări”, a afirmat Dacian Cioloş, întrebat într-o conferinţă de presă joi dacă va susţine în continuare amendamentul din statutul USR PLUS ca preşedintele să fie ales pentru un mandat de doi ani.

Acesta a mai spus că pentru el nu mai există membri ai USR şi membri ai PLUS, toţi fiind colegi în acelaşi partid.

„Pentru mine nu mai există membri USR şi membri PLUS. Suntem toţi colegi. Vă daţi seama că noi am făcut patru campanii electorale împreună şi cu fostul USR şi cu fostul PLUS. Eu nu candidez pentru foştii colegii din PLUS sau pentru unii din USR, eu am candidat pentru a contribui la consolidarea acestui partid şi îmi voi pune la dispoziţie toată experienţa pentru USR PLUS, nu doar pentru unii. Şi în campanie eu nu am căutat să conving mai mult pe colegi dintr-un fost partid, decât din celălalt partid. Deci pentru mine nu e nicio diferenţă şi sper eu ca, după aceste alegeri, acest Congres să se estompeze tot mai mult această limitare artificială. Avem opinii diferite în partid. Sunt curente diferite şi acesta este un lucru firesc, dar care nu cred că ar mai trebui să fie legate de trecut, ci de viitor despre ceea ce vrem de la acest partid”, a explicat Cioloş.

El a vorbit şi despre faptul că vor fi întâlniri cu membri ai partidului, pentru a îi convinge să voteze în turul al doilea al alegerilor interne, în condiţiile în care aproape 10.000 sau 12.000 de persoane din USR PLUS nu au votat în primul tur.

„Există evident şi această opţiune. E o rezervă importantă, cred sunt încă cel puţin 10.000 – 12.000 de membri care nu au votat deloc. Eu sper să convingem cât mai mulţi să vină în turul doi să voteze. Vom avea în continuare întâlniri cu membri, vom avea cel puţin o dezbatere împreună cu Dan Barna şi eu sper să îi putem convingem şi pornind de la program, de la idei, pentru că Irineu Darău a venit cu nişte idei despre ce anume ar trebui să evolueze în partid şi vom discuta şi despre lucrurile acestea”, a mai spus Dacian Cioloş.

De asemenea, el a precizat că nu va mai candida la preşedinţia grupului Renew Europe din Parlamentul European.

„Da, am anunţat deja că dacă voi câştiga preşedinţia USR PLUS intenţionez să nu mai candidez la preşedinţia grupului din Parlamentul European, pentru că şi acolo vom avea alegeri până la sfârşitul acestui an”, a conchis Cioloş.

Dacian Cioloş a obţinut cele mai multe voturi în cursa pentru alegerrea preşedintelui USR PLUS, însă va intra în turul al doilea cu Dan Barna, pentru că nu a întrunit 50% +1 dn voturile valabil exprimate.

„Astăzi, 23 septembrie, s-a încheiat primul tur al scrutinului intern pentru alegerea preşedintelui  USR PLUS: au votat 32.815 (74.4%) din totalul de 44.114 electori. Rezultatele exprimate sunt următoarele: Dacian Cioloş: 15.111 (46.0%); Dan Barna: 14.404 (43.9%); Irineu Darău: 3.300 (10.1%)”, arată un comunicat de presă al formaţiunii. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite