Cioloş, vizită în familie la Bruxelles. Şi mai departe?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

O senzaţie de ireal la conferinţa de presă comună Juncker-Cioloş la Bruxelles. Vă rog să mă creditaţi cu experienţa a mulţi, mulţi ani de corespondent de presă la Bruxelles şi participarea la sute, poate chiar mii de coferinţe de presă în care multe au avut ca protagonişti înalţi oficiali români.

De aceea, vă rog să îmi acordaţi şi privilegiul de a vă cere să mă credeţi când vă spun că ce am văzut azi mi-a provocat o senzaţie amestecată, totodată de tristeţe şi de încredere. Este posibil? Cred că da. Iată şi argumentele.

Pentru prima oară am auzit un preşedinte în funcţie al executivului european vorbind despre “prietenul meu” (şi chiar ferm convins de adevărul acestei afirmaţii), referindu-se la un prim-ministru în funcţie al României, fost comisar european şi fost consilier special al domnului Jean Claude Juncker. Este Cioloş, spunea Juncker, un om în care, personal, are toată încrederea dar şi în care “la maison” (“casa”, “instituţia”) are toate motivele nu numai să creadă, dar şi să-l crediteze la nivelul generat de performanţele sale anterioare.

Dar, în acelaşi timp, m-a încercat senzaţia că acest moment survine atât de târziu, cumplit de tâziu în raport cu seria nesfârşită de şuturi, acuzaţii, rapoarte negative pe care România le-a primit fără să murmure din partea aceluiaşi executiv european, plasându-ne în poziţia elevului veşnic aflat în coada clasei, acceptat de milă-silă, dar cu bube în cap care erau arătate preventiv tuturor în chip de lecţie moralizatoare.

Drept care, programul întâlnirilor în două zile la Bruxelles al premierului Dacian Cioloş - dacă ar fi numai atât – îmi apare ca o binemeritată revanşă istorică deoarece arată că, prin înţelepciune relaţională şi oarece ştiinţă a contactelor politice, chiar am fi putut să evităm lista neagră şi am fi putut să arătăm că suntem în rândul lumii. Care este lecţia politică pe care a aplicat-o Cioloş? Simplu: mă întâlnesc cu toţi cei care contează în joc, indiferent cu apartenenţa lor la un grup politic european sau altul.

Uitaţi lista de contacte de azi şi mâine ale premierului român, unicat în raportul de activitate al unui prim ministru din  momentul primirii României în UE:

- Frans Timmenrmans , prin vicepreşedinte al Comisiei Europene

- Joseph Daul, pre1dintele PPE

- Jean Claude Juncker – Preşedintele Comisiei Europene

- Johannes Hahn, comisar european responsabil cu politica de vecinătate şi negocierile privind extinderea

-  Kristalina Georgieva, vicepreşedintele Comisiei Europene, responsabilă cu bugetul şi resursele umane

- întrevedere cu funcţionarii români care ocupă funcţii de conducere în instituţiile europene

- întâlnire cu europarlamentarii români

-Gianni Pitella, preşedintele grupului social-democraţilor din PE

- Martin Weber, preşedintele grupului PPE din PE

- Martin Schultz, Preşedintele PE

- Jyrki Katainen, viceăreşedintele Comisiei Europene, responsabil cu ocuparea forţei de muncă, creşterea economică, investiţii şi competitivitate

- Marcos Sefcovic, viceăreşedinte al Comisiei Europene, responsabil cu Uniunea Energiei

- Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele Comisiei Europene responsabil cu Euro şi dialogul social

OK? Mai mult decât Ok. Şi mai departe?

În zona de interes a responsabilităţii guvernamentale, în regim de urgenţă, se află trei teme: lămurirea lucrurilor în ce priveşte raportul MCV, negocierile privind Schengen şi cele legate de zona Euro.

Sigur că, din nou motiv de justificată tristeţe, toate aceste discuţii ar fi arătat altfel, chiar cu totul altfel, dacă ele ar fi fost purtate vreodată în alte condiţii şi cu mai mult timp înainte, atunci când UE trăia în dulcele vis “business as usual”. Nu s-a putut, din motivele diverse atât de cunoscute dvs încât e chiar  jenat să le repet. Dar şi, iar acest lucru nu este niciodată inutil de reamintit, în condiţiile în care, din România în primul rând, s-au revărsat incontinuu înpre toate forurile de decizie din Bruxelles, tonele de lături generate de dezbaterea politică interne, reverberate şi amplificate de politicienii noştri aflaţi în viziră în capitala europeanâ sau pe posturi vremelnice de europarlamentari.

N-a fost să fie, se încearcă acum, cu disperare, să se valorifice statutul României de actor realmente preţios în linia de est care devine, din păcate, sinonimă cu o potenţială linie de front. În fine, se spune din ce în ce mai apăsat că statutul de Stat Membru trebuie să implice nu numai obligaţii şi responsabilităţi de toate felurile, ci şi drepturi. Dintre care,. poate cel mai important în logica politică de la Bruxelles, dreptul de a fi trataţi cu respectul cuvenit.

Azi, Jean Claude Juncker s-a angajat, măcar din punctul de vedere al Comisiei Europene, să pună punct umilinţei MCV şi a dat şi un termen, adică finalul mandatului său. Corectat sau completat cu eleganţă de Cioloş care a adăugat speranţa că asta nu se va întâmpla chiar în ultimul an de mandat al Comisiei. Adaugând, interesant ca secvenţialitate în mesaj, că România se pregăteşte foarte serios pentru preluarea Preşedenţiei rotative a UE, şase luni în 2019.

Un mesaj important  dat de Cioloş este şi că, chiar în acest an, speră să vadă “o serie de mesaje importante” privitoare la aderarea noastră la Spaţiul Schengen. Eventual, cred eu, după ce Comisia va prezenta noul său pachet legislativ privind modificările negociate şi acum re-re-negociate orivind Spaţiul Schengen şi Reglementările Dublin. Dar mai e ceva foarte interesant: un mesaj prin ricoşeu dat de Cioloş care a reamintit că deficitul bugetar este în acest aproape de 3%, cu asigurarea către Juncker că în viitor va fi mai mic în condiţiile unei economii care-şi poate păstra indicii de creştere performanţi din acest moment. Semnal clar că este deschisă şi discuţia serioasă privitoare la menţinerea ţintei politice anunţată de România, adică intrarea în zona Euro.

Până aici, totul bine. ŞI mai departe?

Întrebarea (cu temerea subsecventă) este justificată.

Justificată de toate exerienţele anterioare.

Justificată şi de certitudinea absolută că aceste discuţii-angajamente-perspective trebuie să fie dublate de certitudinea că viitorul executiv român, oricare va fi culoarea sa politică, va merge pe aceeaşi linie.

Este cineva sigur de asta? Ştim oare cum vor evolua opţiunile jocurilor politice la limita imprevizibilului din România post-alegeri? Dacă credeţi cumva că asta este o simplă întrebare retorică, vă înşelaţi. Până când nu se va oferi o ceritudine a previzibilităţii, rămânem la categoria în care am evoluat până acum.

Ceea ce am văzut az la Bruxelles, reprezintă un semnal că executivul european este gata de o negociere comprehensivă dacă România îşi ia în serios perspectivele propriului său succes.

Vă vom trata cu acceaşi seriozitate cu care vă trataţi propiul vostru loc în viitoarea construţie europeană!

O construcţie care se negociază acum pe toate planurile, cu fiecare actor în parte. Şi nu pot să nu cred că România nu va şti, în final, să joace cel puţin la valoarea atuurilor sale naturale şi, de ce nu, ca orice bun strateg, valorificând şansele uriaşe pe care i le oferă această poziţionare în context conflictual.

Cioloş a venit în vizită la familia europeană.

Dar, mai departe, România trebuie să-şi creeze rapid scaunul pe care şi-l doreşte, la maximum de ambiţie, pentru Europa care urmează.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite